A fost odată…

Toate au fost odată că dacă n-ar fi fost noi ce am mai fi povestit. Nu doar serialul în cauză poate începe cu “Once Upon a time” ci și viețile noastre, pentru că toți avem câte ceva de povestit.

Dar nu e vorba despre noi, ci despre ei. Adică despre el. V-am spus vreodată cum m-am îndrăgositit de serialul ăsta?

Ei bine, prima mea care de povești am citit-o pe la 16 ani. Cât am fost mică mi le-a spus tata, când m-am apucat eu serios de citit, de una singură, la vreo 10 ani, m-am apucat de romane serioase, primul pe care l-am citit a fost polițist, așa că na. La 16 am citit o poveste pentru că era musai pentru școală. Și s-a declanșat dragostea. Apoi, în vreo doi ani le-am citit pe toate, rusești, turcești, arabe, românești, italiene, tot. Logic că știam și știu cam toate poveștile din toate colțurile lumii. – Și, pentru cine n-a citit poveștile rusești – nu le recomand copiilor – mare păcat, încercați sunt bestiale – Și uite așa, în urmă cu vreo trei ani văd eu “Once upon a time” care era pe la sezonul 2. Și pentru că nu aveam ce dracu’ să fac am zis să mă uit și asta fac și astăzi, mă uit. 

Mai întâi m-a fascinat faptul că poveștile pot fi schimbate, că personajele negative pot deveni pozitive. Că n-au fost și ele înțelese când era cazul. Dar, mai ales, îmi place că așa cum am susținut mereu nimeni nu poate fi absolut rău sau absolut bun. Serios, zâna cea bună mai are momente de răutate așa cum Regina Cea Rea are momente de umanitate până rămâne umană. 

Nu numai că e unul dintre acele seriale care te deconectează total de la viața cotidiană, dar vezi mai profund în povești și înveți să visezi. Da, eu cred că magia există și mai cred că din serialul ăsta, dacă îl vezi și cu mintea, ai multe lucruri de învățat. Așa că vizionare plăcută! Aveți ce…