De cele mai multe ori ador ploaia. Îmi place ploaia de vară la nebunie. Poți dansa în ploaie, poți medita, te poți gândi la mii de lucruri și, cel mai important, poți crea. Sigur, există și acea ploaie rece cu tunete și fulgere, care, dacă nu ești prea fițos, te ajută să dormi ca un nou născut.

Dar, desigur, nu despre asta este vorba.

Tot aud în ultimul timp: “plouă, nu ies din casă”. Așa cum am auzit toată vara: “E prea cald, prefer să stau la umbră”. Ok, lucruri când mai faceți. Dar nu, nu asta, voi când v-ați născut era genul acela de temperatură perfectă? Mă întreb dacă în copilăria acestor oameni or fi existat ploi, zăpezi, caniculă și alte fenomene meteo? Sau imediat după împușcarea lui Ceaușescu au început ăștia să schimbe vremea așa, doar pentru a vă enerva?

M-am săturat de plângerile astea. Iar plouă, iar ninge, iar e caniculă. Ei, da, iar, iar și iar, pentru că asta e natura, de aia avem nori, de aia avem soare și toate cele. Fenomenele meteo, vrem, nu vrem, există. Că e ploaie, că e vânt, soare sau ninsoare, toate au farmecul lor și ar trebui să învățăm să le acceptăm. Nici mie nu-mi place zăpada. Ani de zile nici n-am suportat să o ating, dar asta nu înseamnă că mă încui în casă pentru că pământul a devenit alb. Din păcate, vrem ori ba, trebuie să facem lucruri și atunci când vremea nu e chiar pe placul nostru. Sunt de acord că unele fenomene meteo ne deprimă, ne obosesc, ne dau acea senzație de neplăcere. Dar, până la urmă, asta vine și din noi, din ceea ce ne dorim de la noi. Automat că dacă mă trezesc cu fundul în sus și nu fac nimic să-l aduc la locul lui o să îi scot din sărite și pe cei care nu au nicio vină că am eu capsa pusă. 

Uneori e bine, indiferent de cum e timpul, să ne mai și impunem să zâmbim. S-ar putea să producem un miracol în noi. Ar fi bine să ne mai și impunem să iertăm sau să uităm, dar și să vedem partea plină a paharului. Pentru că nicio situație nu e doar neagră sau doar albă, dacă vedem griul pe undeva atunci avem o șansă.

Fix așa e și cu ploaia. Nu am văzut om topit de ploaie, cum nici pe mine nu m-a ucis până acum zăpada. Nu am văzut om care să se dezintegreze pentru că a picat apă pe el. Ploaia e bună, desigur, dacă vorbim de uragane nu mai e la fel, dar, până una, alta noi am cam fost feriți de fenomene extreme, iar ploaia, da, ploaia ajută pământul să dea roade și noi ne hrănim din ele. Așa că mai lăsați fițele astea. Vine iarna, toamna și-a intrat deja în drepturi. E normal să plouă, cum va fi normal să și ningă la un moment dat. An de an parcă vedem pentru prima oară apă și zăpadă. Ce dracu’ e cu lumea asta? Ne plângem până și de normalitate pentru că nu mai avem valoarea a ceea ce e firesc. Oare ne mai mulțumește ceva pe lume?

… omătu-i mare. Și nu e o ghicitoare.

Știu, e frig de crapă o piatră. Nici pisica nu vrea să stea la fereastră, iar nouă ne e greu să mergem și după pâine. Cu toate astea…

Înjurăm și ne vedem de treabă. Vecinii mei au ieșit cu lopețile să facă curat în fața blocului, iar cei cu mașini, printre care mă număr, dau din mâini cu spor. Ce să vezi, e iarnă. Și nu știu dacă ați observat, dar cei mici se bucură. Se dau cu sania și fac oameni de zăpadă ca niște copii normali. Așa ar trebui să fie iarna, cu sau fără vacanță. Când eram mică nu conta că veneam de la școală, tot îl bârâiam pe tata să mă scoată cu sania prin oraș. Și îl puneam să mă tragă pe străzi așa de nebun. Și culmea, nu era singurul care făcea asta. La tot pasul erau părinți care își cărau copiii. Și se bucurau. Le făcea plăcere și lor. Acum… nu, părinții nu mai au aceeași plăcere de a își vedea copiii plini de zăpadă. În aceste vremuri tulburi, copiii sunt mai sensibili. Normal. Doar ce știu o droaie de părinți care-i înfofolesc și când sunt grade cu grămada?

Ăștia mici nu mai au sistem imunitar pentru că părinții au uitat cum au fost ei cândva. Sau poate nu au uitat, dar li se pare că ar putea fi părinți mai buni nelăsându-și odraslele să aibă parte de o copilărie normală. Vara nu îi vezi cățărați în pomi, așa cum făceam noi, iar iarna nu îi vezi la săniuși, pentru că se îmbolnăvesc. Ca să vezi, se îmbolnăvesc mai rău pentru că sunt ținuți în casă cu ochii în televizor sau în calculator. Devin mai sensibili trupește și mai insensibili sufletește. Uită să se joace cu alții, să împartă. Așa e noua ordine mondială.

Cu toate astea este iarnă. Noi ne-am panicat. Ninge prea mult, e prea frig, o să fim uciși de oameni de zăpadă, iar încălzirea globală se dovedește a fi doar un mit. Cu toate astea, mie îmi vine să “fur” sania unui copil și să mă duc pe derdeluș. Asta dacă am și avea un loc amenajat pentru așa ceva. Cum nimeni nu-i perfect, nici timpul nu e. Dar mie îmi place. E greu să te lupți cu nămeții, dar altfel nu ai simți că e iarnă. Să ningă!

Iarna, cum ne dă ea mereu bătăi de cap.

Ăștia mici nu știu cum erau iernile odinioară, bucuria noastră. Dar, dacă vreți să aflați mai multe, iată că am găsit ceva super interesant cu poze multe.

E o întreagă isterie cu gerul ce o să vină. De parcă am trăi la tropice și așa ceva nu s-a mai întâmplat în Românica. Ei bine, ba da. Au fost ierni mult mai geroase decât asta. Copiii se duceau la școală și oamenii la muncă. Fără să aibă mașini cu roți de iarnă și căldură. Cel mult aveau un cal și o trăsură, dar îmi e greu să cred că le ținea de cald. Cu toate astea, în epoca dezghețului și a tropicelor, ne-am învățat să ne plângem. Da, e frig, e iarnă, e normal. Poate că nu ați aflat până acum dar cam așa se întâmplă în lunile astea de iarnă. Că doar de aia iarna nu-i ca vara. Ce să faci? Oamenii ăia din Maramureș care au temperaturi de minus multe grade iarnă de iarnă nu se mai plâng. Copiii lor se duc la școală, iar cei maturi își văd de treburile zilnice. Noi, nu! Noi suntem firavi. Crescuți toți pe insule tropicale. Dacă dă un pic de frig închidem școlile. Dar n-am pune unul mâna să facem ceva. Dă zăpada închidem drumurile, cu toate că pe vremea lui Ceaușescu se ieșea cu sapa. Acum? Să dea dracii dacă ar mai da vreunul cu sapa. De, așa e în democrație. Să vină statul să facă. Ba pune mâna, mă, mălai mare și fă tu. Ne-am obișnuit să vină alții să ne ia mormanul de la ușă. De aia nu mai ține nici țara asta cu noi pentru că suntem niște putori închipuite. După cum ne tratăm țara ne tratează și ea pe noi. Și bine ne face. Nu că ar pricepe cineva ceva, dar poate, totuși, vă mai vine câte un gând bun prin minte. 

Și da, e IARNĂ!