Nu că aș ști exact dacă există un maxim, probabil că mai pot. Le mai duc, le mai țin, până în acea zi în care mă voi baricada undeva fără să mă mai simt responsabilă de lucruri de care chiar nu sunt responsabilă.

Știu că apropiații, cei mai apropiați, vor să facă un bine, dar de cele mai multe ori le iese fix pe dos, de parcă eu aș fi de vină că societatea asta e bolnavă, de parcă eu n-aș fi încercat, de parcă eu nu aș fi putut. Adevărul este altul. Îl știu și ei, undeva acolo, îl știu și eu. Numai că în ultimul timp m-am tot simțit vinovată că oamenii sunt așa cum sunt. Și așa cum am mai spus: “omul care nu se poate ține de o promisiune simplă, îmi arată exact ce fel de caracter are”, m-am autocitat.

Există o singură problemă pe această lume, una simplă, deloc complicată și nu mă implică: NU E VINA MEA CĂ EI NU-ȘI ȚIN PROMISIUNILE! E VINA VOASTRĂ CĂ TOT VREȚI SĂ CREDEȚI ÎN NIȘTE NIMENI.

Mai simplu de atât nici nu știu cum m-aș putea exprima. Doar că toate astea s-au adunat undeva în mine. Cum s-au adunat și altele de-a lungul timpului, unele de care nici nu aveți idee și nici nu veți avea.

Și cu părere de rău, nici la oficiul poștal nu lucrez. Probabil că ar trebui, dar nu în viața asta că nu am pilele necesare. În cealaltă stăm de vorbă. Mă nasc cu pile, de unghii eventual, poate atunci voi și avea – la unghii mă refer. Că în asta nu prea mi-a ieșit.

Sunt la un capăt, alt capăt, al unor puteri pe care simt că dacă le las, le las. Și simt că dacă-mi bag, nu mai există cale de întoarcere. Cumva, într-un fel, oarecare, că am făcut ori ba, am fost vinovatul de serviciu. Dar hai să fim serioși: dacă încerc nu e bine, dacă nu încerc iar nu e bine. Într-o zi, anumiți oameni vor fi nevoiți să se hotărască cum e bine și cum nu e. Doar să nu fie ziua aia în care e prea târziu pentru că da, vine și acel moment. Și poate că unii mă cunosc mai bine și pot confirma că atunci când îmi ajunge, îmi ajunge. Și atunci când nu voi mai spune nimic e pentru simplul fapt că voi fi prea departe pentru a-mi mai păsa. Uneori ajunge!

Chiar n-am nicio vină pentru societatea de rahat în care trăim, pentru cei care promit și apoi nu mai răspund la telefon, pentru că nu se poate mai mult. Dar astea au ajuns la acea limită în care mă gândesc serios că orașul ăsta e stricat și nu mai am ce căuta aici.

Și cum spuneam în celebrul P.ul de pe … izdă, serios, chiar nu mai angajați toate proastele la cultură. Curvele și proastele vă educă noua generație, aia de vreți să vină cu schimbarea. Îmi pare rău să vă spun, dar noua generație în momentul ăsta are doar o singură șansă: să treacă pe legale și să lase destinul să-și facă treaba. La cum sunt educați nu are ce să iasă din ei. La cum s-a divizat, împărțit (asta fiind traducere la “divizat”, nu de alta dar mulți caută în DEX), clasele sociale, oamenii, valorile, îmi pare rău să vă spun: poate că noi, cumva, nu știu cum, mai avem o șansă, dar ei nu. Se reflectă clar lucrul acesta începând din pătura de jos până la cel mai înalt nivel. Și asta nu cred că trebuie să o explic. Dacă e nevoie de informații suplimentare mai citiți și voi, măcar un ziar, eu una nu le mai dau moca.

Nu știu dacă să-i bănuiesc de prostie, dar nu aș face-o, însă răutatea asta gratuită, stupidă, negândită, îmi dă de înțeles că toate protestele din lume nu ne vor mai umaniza.

Au tot anunțat “generația #rezist” că vor protesta după Înviere. Au dat și coordonate la ce biserică să se ducă rezistenții ca apoi să se întâlnească în celebra piață, în fața Guvernului. În fine, ceva obișnuit. Adică, personal, m-am obișnuit cu ei, fac parte din peisaj. Îmi sunt indiferenți. Pot sta acolo non-stop, doar că ce s-a întâmplat azi-noapte nu mi se pare firesc.

Am spus și repet, nu sunt o împătimită a sărbătorilor, oricare ar fi ele, dar nici nu mi-aș permite să-mi bat joc de crezul unui popor, de crezul bunicilor și părinților noștri. Întotdeauna am văzut oul roșu ca pe un simbol. Moarte – viață. Dar iară că generația rezist l-a văzut ca un simbol al “ciumei roșii”. Chiar și în mintea mea, destul de razna, se trezește o blasfemie. O tâmpenie greu de descris. Cum dracu’ să ne mai învățăm copiii să respecte oamenii, tradițiile, simbolurile când noi, generație de paraziți, scriem așa ceva pe simbolul pascal?

N-am nimic cu ei. Văd că nici legea nu are, cu toate că stau ca bolnavii mintali în fața Guvernului de atâtea luni fără nicio formă legală. Am auzit de protestul din noaptea de Înviere, de chemarea de-a aduce ouă, cozonac, băutură și ce or mai avea ei pe acasă pentru a fi “o familie” în piață, dar la bătaie de joc nu mă așteptam. Adică, pe bune acum, de ce m-aș alătura unora care scriu tâmpenii pe ouă? De ce ar fi ei un model pentru mine? Și, mai presus de atât, de ce aș răsturna un Guvern pentru că vor unii care își bat joc de sărbători? Habar nu am, dar dacă aveți voi răspunsuri luminați-mă și pe mine!

Atât pot spune: simt o dezamăgire cumplită. Dacă oamenii ăia, poate protestau pentru un crez, acum nu au reușit decât să mă scârbească profund. Bravo vouă, tineri liberi!