De obicei nu mă plâng de ziua de luni. Ori că e ori că nu e tot obosită sunt. Nu e ca și cum în ultimul mult timp aș fi avut vreun weekend în care să zac pentru a plânge după el. Aiurea. Ori luni, ori marți cam tot aia. Oricum, una peste alta, lunea pentru mine e chiar una din zilele alea în care nu prea mă întreabă nimeni de vorbă pentru că na… și pentru restul e luni. Prin urmare nu simt ziua cu pricina. Dar azi am simțit-o. A fost acea zi de luni, fix acea zi de luni. Culmea, când să vreau și eu să fug la un pahar de bârfă, deschid Facebook și văd că Ioana (profa de dans) e în flăcări. Și, la drept vorbind, Ioana e singura căreia nu i-aș sta în cale când e nervoasă. Așa că n-am mai ieșit din birou că nu simțeam nevoia să se dea cu mine de pământ, ba nici n-am întrebat-o care-i baiul, tot din același motiv.

Dar cum să scapi de stresul zilei de luni?

Ei, iată, aceasta e secretul.

Cu toate că eram ruptă de toate oasele, creirul nu-mi mai funcționa pentru că a reușit, cumva, mama să mă căpieze, pe la 18:00, ducându-mă alene spre birou decid eu că apoi mă duc acasă, baie și somn. Am intrat în birou, am salutat, am adresat vreo două întrebări sau trei și am ieșit ca vijelia spre casă. Nu-mi aduc aminte dacă am mai și spus că plec. Fuga în casă decisă la maxim să mă duc la dans. M-am schimbat așa cu ultimele puteri și zvâc pe ușă.

Cum îți schimbă dansul viziunea asupra vieții?

Da, știu, mereu spun: “Azi mă duc să dorm chiar dacă mă ucide Ioana”, dar niciodată nu mă țin de cuvânt. Nu că mi-ar fi foarte frică de moarte, dar așa cum îmi spunea cineva azi: “Lumea zice că sunt drogat, luni seara după ce vin la dans parcă a trecut toată ziua. Uit de toate, iar marți sunt cel mai vesel. Oricum nu le spun care e secretul fericirii”. Ei, da, o oră și vreo douăzeci de minute de dans, oricât de obosită aș fi, mă face să uit că mă doare, că îmi e somn, că, că..

Azi am și plusat pentru că oboseala psihică e prea multă așa că mai aveam nevoie de ceva și am decis că e cazul să bag niște exerciții pentru coloană la timp dublu. Și acum sunt obosită, dar relaxată. Toată încordarea de peste zi parcă a dispărut undeva în aer. Și mâine e ziua aia cu trei ceasuri rele? Pff, chiar că mă încui în birou.