În vremea când eram scriitor full time – că mai scriam și la Media Pro – și lansam alături de Lucia Verona și Adrian Năstase – da, el, “penalul”, știu că nu vă convine – și sala era plină ochi. Participa inclusiv Gabriela Firea, Corina Crețu și da, ne-am băut cafeaua și cu Ion Iliescu, pentru că mie nu îmi e rușine să recunosc, ba chiar sunt mândră. Pentru că, oricum aș fi eu, moartea nu am dorit-o nimănui, iar politicianul de clasă l-am recunoscut oriunde. În vremea aceea când eu și Mana Ciutacu ne cumpăram genți de la turci și ne blamau cucoanele pe net că suntem mult prea bogate și ostentative – fără să știe că dădusem un maxim de cincizeci de euro pe gențile noastre de fițe, ei bine, da, pe vremea aia cred că eram cel mai timid om din lume. Cumva, atunci s-a întâmplat să fiu și în top zece bloggeri, că deh, nu era Facebook la modă și tot cumva se întâmpla să merg la toate întâlnirile cu acei politicieni “penali” la care, culmea, veneau și ceilalți bloggeri. Și Doamne cum le mai pupau ei dosurile, dar acum au uitat. Eu n-am uitat, am fost acolo, am văzut și ca să vezi, am și poze.
Acum, majoritate dintre ei, nu vorbesc despre Daniel, măcar el a rămas așa cum îl știu, fac înconjurul televiziunilor spunând cât de nașpa sunt oamenii ăia care atunci îi invitau la dineuri de elită, iar unii dintre ei – spre deosebire de dobitoaca de mine – mai primeau și sponsorizări – că doar de aia s-au ridicat de nu le mai ajungi la nas și se prefac că nu te-au cunoscut niciodată.
Tot în vremea aia era așa un fel de frăție a celor mai cunoscuți bloggeri. Eram, majoritatea, mici și emoționați de ceea ce ni se întâmplă. Intrasem în liga mare peste noapte. Am cunoscut atunci oameni pe care alții nu-i cunosc într-o viață. Doar că unora le-a rămas coloana acolo unde trebuie, pe când celorlalți… În vremurile acelea dacă strigam la unul dintre ei să vină să-mi prezinte o carte nici nu se punea problema să nu, azi… nu își amintesc prea bine de unde să mă ia. O, da, pe vremea aceea era și Adi Hădean în gașcă, nu zic că omul ar zice nu acum, dar parcă faima i s-a urcat și lui la cap și a schimbat puțin destinația. A uitat că se întâlnea cu noi pe te miri unde și ne gătea pe unde apuca.
Atunci aveam impresia că oamenii sunt oameni. Cât de mult m-am înșelat. Ei, stați calmi, mi-a trecut. Până și Adrian Năstase și-a amintit de mine prin târgurile ulterioare lansărilor noastre împreună, dar na, unii stau mai bine cu memoria și chiar dacă sunt “aroganți”, îi mai ajută bunul simț.
Nu știu dacă îmi e dor neapărat de acele timpuri. Pentru că zi de zi descopăr alți scriitori unii mai buni decât alții: Cristina Nemerovschi, Lorena Lupu pe care o știu de mult timp și care știe să scrie într-un mare fel. Trăiește toate poveștile pe care le pune pe hârtie, Monica Ramirez care mi-a fost și colegă ceva ani și a rămas om. Pe partea celaltă am reușit să dau și de oameni de “Facebook” dacă le pot spune așa încântați să promoveze autorul român. Aici aș încadra-o pe jumătate și pe Violeta Loredana Pascal, cu toate că ea are și un site de profil.
Ideea e că din 2008 de când îi știu pe majoritatea am impresia că fiecare în parte ne luptăm cu o piață a cărții destul de nișată. Ne ridicăm și coborâm și tot așa. Și dacă pierdem chiar și un an fără să avem ceva spectaculos – ba chiar și ceva prostește de spus – suntem îngropați de vii, adică uitați pe undeva prin colțurile site-urile și a librăriilor. De bine, de rău, niciunul dintre noi nu s-a îngropat prea adânc, ceea ce, cred eu, ne mai dă niște speranțe. Și într-o zi voi spune: “Azi când sunt scriitor…”, spre infarctul unora 😀
Comentarii recente