“De ce sunt aici? Ce sunt chemat să fac? Cum îmi găsesc calea? Cum îmi pot împlini cel mai bine destinul?”

Elizabeth Gilbert vă propune o carte în care să vă regăsiți pe voi și propria creativitate, indiferent care ar fi domeniul în care lucrați sau în care v-ar face plăcere să lucrați. Autoare a celebrului, deja, roman “Mănâncă, roagă-te, iubește” a trecut prin multe stări, sentimente, contradicții și povești de viață pe care dorește să le împărtășească cu oricine vrea să o asculte. Mărturisesc că sunt de acord sută la sută cu tot ceea ce a scris aici.

Îmi amintesc foarte bine de propriile angoase, propriile frici, propriile împliniri și neîmpliniri. Dar tocmai aici este secretul. Dacă nu ai neîmpliniri nu poți ști cum este succesul. Mai mult de atât, abia când dăm greș înțelegem cât de important e să mergem mai departe. Important e să nu gândiți niciodată ce ar spune lumea despre arta voastră, ci ceea ce credeți voi despre ea. Sunt proiecte care încep și nu se termină, dar asta nu e o tragedie, treceți la următorul. Important e să nu vă părăsiți creativitatea, pentru că dacă voi o faceți același lucru îl va face și ea și va pleca în altă parte. Autoarea a întrebat mai mulți oameni dacă își iubesc creativitatea, ei au spus un “Da” hotărât. Dar la întrebarea: “Creativitatea vă iubește pe voi?”, majoritatea au spus “NU”. Tocmai asta încearcă să ne explice Gilbert. Zeii cretivității, cum îi numește ea, ne iubesc, altfel nu ar veni la noi, s-ar duce în altă parte. Și dacă noi nu credem în dragostea lor, ei cum să creadă în capacitatea noastră de-a crea?

Ne vorbește, de asemenea, despre acel artist tragic, care crede că nu poate crea decât dacă e deprimat, bea sau are o viață undeva într-o gaură de canal. Artistul tipic neînțeles de societate. Și aici trebuie să fiu de acord cu ea. Dacă nu creezi cu bucurie, atunci lasă-te. Scriitoarea Rebecca Solnit a exprimat destul de bine această idee: “Atâția dintre noi cred în perfecțiune, ceea ce distruge tot restul, fiindcă lucrul perfect nu e doar inamicul lucrului bun, e și inamicul lucrului realist, posibil și distractiv“. Autoarea spune: “Cred că perfecționismul e de fapt frica împopoțonată cu pantofi excentrici și haină de nurcă, pretinzând că e elegantă, când de fapt e doar îngrozită“. Frica de-a nu crea ceva bun nu e o opțiune. Din orice lucru prost poate ieși o idee măreață.

Autoarea ne povestește ce face atunci când creativitatea se ascunde de ea. Nu se încăpățânează să o țină cu forța, ci o ajută să revină, căutând să învețe alte lucruri creative, cum ar fi grădinăritul.

De fapt, ceea ce ni se propune aici este un ghid de creativitate. Un ghid pe care îl iubesc, pentru că, în sfârșit, cineva este de acord că artistul nu e omul beat, drogat, nefericit, din contră, ca să atragi deosebitul trebuie să fii exact contrariul. Potrivit autoarei fiecare dintre noi are un potențial creativ, ceea ce nu este o nesăbuință sau o dovadă de egoism dacă-l valorificăm – dimpotrivă, este calea cea mai sigură spre o viață plină de satisfacții. Această carte este, în același timp, și o lecție utilă despre relația cu propriile persoane, dar și cu cele care ne înconjoară.

Elizabeth Gilber, până la urmă, își povestește propria experiență creativă, propria experiență cu eul ei care a făcut-o să vadă lumea cu acei ochi pe care, cei ce își refuză creativitatea, nu îi dețin. O minunată experiență în lumea creației și a creativității. Ar fi mare păcat să nu o citiți.