Aș putea spune, fără echivoc, că mama mea a avut noroc de un soț care a tratat-o ca pe o regină și de o fiică dementă care a tratat-o pur și simplu :)) – și da, mama mea știe de glumă. N-am fost noi prietene mereu, dar, la un moment dat chiar am devenit cele mai bune prietene, chiar dacă ea tot are un copil tâmpit.

Numai că, pe lângă faptul că rămân la părerea mea că are un copil tâmpit – adică vedeți că mă repet, pentru că sunt sigură că m-a schimbat la naștere :D, totuși lucrurile stau puțin diferit. Adică eu și tata am avut noroc cu ea. Ne-a scos mereu din necazuri, ne-a dat sfaturi pe care nu le-am ascultat nici unul, dar asta nu înseamnă că mai târziu n-am regretat și, cel mai important, ne-a ținut uniți, chiar dacă, sunt convinsă în sinea mea de asta, uneori ar fi vrut să ne arunce de pe balcon, doar că stând la primul etaj i-a fost teamă că tot ea va trage greul.

Când eram mică îi făceam felicitări și îi cântam “de ziua ta mămico”, îi organizam show-uri în sufragerie – le mai am pe casete – și chiar o făceam să lăcrimeze. – Ca să vedeți că de mică eram artistă –

Acum, indiferent că cei doi adoleșcenți întârziați ai familiei, care de multe ori i-au făcut viața un coșmar, trebuie să recunoaștem că ne-a suportat pe amândoi, ne-a înțeles și ne-a acceptat așa cum suntem, adică al dracului de căpoși.

Dar fiind ziua ei, pentru că, până la urmă, e ziua mamei, femeia mai încolo, ei bine, mamă, să ai o viață liniștită! Nu că ai putea cu noi, dar poți măcar să ne ignori atunci când ai chef, nu ne vom supăra. Hai, fie, La Mulți Ani! Nu ți-o lua în cap, nu m-a apucat melancolia :)) Mama…