Oana Mujea Blog - scriitoare/blogger
  • Scriu
  • Gramatică
  • Recenzii și baliverne
  • Handicap politic
  • Iolanda
  • Promovare
  • Despre
  • Mintea mea
Oana Mujea Blog - scriitoare/blogger
Scriu
Gramatică
Recenzii și baliverne
Handicap politic
Iolanda
Promovare
Despre
Mintea mea
  • Scriu
  • Gramatică
  • Recenzii și baliverne
  • Handicap politic
  • Iolanda
  • Promovare
  • Despre
  • Mintea mea
Handicap politic, Mintea mea cu ale ei

Degeaba sunt unul dintre oamenii care reprezintă Argeșul la nivel național și chiar mai mult.

November 19, 2018by Oana MujeaNo Comments

Nu, nu fac o chestie de bravură, dar poate că sunt singurul argeșean care a fost tradus în Anglia. Poate și singurul care a scris în jur de 20 de cărți – SSFH și Crime – și toate au avut succes în țară. De la București în Ardeal (tot Ardealul chiar și unde se pune cuiul în hartă, adică prin Odorheiu, Maramureș, etc), Sibiu, Buzău, Vâlcea și câte or mai fi că le-am pierdut numărul. Am fost singurul argeșean care a lansat la Canary Wharf – dacă nu știți ce e asta, vedeți “Capitala Angliei” :)). Am fost unul dintre puținii din Argeș care l-a cunoscut pe Sir Iacobescu. Dar ce contează?

Din punctul ăsta de vedere am reprezentat Argeșul cu succes. Credeți că i-a păsat vreunui argeșean? Măcar piteștean? Nu!

În 2009, la Deva, cartea mea “Războiul Reginelor” a luat premiul întâi pentru cea mai bună carte pentru tineret. A știut cineva din urbea asta? I-a păsat vreunei autorități? Ați făcut totul să ignorați un om care a dus cultura județului vostru în țară. Singurul care a scris și a urlat în privința asta a fost regretatul Marin Ioniță.

Dar pentru voi sunt o paria și puțin vă pasă. Urăsc județul ăsta și pe cei din vârf care nu apreciază decât banul care și-l pot băga în buzunar.

Vă mulțumesc! Nici voi nu reprezentați pentru mine decât niște parveniți inculți.











Oho, și sunt multe, multe, mult mai multe de la 21 de ani de când scriu: Fantasy, Antologii, Interviuri, Cărți de dragoste etc. Asta sunt eu, dar voi nu sunteți decât niște politicieni fără cultură. Nu, nu sunteți intelectuali. Sunteți doar nepăsători… scuze, vă pasă de ce puteți băga în buzunar.

Lifestyle, Promovare

Trofeu pentru Doina Bascovului și mulțumiri sufletești

February 27, 2018by Oana MujeaNo Comments

N-am apucat să fac poze, așa cum am mai spus. Ba din lipsă de baterie, ba din lipsă de timp. Dar tot am pus și noi mâna pe trofeu măcar așa, puțin.

Eh, aș putea spune din culise, dar ce sens mai are? Important e că a ieșit bine. Important e că acești copii care au muncit trei luni de zile, care s-au dedicat concursului și-au primit și răsplata.

Să fim serioși, premiul e un nimic, în comparație cu cât s-o fi câștigat în spate, adică cât a câștigat Pro TV-ul, dar nu asta contează, important e că tinerii de la Bascov au învățat să lupte pentru ei. Și au făcut-o cu atâta dragoste, pasiune și bucurie că încep și eu să cred că, poate, țara asta mai are o șansă.

Nu zic că ceilalți copii, concurența, nu au fost minunați. Unii dintre ei, serios vorbind, atât de dulci, atât de pasionați și plini de viață. Dar, din păcate, dacă ne uităm cu atenție, tot părinții îi strică. Atâtea orgolii, atâtea meschinării, cum să învețe copilul să piardă cu demnitate, cum să învețe să nu judece, să nu bârfească, să nu fie un necioplit, dacă asta văd de la părinți și, respectiv, de la coregrafii lor, care nu s-au lăsat mai prejos în jigniri. De parcă n-ar fi fost toți tineri, de parcă n-ar fi muncit toți și de parcă unii sunt zei și alții ciume. Da, acei copii au învățat că noi suntem țigani, ciume, mafioți… de ce?, pentru că orgoliile celor mari sunt nemăsurate. În loc să îi susțineți și să-i încurajați voi nu faceți decât să le arătați fața urâtă a lumii, fețe foastre urâte și sufletele voastre pline de venin.

Deagaba avem tineri excepționali, dacă acasă văd ura, răutatea, răzbunarea și alte lucruri oribile.

Asta a fost tot ce am regretat din culisele PRO TV-ului, bine, da, a mai fost și frigul îndurat, dar să zicem că nu te pui cu vremea.

În rest ce să spun: copiii ăștia minunați, pe lângă dansurile lor populare au mai învățat o coregrafie de latino în două zile și jumătate. Coregrafie care a început cu Cristi Miu, pe care am mai schimbat-o și eu și mai apoi și cel mai bun coregraf din județ, domnul Oancea. Așa că în două zile jumătate au învățat din mers tot ce ne-a trecut nouă prin cap. A, să nu uit, a mai schimbat și Lorena Toma la ea 🙂 Nu cred că le-a fost ușor nici lor să ne asculte pe fiecare în parte și să se adapteze după cum ne venea nouă, dar nu s-au plând niciodată, jur, nu i-am auzit să zică nimic. Au făcut tot și au făcut bine. Iar reprezentația finală a fost magistrală. Le-a ieșit mai bine decât la orice repetiție. Vorba unuia dintre băieți: “Așa suntem noi, arătăm ce putem în fața camerelor, nu la repetiții” 😀 Minunați, jur, minunați!

Am mare încredere în voi. Toți ați fost la înălțime.

Mintea mea cu ale ei, Scriu

Pe vremea când eram scriitor

January 3, 2018by Oana MujeaNo Comments

În vremea când eram scriitor full time – că mai scriam și la Media Pro – și lansam alături de Lucia Verona și Adrian Năstase – da, el, “penalul”, știu că nu vă convine – și sala era plină ochi. Participa inclusiv Gabriela Firea, Corina Crețu și da, ne-am băut cafeaua și cu Ion Iliescu, pentru că mie nu îmi e rușine să recunosc, ba chiar sunt mândră. Pentru că, oricum aș fi eu, moartea nu am dorit-o nimănui, iar politicianul de clasă l-am recunoscut oriunde. În vremea aceea când eu și Mana Ciutacu ne cumpăram genți de la turci și ne blamau cucoanele pe net că suntem mult prea bogate și ostentative – fără să știe că dădusem un maxim de cincizeci de euro pe gențile noastre de fițe, ei bine, da, pe vremea aia cred că eram cel mai timid om din lume. Cumva, atunci s-a întâmplat să fiu și în top zece bloggeri, că deh, nu era Facebook la modă și tot cumva se întâmpla să merg la toate întâlnirile cu acei politicieni “penali” la care, culmea, veneau și ceilalți bloggeri. Și Doamne cum le mai pupau ei dosurile, dar acum au uitat. Eu n-am uitat, am fost acolo, am văzut și ca să vezi, am și poze.

Acum, majoritate dintre ei, nu vorbesc despre Daniel, măcar el a rămas așa cum îl știu, fac înconjurul televiziunilor spunând cât de nașpa sunt oamenii ăia care atunci îi invitau la dineuri de elită, iar unii dintre ei – spre deosebire de dobitoaca de mine – mai primeau și sponsorizări – că doar de aia s-au ridicat de nu le mai ajungi la nas și se prefac că nu te-au cunoscut niciodată.

Tot în vremea aia era așa un fel de frăție a celor mai cunoscuți bloggeri. Eram, majoritatea, mici și emoționați de ceea ce ni se întâmplă. Intrasem în liga mare peste noapte. Am cunoscut atunci oameni pe care alții nu-i cunosc într-o viață. Doar că unora le-a rămas coloana acolo unde trebuie, pe când celorlalți… În vremurile acelea dacă strigam la unul dintre ei să vină să-mi prezinte o carte nici nu se punea problema să nu, azi… nu își amintesc prea bine de unde să mă ia. O, da, pe vremea aceea era și Adi Hădean în gașcă, nu zic că omul ar zice nu acum, dar parcă faima i s-a urcat și lui la cap și a schimbat puțin destinația. A uitat că se întâlnea cu noi pe te miri unde și ne gătea pe unde apuca.

Atunci aveam impresia că oamenii sunt oameni. Cât de mult m-am înșelat. Ei, stați calmi, mi-a trecut. Până și Adrian Năstase și-a amintit de mine prin târgurile ulterioare lansărilor noastre împreună, dar na, unii stau mai bine cu memoria și chiar dacă sunt “aroganți”, îi mai ajută bunul simț.

Nu știu dacă îmi e dor neapărat de acele timpuri. Pentru că zi de zi descopăr alți scriitori unii mai buni decât alții: Cristina Nemerovschi, Lorena Lupu pe care o știu de mult timp și care știe să scrie într-un mare fel. Trăiește toate poveștile pe care le pune pe hârtie, Monica Ramirez care mi-a fost și colegă ceva ani și a rămas om. Pe partea celaltă am reușit să dau și de oameni de “Facebook” dacă le pot spune așa încântați să promoveze autorul român. Aici aș încadra-o pe jumătate și pe Violeta Loredana Pascal, cu toate că ea are și un site de profil.

Ideea e că din 2008 de când îi știu pe majoritatea am impresia că fiecare în parte ne luptăm cu o piață a cărții destul de nișată. Ne ridicăm și coborâm și tot așa. Și dacă pierdem chiar și un an fără să avem ceva spectaculos – ba chiar și ceva prostește de spus – suntem îngropați de vii, adică uitați pe undeva prin colțurile site-urile și a librăriilor. De bine, de rău, niciunul dintre noi nu s-a îngropat prea adânc, ceea ce, cred eu, ne mai dă niște speranțe. Și într-o zi voi spune: “Azi când sunt scriitor…”, spre infarctul unora 😀

 

Promovare, Recenzii și baliverne, Scriu

Și tu crezi că doar în filme se poate întâmpla

December 17, 2017by Oana MujeaNo Comments

Dacă n-ar fi trist, clar ar fi amuzant. Și dacă n-aș fie eu și ar fi Iolanda cred că aș putea trece și peste dramatism. A, stați, e fix invers. Eu trec mereu peste dramatism.

Bun, ai o așa zisă relație care îți spune că face Crăciunul cu rudele. Perfect… sincer eu chiar doream să-l fac jumate la muncă și jumate la prietenii mei că de aia îi am. Și să fiu din nou sinceră mi s-a cam luat de prosteli de doi bani. Dar nu asta e povestea…

…

Sar din una în alta.

Câ tot n-am zis nimic despre funerariile regale, decât așa câte o chestie. M-ați înțeles total greșit, nu că mi-ar păsa. O ador pe regina Ana, chiar dacă nu mai e. Poveștile din viața ei sunt uimitoare. Nu am nimic cu regele Mihai. Îmi e total indiferent. Dar turul ăsta de forță al televiziunilor m-a obosit. Faptul că 80% din ăia care s-au dus și au jelit s-au trezit cu o seară în urmă monarhiști mă scârbește. O, da, mi-ar fi plăcut monarhia, mi-ar fi plăcut balurile alea regale, viața aia ușor boemă, dar hai să nu mai visăm. Trăim cum trăim și cum ne-am ales să trăim și dați-o dracu’ de victimizare. Oricum nu mai aveți ce rege să puneți. Dar încă mai trăiește Guță dacă totuși sunteți interesați. Și nu, nu doresc moartea nimănui și din respect o să spun clare și răspicat, mi se pare o chestie de inumanizare faptul că îi tot doriți moartea lui Iliescu, de parcă sunteți voi judecătorii supremi. Hai să arunce primul cu piatra care nu a greșit niciodată. Dar, mai ales, cel mai mare păcat e să te faci tu judecător în fața Divinității și să pândești moartea unui om, oricare ar fi el. Te-ai simți mai bine? Nu cred, fix tot aia va rămâne în urmă. Nimic nu se va schimba, decât că el scapă din lumea asta nebună și noi ne chinuim în continuare. Eh… fiecare cu treaba lui, dar nu mă băgați la mijloc, nu m-am dezumanizat în halul ăsta și nici nu-mi doresc. P.S: În maxim două săptămâni mai mult de jumătate din monarhiștii declarați ați pe Facebook vor uita și de existența regelui. Istoria se repetă 😉

Revenim

Am trăit-o și pe asta… da, săptămâna trecută într-o conjunctură ciudată. Rar mă întâlnesc cu oamenii ăștia. În ultimul timp tot mai rar, din motive de protecție personală pentru că încerc să-mi îndrept viața spre normalitate – dar, da, mă plictisește chestia asta, dar, na, o fi ceva de capul normalității și poate undeva am ratat eu simțirile ale. În fine.

Prima întrebare: “Dacă aș jura că mă schimb mi-ai mai da o șansă?”. Cu siguranță da, dacă nu ar fi a o suta oară când aud asta – măcar nu aveam timp să ne plictisim vreodată, dar na, asta e viața, iar eu, totuși, nu am nevoie nici de prea multă nebunie.

A doua: “Ai observat că “A” te fixează cam mult? Mă rog, nu mă fixa pe mine, dar cu nebunul nu te pui.

Scena de film. Un pumn în botul lui A – total nevinovat – și începe circul. Noroc că am putut fuma o țigară în timp ce am privit spectacolul, m-am ridicat și am plecat. Am râs în sinea mea, pentru că da, așa cum zicea Ț/ul, omul chiar m-a iubit. Dar nu poți trăi lângă nebuni și probabil o dragoste din asta o întâlnești o singură dată în viață, doar că atunci când îți face rău trebuie să renunți. Și eu am făcut-o. Viva!

Și iată, prima oară după foarte mult timp, Aleluia, chiar îmi place cineva și nu mă pot apropia. Teribil. Nu știu cum să fac și mă mai și enervez. Dar am înțeles și asta că doar de aia am prieteni deștepți: nu e timpul, nu sunt pregătită, nu e momentul. Nu că el și-ar da silința. Aia e, rămâne cum am stabilit, nu că am fi stabilit în vreun fel. Ne complicăm viața pentru că nu suntem în stare să ne spunem ce avem de spus. Bine, mie mi s-a luat să tot spun, așa că am rămas pe modul silent.Ce rost are? Sau are? Doar că m-am săturat să nu fiu ascultată. Și oricum nu știe nimic despre mine, așa că vorbim vorbe.

Ne întoarcem la Rege?

Să se odihnească în Pace, cred că asta și-ar fi dorit. Monarhie? Sorry, nu e pentru noi.

Să ne întoarcem la mine? Prea multe necunoscute într-o ecuație simplă care nu îți oferă niciun indiciu. Eh, au fost și mai grele. Lasă, frate, scrisul e pe primul loc și Celi, apoi om mai vedea noi. Poate că într-o zi… poate că niciodată. Da-o dracu’ că sunt mai mișto pisicile.

Și Aleluia fiecare va înțelege pe dos și va ieși un haos, fix ce mi-am dorit. Să fie zăpadă! Să fie Crăciun! Să fie bucurie! Mie nu-mi pasă de ceea ce se va întâmpla, restul lunii va fi a mea cu sau fără… 😉 Avantajul? Mie nu mi-a fost niciodată frică de singurătate. Hai, o ultimă țigară și somn. Am spus destule baliverne azi, mâine am mai multe de spus.

Mintea mea cu ale ei, Promovare

Campania “Blochează șmecherii din trafic”

March 7, 2017by Oana MujeaNo Comments

DC News ne propane o campanie pe care o susțin cu tărie.

maxresdefault

Șofez de ceva vreme, să tot fie vreo unsprezece ani. Nu am avut niciodată un accident cu un alt participant în trafic și sper să nici nu am vreodată. E drept, s-a mai întâmplat să mă cert cu ziduri sau diverși boscheți, dar niciodată ceva foarte grav. Doar zgârieturi. Nu că ai avea cum să le ocolești, mai ales atunci când ești pe o stradă îngustă unde mai ai și prioritate, dar nimeni nu ți-o oferă, așa că ești nevoit să te înghesui într-un perete că asta-i viața. Nu sunt nici cel mai bun șofer, dar nici cel mai prost. Pot spune că știu unele lucruri pe care, poate, șoferii obișnuiți nu le cunosc, dar asta nu mă ajută dacă un nebun îmi taie calea sau iese pe linie continuă, ori vine cu viteza vântului. 

Nu zic că aș fi antiviteză, dar nu în orașe. Și așa e destul de aglomerat. Cu aglomerația nu ne putem certa. E ca și cum te-ai certa cu Președintele că plouă sau ninge. Nu ai cum. Nu are sens. Dar am putea învăța să nu mai încălcăm regulile și să fim puțin mai civilizați că nu ne costă nimic.

Da, și pe mine mă enervează ăia care dorm la volan sau încurcă traficul. Dar în atâția ani de șofat am înțeles că oricum nu contează, timpul de-a ajunge la destinație e tot ăla. Dacă noi n-am mai încălca regulile și dacă i-am lăsa și pe ceilalți să se deplaseze în mod civilizat, aglomerat ori ba, s-ar merge mai bine. Așa că nu ne costă nimic să blocăm șmecherii din trafic. 

Promovare

De azi începem o nouă formă de promovare: Artistul.

March 14, 2016by Oana Mujea5 Comments

Prima care și-a dorit promovare aici este Alis Tieran.

Trebuie să înțelegeți clar că eu nu sunt critic, judecător sau cititor în acest caz. Nu îmi dau cu părerea dacă e bine sau e rău. Am spus, orice fel de artist care vrea să spună ceva și nu are unde o poate face aici. Nu sunt nici corector. Eu dau copy/paste și pun pozele, restul e decis de cei care vor sau nu vor să vă citească, să vă cumpere muzica, picturile sau orice alt talent mai prezentați. E un fel de promovare a talentelor, numai că nu eu sunt cea care judecă asta. Așadar…

FotoDSLibertate_2

Alis își prezintă scrierea astfel:

“

                                                               DRUMUL SPRE LIBERTATE

Scrisă de către ALIS TIERAN

 

O SCURTĂ PREZENTARE A ROMANULUI POLIȚIST.

       Este vorba despre un tânăr avocat care locuiește în Anglia, care la vârsta de 32 de ani reușește să plece în America în orașul NEW YORK să își apere clientul. Dar în acel oraș era și firma tatălui lui avocat si el și toți cei din acel anturaj conduc două firme. Una de petrol și un birou de avocatură. Reîntâlnirea decurge bine după 32 de ani de absență a tatălui din viața copilului său. Acesta decide să organizeze o petrecere la care invită toată lumea din înalta clasă socială. Unde va avea lovitura de grație. Asociatul, împreună cu guvernatorul, dorind să îl omoare pe bătrân pun la punct un plan, dar printr-o mică neatenție, asociatul cade singur în capcana lui omorându-se. Din cauza acestui eveniment bătrânul este acuzat pe nedrept că ar fi premeditat pentru a prelua ambele firme. Garry personajul principal și fiul inculpatului se străduiește pe tot parcursul acțiunii să găsească dovezile legale prin care îl poate elibera pe tatăl sau. Dar intervine a doua luptă cea dintre el cu el si pentru fata de care s-a îndrăgostit, primind ajutorul celui mai bun prieten, un polițist, pornește într-o luptă devenită personală și o căutare a afacerilor murdare făcute pe ascuns de către guvernatorul acestui oraș.

                     Pare a fi un calapod deja cunoscut de publicul larg. Un fel de roman considerat deja ”Clasic”. Dar este împănat cu multa acțiune, suspans si răsturnări de situație. Evenimente noi și jocul dublu al unor personaje care ne arată dualitatea unora dintre noi. Dar și morala cu care se sfârșește romanul : ” Nu contează câte probleme și obstacole avem de înfruntat dragostea triumfă mereu”.”

cartea

Restul e decizia cititorului.

Promovare

Clubul de literatură pentru Copii și Tineret “Clipe albastre”

February 15, 2016by Oana MujeaNo Comments



Da, știu, imaginile sunt sucite, nu știu să le desucesc, dacă se poate spune așa. Cam cu asta se ocupă Cenaclul literar “Clipe Albastre”, cenaclul dedicat copiilor de Filiala Copiii și Tineret a USR București. Este singurul cenaclu din această țară care se ocupă de promovarea celor mici, promovare la nivel național, deoarece USR merge prin școlile și liceele din toată țara pentru a găsi tinere talente.

Așa că dacă aveți copii talentați puteți trimite la redacția clipe albastre, găsiți siteul și adresa de mail cu un serch pe google.

Scriptics

Scriptics

Reclame

Cel.ro

Postări recente

  • Iohannis, banii și angajații
  • Acasă! Unde este locul ăsta?
  • ȘI TOTUȘI UNII MAI CUVÂNTĂ
  • O SĂ MOR DE LA CAP: CUM, MĂ, CU CE I-A SERVIT VIORICA DĂNCILĂ PE EUROPENI? CUM?
  • Degeaba sunt unul dintre oamenii care reprezintă Argeșul la nivel național și chiar mai mult.

Jucătorul

Scriptics

Miercuri o să mori

Scriptics

Blogroll

Vali Badea
Magazin Fashion
Ema Pirciu
Gazeta de pe perete

Comentarii recente

  • Libby on Cam așa cu manipularea
  • Mihaela on Când strigi hoții și iei bani de la hoți nu te numești complice?
  • Lol on Nu mai abandonati cainii
  • Oana Mujea on Vreau un Putin Președinte
  • Dado on Vreau un Putin Președinte

Categorii

  • Gramatică
  • Handicap politic
  • Iolanda
  • Lifestyle
  • Mintea mea cu ale ei
  • Photography
  • Promovare
  • Recenzii și baliverne
  • Scriu
  • Travel
  • Uncategorized

Reclame

Cel.ro

Caută

Arhive

  • September 2019
  • August 2019
  • January 2019
  • November 2018
  • October 2018
  • August 2018
  • June 2018
  • May 2018
  • April 2018
  • March 2018
  • February 2018
  • January 2018
  • December 2017
  • November 2017
  • October 2017
  • September 2017
  • July 2017
  • June 2017
  • May 2017
  • April 2017
  • March 2017
  • February 2017
  • January 2017
  • December 2016
  • November 2016
  • October 2016
  • September 2016
  • August 2016
  • July 2016
  • June 2016
  • May 2016
  • April 2016
  • March 2016
  • February 2016
  • January 2016
  • December 2015

© 2016 copyright Oana Mujea
Powered By Scriptics