Nu că aș ști exact dacă există un maxim, probabil că mai pot. Le mai duc, le mai țin, până în acea zi în care mă voi baricada undeva fără să mă mai simt responsabilă de lucruri de care chiar nu sunt responsabilă.

Știu că apropiații, cei mai apropiați, vor să facă un bine, dar de cele mai multe ori le iese fix pe dos, de parcă eu aș fi de vină că societatea asta e bolnavă, de parcă eu n-aș fi încercat, de parcă eu nu aș fi putut. Adevărul este altul. Îl știu și ei, undeva acolo, îl știu și eu. Numai că în ultimul timp m-am tot simțit vinovată că oamenii sunt așa cum sunt. Și așa cum am mai spus: “omul care nu se poate ține de o promisiune simplă, îmi arată exact ce fel de caracter are”, m-am autocitat.

Există o singură problemă pe această lume, una simplă, deloc complicată și nu mă implică: NU E VINA MEA CĂ EI NU-ȘI ȚIN PROMISIUNILE! E VINA VOASTRĂ CĂ TOT VREȚI SĂ CREDEȚI ÎN NIȘTE NIMENI.

Mai simplu de atât nici nu știu cum m-aș putea exprima. Doar că toate astea s-au adunat undeva în mine. Cum s-au adunat și altele de-a lungul timpului, unele de care nici nu aveți idee și nici nu veți avea.

Și cu părere de rău, nici la oficiul poștal nu lucrez. Probabil că ar trebui, dar nu în viața asta că nu am pilele necesare. În cealaltă stăm de vorbă. Mă nasc cu pile, de unghii eventual, poate atunci voi și avea – la unghii mă refer. Că în asta nu prea mi-a ieșit.

Sunt la un capăt, alt capăt, al unor puteri pe care simt că dacă le las, le las. Și simt că dacă-mi bag, nu mai există cale de întoarcere. Cumva, într-un fel, oarecare, că am făcut ori ba, am fost vinovatul de serviciu. Dar hai să fim serioși: dacă încerc nu e bine, dacă nu încerc iar nu e bine. Într-o zi, anumiți oameni vor fi nevoiți să se hotărască cum e bine și cum nu e. Doar să nu fie ziua aia în care e prea târziu pentru că da, vine și acel moment. Și poate că unii mă cunosc mai bine și pot confirma că atunci când îmi ajunge, îmi ajunge. Și atunci când nu voi mai spune nimic e pentru simplul fapt că voi fi prea departe pentru a-mi mai păsa. Uneori ajunge!

Chiar n-am nicio vină pentru societatea de rahat în care trăim, pentru cei care promit și apoi nu mai răspund la telefon, pentru că nu se poate mai mult. Dar astea au ajuns la acea limită în care mă gândesc serios că orașul ăsta e stricat și nu mai am ce căuta aici.

Și cum spuneam în celebrul P.ul de pe … izdă, serios, chiar nu mai angajați toate proastele la cultură. Curvele și proastele vă educă noua generație, aia de vreți să vină cu schimbarea. Îmi pare rău să vă spun, dar noua generație în momentul ăsta are doar o singură șansă: să treacă pe legale și să lase destinul să-și facă treaba. La cum sunt educați nu are ce să iasă din ei. La cum s-a divizat, împărțit (asta fiind traducere la “divizat”, nu de alta dar mulți caută în DEX), clasele sociale, oamenii, valorile, îmi pare rău să vă spun: poate că noi, cumva, nu știu cum, mai avem o șansă, dar ei nu. Se reflectă clar lucrul acesta începând din pătura de jos până la cel mai înalt nivel. Și asta nu cred că trebuie să o explic. Dacă e nevoie de informații suplimentare mai citiți și voi, măcar un ziar, eu una nu le mai dau moca.

La această întrebare a răspuns simplu o femeie:

• Ați văzut voi, vreodată, vreo femeie alergând după un bărbat prost doar pentru că are picioare frumoase?

Sigur că nu o să discutăm despre asta. Prostia e general valabilă și aparține ambelor sexe, adică, la drept vorbind, evenimentele din ultimele luni din România au dovedit-o clar. E o paritate zdrobitoare și dai de proști peste tot.

Dar spuneam că nu ăsta e obiectul discuției. Cui îi pasă până la urmă? Este destul de clar că bărbații, în felul lor misogin, preferă proastele frumoase. Măcar să arate bine lângă ei. Nu toți ce-i drept. Unii vor femei deștepte pentru a avea cine le proteja spatele la o adică. O femeie deșteaptă și puternică te scoate din multe încurcături pe care tu, bărbat, alegi să le creezi și apoi dai fuga la cea care poate veni cu soluția.

Oricum nu o să iasă cum îmi iese noaptea în minte

Da, le tot scrim, unele dintre ele înainte să adorm, adică fix în minte. Și da, mă gândeam zilele trecute, nu la prostia masculină, ci la faptul că prea puțini mai sunt și masculi. Și uite așa mi-au venit în minte mai multe tipologii. Oameni pe care i-am întâlnit și nu am avut cu toți contact direct, dar i-am observat.

Vorbește mult și nu dovedește nimic

Poate că sunt și femei pe lume care preferă să audă tot timpul: “te iubesc”, “ești totul pentru mine” etc., dar, în realitate rămân doar vorbele, pentru că dovezile nu vin niciodată. Da, probabil că ele își doresc să se mintă singure, chiar dacă nu văd dovezi se complac printre cuvinte, iar lor, desigur, le convine.

Genul boem

Nu știu dacă vi s-a întâmplat să cunoașteți sau să întâlniți putori – cu scuzele de rigoare, dar altfel nu îi pot numi. Sunt cei care se ascund în spatele cuvintelor “sunt un boem”. Frate, și eu sunt boemă, dar tot mă dau jos din pat, tot mă spăl, tot mă duc la muncă. Firește, seara, în patul meu, pe timpul de lene sunt boemă cât vreau eu. Boemia asta ascunde de fapt lenea. Boemii așteaptă să le pice din cer pe principiul “pică pară mălăiață în gura lui Nătăfleață”. Simplu, nu? Firește, ar fi simplu dacă s-ar și întâmpla. Dar încă n-am văzut să-i pice cuiva din cer. Boemii nici nu gândesc de teamă să nu-și altereze creierul, chiar dacă majoritatea nu sunt proști deloc. Dar de ce să arate că pot când e mai bine să stai cu cracii în sus și să fii servit? Vă spun eu, ăstora le e lene să vă facă și complimente. Uneori, când simt ei că sunt în pericol de-a nu mai fi slugăriți, abia, abia fac un minim efort, dar e greu. 

Suntem o echipă, doar că tu joci singură

Veșnicul “suntan o echipă”, dar el e mereu accidentat și trebuie să stea pe banca de rezervă. În cazul ăsta, vrei nu vrei, treci în teren și preiei controlul. Logic! Normal, dacă ți se întâmplă ție să fii accidentată într-o zi se dezlănțuie iadul, că doar el credea că voi sunteți o echipă și tu faci pe mimoza. Asta-i culmea, zău așa.

Ascunsul

E ăla care în față îți zice ce vrei să auzi, ba chiar și face ce vrei tu să facă, iar când scapă îți dai seama că mai bine nu zicea și nu făcea.

Ei știu tot, tu ești o varză

Ăștia sunt preferații mei. Nu contează că-ți sunt iubiți, prieteni, frați etc, ei știu tot ce e bine pentru tine. Tu ești proastă, n-ai capacitatea de a realiza ce te împlinește, dar el știe, firește, pentru că tu ești proastă. Degeaba i se explică că ce e bine pentru tine nu e bine și pentru mine, nu există așa ceva. Binele e general valabil și dacă nu vrei tu te obligă el să-ți fie. Sigur, el crede că așa e normal să-ți fie bine pe când tu te tăvălești de toate durerile de pe pământ. Desigur, e valabil și pentru femeile prea entuziaste, mai ales mamele care-și obligă copiii să le fie bine că doar știu ele mai bine, nu?

Și, tot aici, cel care știe tot vrea să și faci doar cum spune el, pentru că, desigur, tu ești o proastă și nu știi de una singură ce ai de făcut.

Genul “fă ce vrei”

Da există și acesta. Nu îi pasă ce faci că oricum și el face ce vrea, dar, în același timp, nici nu te-ar lăsa să pui ochii pe ceva mai bun, pentru că, se gândește el, într-o zi îi va păsa. Aiurea. 

Și genul morocănos

Dacă nu aveți unul în familie sigur l-ați văzut pe la petreceri. Tot timpul supărat. Nu îi convine nimic. Ai zâmbit prea mult, X e prea prost îmbrăcat, Y vorbește numai prostii, de ce dracu’ vrei să dansezi când muzica e atât de proastă? etc. Și uite așa, cu unul din ăsta mai bine te încui în casă decât să ieși în lume.

Nu voi vorbi despre psihopați, nu azi. Sigur, ăștia nu sunt ușor de recunoscut, dar dacă vezi totuși că după șase luni nu îți prezintă nici un prieten și totuși el pare perfect pune-ți niște semne de întrebare. 

La drept vorbind, rar, mai găsești și bărbați care să-și asume, dar fii serioasă, ăștia sunt deja luați și nu or să fie scăpați din mână. Tu, desigur, ai rămas cu resturile. Le poți arunca și îți poți vedea de viață, pentru că e al dracului de complicat să tragi și de tine și de el, sau te poți conforma.