La această întrebare a răspuns simplu o femeie:

• Ați văzut voi, vreodată, vreo femeie alergând după un bărbat prost doar pentru că are picioare frumoase?

Sigur că nu o să discutăm despre asta. Prostia e general valabilă și aparține ambelor sexe, adică, la drept vorbind, evenimentele din ultimele luni din România au dovedit-o clar. E o paritate zdrobitoare și dai de proști peste tot.

Dar spuneam că nu ăsta e obiectul discuției. Cui îi pasă până la urmă? Este destul de clar că bărbații, în felul lor misogin, preferă proastele frumoase. Măcar să arate bine lângă ei. Nu toți ce-i drept. Unii vor femei deștepte pentru a avea cine le proteja spatele la o adică. O femeie deșteaptă și puternică te scoate din multe încurcături pe care tu, bărbat, alegi să le creezi și apoi dai fuga la cea care poate veni cu soluția.

Oricum nu o să iasă cum îmi iese noaptea în minte

Da, le tot scrim, unele dintre ele înainte să adorm, adică fix în minte. Și da, mă gândeam zilele trecute, nu la prostia masculină, ci la faptul că prea puțini mai sunt și masculi. Și uite așa mi-au venit în minte mai multe tipologii. Oameni pe care i-am întâlnit și nu am avut cu toți contact direct, dar i-am observat.

Vorbește mult și nu dovedește nimic

Poate că sunt și femei pe lume care preferă să audă tot timpul: “te iubesc”, “ești totul pentru mine” etc., dar, în realitate rămân doar vorbele, pentru că dovezile nu vin niciodată. Da, probabil că ele își doresc să se mintă singure, chiar dacă nu văd dovezi se complac printre cuvinte, iar lor, desigur, le convine.

Genul boem

Nu știu dacă vi s-a întâmplat să cunoașteți sau să întâlniți putori – cu scuzele de rigoare, dar altfel nu îi pot numi. Sunt cei care se ascund în spatele cuvintelor “sunt un boem”. Frate, și eu sunt boemă, dar tot mă dau jos din pat, tot mă spăl, tot mă duc la muncă. Firește, seara, în patul meu, pe timpul de lene sunt boemă cât vreau eu. Boemia asta ascunde de fapt lenea. Boemii așteaptă să le pice din cer pe principiul “pică pară mălăiață în gura lui Nătăfleață”. Simplu, nu? Firește, ar fi simplu dacă s-ar și întâmpla. Dar încă n-am văzut să-i pice cuiva din cer. Boemii nici nu gândesc de teamă să nu-și altereze creierul, chiar dacă majoritatea nu sunt proști deloc. Dar de ce să arate că pot când e mai bine să stai cu cracii în sus și să fii servit? Vă spun eu, ăstora le e lene să vă facă și complimente. Uneori, când simt ei că sunt în pericol de-a nu mai fi slugăriți, abia, abia fac un minim efort, dar e greu. 

Suntem o echipă, doar că tu joci singură

Veșnicul “suntan o echipă”, dar el e mereu accidentat și trebuie să stea pe banca de rezervă. În cazul ăsta, vrei nu vrei, treci în teren și preiei controlul. Logic! Normal, dacă ți se întâmplă ție să fii accidentată într-o zi se dezlănțuie iadul, că doar el credea că voi sunteți o echipă și tu faci pe mimoza. Asta-i culmea, zău așa.

Ascunsul

E ăla care în față îți zice ce vrei să auzi, ba chiar și face ce vrei tu să facă, iar când scapă îți dai seama că mai bine nu zicea și nu făcea.

Ei știu tot, tu ești o varză

Ăștia sunt preferații mei. Nu contează că-ți sunt iubiți, prieteni, frați etc, ei știu tot ce e bine pentru tine. Tu ești proastă, n-ai capacitatea de a realiza ce te împlinește, dar el știe, firește, pentru că tu ești proastă. Degeaba i se explică că ce e bine pentru tine nu e bine și pentru mine, nu există așa ceva. Binele e general valabil și dacă nu vrei tu te obligă el să-ți fie. Sigur, el crede că așa e normal să-ți fie bine pe când tu te tăvălești de toate durerile de pe pământ. Desigur, e valabil și pentru femeile prea entuziaste, mai ales mamele care-și obligă copiii să le fie bine că doar știu ele mai bine, nu?

Și, tot aici, cel care știe tot vrea să și faci doar cum spune el, pentru că, desigur, tu ești o proastă și nu știi de una singură ce ai de făcut.

Genul “fă ce vrei”

Da există și acesta. Nu îi pasă ce faci că oricum și el face ce vrea, dar, în același timp, nici nu te-ar lăsa să pui ochii pe ceva mai bun, pentru că, se gândește el, într-o zi îi va păsa. Aiurea. 

Și genul morocănos

Dacă nu aveți unul în familie sigur l-ați văzut pe la petreceri. Tot timpul supărat. Nu îi convine nimic. Ai zâmbit prea mult, X e prea prost îmbrăcat, Y vorbește numai prostii, de ce dracu’ vrei să dansezi când muzica e atât de proastă? etc. Și uite așa, cu unul din ăsta mai bine te încui în casă decât să ieși în lume.

Nu voi vorbi despre psihopați, nu azi. Sigur, ăștia nu sunt ușor de recunoscut, dar dacă vezi totuși că după șase luni nu îți prezintă nici un prieten și totuși el pare perfect pune-ți niște semne de întrebare. 

La drept vorbind, rar, mai găsești și bărbați care să-și asume, dar fii serioasă, ăștia sunt deja luați și nu or să fie scăpați din mână. Tu, desigur, ai rămas cu resturile. Le poți arunca și îți poți vedea de viață, pentru că e al dracului de complicat să tragi și de tine și de el, sau te poți conforma. 

http://www.sursata.ro/stiri-la-zi/video-gheorghe-zamfir-a-ridicat-sala-in-picioare-la-balul-ancheta-in-arge

Bal “Ancheta”

Nu știu care-mi place mai mult. Da, da, ediția a doua a romanului “Indicii anatomice” arată mult mai bine decât prima. Sunt tare mândră de grafică, mulțumesc Alexandra Bardan, nu știu cum faci, dar mereu ai mână bună pentru cărțile mele.

Cea mai nou carte din seria “Iolanda Știreanu” este “Mascarada”. Carte cu nebuni, nu că până acum ar fi fost cineva prea sănătos.

Nu știu cum a reușit Alexandru Arion să le scoată așa frumoase. Îmi plac la nebunie. Sunt superbe. Sigur că încă nu le-am ținut în mână, încă nu le-am mirosit, încă nu le-am simțit lângă mine. Dar iată că la șase ani distanță de la prima Iolanda, acum a apărut cea cu numărul cinci. Cu toate că, zic eu, s-ar pune șase, pentru că mai e și “Sărutul Morții” în care apare și Lala.

“La fel ca personajul principal, Iolanda, această poveste va rămâne multă vreme în mintea cititorilor.” Mike Phillips

„O investigație pasionantă, întreprinsă de o anchetatoare aflată într-o situație limită. (…) Multe piste false, personaje reale printre personaje fictive, suspans. Daca va mai scrie în acest gen, și la fel de bine, Oana Stoica-Mujea are șansa de a deveni o Doamnă a romanului polițist românesc.“ George Arion

Cam atât pentru astăzi. Abia aștep să mă întâlnesc cu George Arion și cu restul echipei.

De ce e cafeaua de luni specială? Pentru că aceasta e ziua cea mai grea din săptămână. Mâine eu o dau, eu o fac, pentru cine are plăcerea de-a se abona la filtrul meu. Personal îmi place ziua de luni, mă trezește din letargia asta de după duminică. Recunosc, fie, de luni până marți am chef de muncă, apoi… ehee.. dar fiecare cu ceea ce simte, nu? 🙂

Un nou job, un nou colectiv.

Îmi plac provocările. Îmi aduc aminte de perioada Media Pro Pictures cu mare drag. Foștii mei colegi din echipa de șcenariști pot confirma dacă văd spovedania asta. Era Vlad, cel care ne critica, era Roxana, cea care încerca să ne țină în armonie, era genialul Tudor care venea cu ideile și scria și, desigur, mai eram eu care scriam și rescriam. Un an și jumătate frumos. Ne-am certat zilnic, dar ne-am iubit ca frații, bine, fie, pe Vlad nu prea l-am iubit pentru că el venea de la TVR 1 și avea impresia că dacă a lucrat într-o televiziune de stat e mai presus chiar și decât Sârbu. Sorry, asta este. Cu toate astea nu l-am urât nici pe el. Era ceva frecvent, nimănui nu-i convenea nimic, cel puțin două ore, după care toți eram prieteni ca mai înainte. Am avut multe de învățat de la Tudor care acum scrie șcenarii la Cannes. Idei geniale, profesionist, dar cam puturos, lăsa greul pe mine :)). Dar asta nu înseamnă că nu m-a învățat, mi-a explicat fiecare pas al unui șcenariu și chiar devenisem bună. E drept că munceam non-stop, dar am avut ce învăța și am intrat într-un mediu total atipic chiar și pentru artista din mine.

Am schimbat multe meserii. Am învățat să devin PR la o editură când fata care lucra pe acest post a plecat. Atunci a trebuit să fac ceva. Și am făcut bine, instinctual, chiar dacă nu știam nimic despre asta.

Acum lucrez la Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni. Nu de mult timp. M-am adaptat greuț. Până m-am obișnuit cu oamenii, cu multitudinea de acte, a durat, de ce să mint. Am început să învăț, cam repede. Am noroc de directori deschiși spre partea asta de Relații Publice și Comunicare, mai există și un Primar mult mai deschis pe partea de Comunicare online și nu numai. Un om care comunică cu oamenii. Dar și conducerea de la Edilitare este pro Comunicare. Ceea ce e important. Trebuie să înțeleagă toată lumea că acum suntem în secolul în care trebuie să ducem mesajul acolo unde trebuie, clar, concins și sincer. Și văd că oamenii chiar au început să înțeleagă. Lumea e condusă prin felul în care fiecare își scoate această parte în evidență. Dar noi trebuie să fim transparenți, atât la nivel administrativ, cât și la nivelul instituției.

Da, colegii mai încearcă să pună bețe pe sub câte o roată, dar și asta trebuie să se schimbe. Suntem sau nu suntem o echipă? Fiecare pe bucata lui putem forma un întreg. Putem renunța la orgolii, la a ne mai uita în curtea celuilalt, la a fi mai înțelegători atât noi cu noi, dar și cu ceilalți. Toți avem probleme, de la cei cu funcții înale și foarte înalte, până la ultimul om, care, de fapt, ridică și societatea – și aici mă refer la întreaga societatea nu la un SC. Dar totuși îmi place, chiar și colectivul așa cum e el. Nu știu de ce, dar cred că lucrurile se vor schimba și în timp oamenii vor înțelege că dacă formăm o adevărată echipă putem face lucruri mărețe. Măcar noi să fim un exemplu pentru restul țării. Nu de alta, dar e păcat, pentru că Orașul Mioveni a dovedit că a făcut mai mult decât 70% din celelalte oraș. Și dacă noi nu începem să fim comunicativi și să ne spunem sincer ce avem de spus, atunci pierdem tot și e păcat de atâta muncă investită.

Eu zic că e momentul – nu mă includ pe mine că sunt nouă – să schimbăm ceva, să schimbați ceva. Da, știu, e imposibil să ne placem toți între noi, dar eu vorbesc aici de acea relație profesionistă. Ce-i acasă rămâne acasă, dar ce e la muncă trebuie făcut cât de cât profesionist și fără ură. Unii pot mai mult, alții mai puțin, dar dacă ne-am ajuta unii pe ceilalți, atunci chiar am fi o forță și am avea cel mai minunat job din lume. Cu toate aste eu tot vă ofer cafeaua de luni. Mâine sunt darnică și vreau să înțelegeți că nici un om nu e rău, dar toți ne-am născut duali și nici unul nu știe ce povară duce celălalt. Așa că ar trebui să învățăm să fim oameni. Nu suntem mai frumoși, mai deștepți, mai cu moț, suntem oameni care învățăm în fiecare zi și greșim în fiecare zi ca orice alt om. Dar e normal. Și e normal să ne acceptăm și să ne îndrumăm unii pe ceilalți.

Și da, îmi place jobul meu și o spun cu tot sufletul. Mâine cafeaua, acum noapte bună!