Un om te poate impresiona în multe feluri, dar un copil te poate cuceri de-a dreptul.

Despre Alexia am vorbit pe larg în Financiarpress.ro, adică dați click și aflați ce s-a întâmplat la Vocea României. 

Desigur, într-o publicație nu ai niciodată suficient spațiu pentru a spune tot. Trebuie sintetizat și oferit ceea ce e mai important sau, desigur, ceea ce vedem noi a fi mai important.

V-am spus că Alexia m-a impresionat încă de când am văzut-o. Era emoționată și nu îi venea să creadă că cineva dorește să îi ia un interviu. M-a mirat lucrul acesta pentru că ea este mica noastră vedetă, ziariștii, totuși, într-o lume normală, ar fi trebuit să facă coadă la ușa ei. Un copil talentat, culmea, din județul tău, nu-l ignori. Dacă am fi fost în America presa ar fi scris o lună despre succesul ei. Dar, na, nu suntem.

Un lucru mi-a rămas în cap, un lucru pe care eu, personal, l-am simțit abia după liceu. Și îmi dau seama ce responsabilitate e pe umerii acestor copii și totuși cât de greu o simt.

Din vorbă în vorbă, Alexia îmi spune că și-ar fi dorit să mai fie la grădiniță.

Eu: De ce?

Alexia: Pentru că atunci nu aveam responsabilități.

Eu: Dar ce fel de responsabilități ai tu?

Alexia: Sigur că nu mă gândesc că n-am bani să plătesc banca, dar am responsabilitățile specifice vârstei mele și nu mai am atât de mult timp să mă joc. (După cum vedeți discuțiile din casă despre lipsuri le strânge inconștient în sufletul și minte ei. Cu toate astea părinții nu se plâng nicio clipă și o susțin indiferent de greutăți).

M-a impresionat și m-a speriat în același timp. Eu, la unsprezece ani, nici nu știam cuvântul, dar să îl mai și înțeleg. Atâta maturitate, bun simț, creștere frumoasă, rar mi-a fost dat să văd la o puștoaică de unsprezece ani. Bravo, Alexia! Dar, totuși, nu uita să te joci, să râzi și să fii fericită, viața nu e numai muncă și responsabilitate. Ai nevoie de timp și pentru bucuriile tale, altfel nu vei ști pe unde au trecut toții anii frumoși ai copilăriei.