Nu, nu toporul, ideea. Era o perioadă în care în momente în care nu ar fi trebuit să fiu lucidă sau să am gânduri, dar eram și aveam (bănuiesc că înțelegeți la ce mă refer), îmi veneau cele mai tari idei de romane. Le uitam pentru că după… nu le notam, ziceam eu, totuși, să nu par nesimțită. Dar, mna, știți cum e când te plictisești, începi să gândești. Asta e, se mai întâmplă.

Acum, perfect adormită – eu care nu prea visez – e a doua oară într-o lună când mă trezesc cu tot romanul scris. Sigur, una e să-l scrii în vis, să ai toată acțiunea, toate personajele, alta e să te trezești, chiar la trei dimineața și să notezi repede esențialul. Nu mai iese la fel. Dar, ținând cont că mai am un pic, un pic, până termin “Sonata Crimei” – n-a că am spus cum se numește – n-am timp acum de ideilei mele din vis, ceea ce cred că ar putea dăuna pentru că în acest moment visul e proaspăt, simt acțiunea și personajele, dar dacă nu termin repede cartea asta se va duce mirosul acela din vis și poate că ideile nu îmi vor mai părea atât de bune sau poate că nu trebuie să fie ale mele. Cine știe. Oricum, pentru moment mi-a venit o idee și a rămas înfiptă, de fapt a venit un vis – nimic erotic pentru cei mai glumeți 😉