Sunteți tinere… nu, nu neapărat tinere. Arătați cât de cât a oameni și nu a maimuțe? Perfect. Există un job perfect pentru voi, asta dacă vi-l doriți. Pentru că, desigur, frumusețea e relativă și dacă unul vă vede frumoasă, altul poate vă vede urâtă. Până la urmă, de ce nu, e o chestie de “vedere”. Dar să trecem la subiect. Salariu motivant 3.500 lei, program fix și, dacă sunteți drăguțe, firește că lucrurile vor fi mult mai bune. Ah, era să uit de mașină de serviciu cu plinul făcut. Ideea e că trebuie să fiți din Pitești, iar numele firmei dracu’ să-l ia. Mna, asistentă personală de Pitești care să țină legătura cu Bucureștiul și Clujul. Cam atât. Nu e mare lucru.

Bun, azi primesc un telefon în care mi se spune că se caută o asistentă personală în Pitești, pentru acești bani și aceste condiții. Plus că avem cunoștințe comune, dar bănuiesc că acestea nu au habar în totalitate de ce se întâmplă sau, dacă au, mă abțin că nu vreau să fac ca toți dracii. Recunosc că am o încântare, dar mi se spune că restul discutăm pe wass-up. Ok. După aproximativ 10 minute primesc poza patronului din Cluj care-și extinde afacerea dar și o descriere a ceea ce vrea: “o persoană elegantă, discretă și open mind”. Culmea, am trecut și testul vârstei – s-o fi gândit că dacă sunt mai bătrână sunt mai disperată. Apoi alt mesaj “poți deja să-ți faci formele de angajare”, urmând să-mi spună că zilele următoare vine la Pitești și e destul de urgent pentru că pe 1 august dă drumul biroului din Pitești. Apoi urmează: “salariu 3.500 lei, mașină de serviciu cu plinul făcut și dacă ești drăguță nu-ți va lipsi nimic”. Drăguță? Adică cum drăguță? Sigur că imediat am înțeles mesajul și l-am luat direct. Stai, mă nene, dacă vrei să-mi dai bani pentru sex nu e nevoie și de angajare. Desigur, îmi spune că am înțeles greșit, ideea e că dacă el rămâne din când în când în Pitești la un hotel și mă cheamă să stăm de vorbă poate există și chimie. Să mori tu?

Băi, nene, din nou, ai impresia că toată lumea e dispusă să facă compromisuri pentru niște bani? Răspunde: “un job bun înseamnă și compromisuri, măcar eu spun de la început ce vreau nu ca alții care caută apoi motive”. Să moară mă-ta când te naște. “Cine crezi că îți oferă, în ziua de azi un serviciu cu salariu european fără compromisuri? Uite de aia nu o să ajungi niciodată departe”. Iete că m-am edificat de ce tot stau eu pe loc, pentru că nu mă compromit.

Ceea ce nu pricep sub nicio formă este cum dracului de toți cretinii și obsedații trag la mine? Apoi, dacă toate job-urile se obțin pe acest criteriu ce pretenții mai aveți, măi, animalelor, ca alea botoxate și tunate să mai și muncească? Nu voi le învățați așa? Colac peste pupăză îmi spune că asistenta lui din Cluj, pe care o are de la 22 de ani, acum fiind mult mai învârstă, este măritată, are viața ei, iar ce e între ei, e între ei, ce e la ea acasă e altă treabă. Omul se numește Florin, din Cluj și pe 1 august va avea un birou aici în Pitești. Întrebare. Pe baza acestei discuții avute și salvată de mine cu cele mai mici detalii i se poate face plângere undeva? Nu de alta, dar vor fi multe tâmpite care vor pune botul și vor ajunge sclave și la prost, dar și acasă. Ca să nu mai spun că omul nu își dă seama că distruge vieți. Nu a proastei care va accepta, poate nemâncată de ani de zile, dar dacă aia mai are și un soț acasă și, cumva, până la urmă, află, ăla e un om care nu are nicio vină în povestea asta.

Așa că dacă sunteți dispuse să-l serviți pe domn, iată că vă pot ajuta. Am și numărul lui de telefon. Mă gândesc, poate e cineva interesat.

De ce e cafeaua de luni specială? Pentru că aceasta e ziua cea mai grea din săptămână. Mâine eu o dau, eu o fac, pentru cine are plăcerea de-a se abona la filtrul meu. Personal îmi place ziua de luni, mă trezește din letargia asta de după duminică. Recunosc, fie, de luni până marți am chef de muncă, apoi… ehee.. dar fiecare cu ceea ce simte, nu? 🙂

Un nou job, un nou colectiv.

Îmi plac provocările. Îmi aduc aminte de perioada Media Pro Pictures cu mare drag. Foștii mei colegi din echipa de șcenariști pot confirma dacă văd spovedania asta. Era Vlad, cel care ne critica, era Roxana, cea care încerca să ne țină în armonie, era genialul Tudor care venea cu ideile și scria și, desigur, mai eram eu care scriam și rescriam. Un an și jumătate frumos. Ne-am certat zilnic, dar ne-am iubit ca frații, bine, fie, pe Vlad nu prea l-am iubit pentru că el venea de la TVR 1 și avea impresia că dacă a lucrat într-o televiziune de stat e mai presus chiar și decât Sârbu. Sorry, asta este. Cu toate astea nu l-am urât nici pe el. Era ceva frecvent, nimănui nu-i convenea nimic, cel puțin două ore, după care toți eram prieteni ca mai înainte. Am avut multe de învățat de la Tudor care acum scrie șcenarii la Cannes. Idei geniale, profesionist, dar cam puturos, lăsa greul pe mine :)). Dar asta nu înseamnă că nu m-a învățat, mi-a explicat fiecare pas al unui șcenariu și chiar devenisem bună. E drept că munceam non-stop, dar am avut ce învăța și am intrat într-un mediu total atipic chiar și pentru artista din mine.

Am schimbat multe meserii. Am învățat să devin PR la o editură când fata care lucra pe acest post a plecat. Atunci a trebuit să fac ceva. Și am făcut bine, instinctual, chiar dacă nu știam nimic despre asta.

Acum lucrez la Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni. Nu de mult timp. M-am adaptat greuț. Până m-am obișnuit cu oamenii, cu multitudinea de acte, a durat, de ce să mint. Am început să învăț, cam repede. Am noroc de directori deschiși spre partea asta de Relații Publice și Comunicare, mai există și un Primar mult mai deschis pe partea de Comunicare online și nu numai. Un om care comunică cu oamenii. Dar și conducerea de la Edilitare este pro Comunicare. Ceea ce e important. Trebuie să înțeleagă toată lumea că acum suntem în secolul în care trebuie să ducem mesajul acolo unde trebuie, clar, concins și sincer. Și văd că oamenii chiar au început să înțeleagă. Lumea e condusă prin felul în care fiecare își scoate această parte în evidență. Dar noi trebuie să fim transparenți, atât la nivel administrativ, cât și la nivelul instituției.

Da, colegii mai încearcă să pună bețe pe sub câte o roată, dar și asta trebuie să se schimbe. Suntem sau nu suntem o echipă? Fiecare pe bucata lui putem forma un întreg. Putem renunța la orgolii, la a ne mai uita în curtea celuilalt, la a fi mai înțelegători atât noi cu noi, dar și cu ceilalți. Toți avem probleme, de la cei cu funcții înale și foarte înalte, până la ultimul om, care, de fapt, ridică și societatea – și aici mă refer la întreaga societatea nu la un SC. Dar totuși îmi place, chiar și colectivul așa cum e el. Nu știu de ce, dar cred că lucrurile se vor schimba și în timp oamenii vor înțelege că dacă formăm o adevărată echipă putem face lucruri mărețe. Măcar noi să fim un exemplu pentru restul țării. Nu de alta, dar e păcat, pentru că Orașul Mioveni a dovedit că a făcut mai mult decât 70% din celelalte oraș. Și dacă noi nu începem să fim comunicativi și să ne spunem sincer ce avem de spus, atunci pierdem tot și e păcat de atâta muncă investită.

Eu zic că e momentul – nu mă includ pe mine că sunt nouă – să schimbăm ceva, să schimbați ceva. Da, știu, e imposibil să ne placem toți între noi, dar eu vorbesc aici de acea relație profesionistă. Ce-i acasă rămâne acasă, dar ce e la muncă trebuie făcut cât de cât profesionist și fără ură. Unii pot mai mult, alții mai puțin, dar dacă ne-am ajuta unii pe ceilalți, atunci chiar am fi o forță și am avea cel mai minunat job din lume. Cu toate aste eu tot vă ofer cafeaua de luni. Mâine sunt darnică și vreau să înțelegeți că nici un om nu e rău, dar toți ne-am născut duali și nici unul nu știe ce povară duce celălalt. Așa că ar trebui să învățăm să fim oameni. Nu suntem mai frumoși, mai deștepți, mai cu moț, suntem oameni care învățăm în fiecare zi și greșim în fiecare zi ca orice alt om. Dar e normal. Și e normal să ne acceptăm și să ne îndrumăm unii pe ceilalți.

Și da, îmi place jobul meu și o spun cu tot sufletul. Mâine cafeaua, acum noapte bună!