Ok, ok, unora le merge, pentru că știu să se pisicească, să pară triste, pierdute, împiedicate și în fel și chip. Firește, după comportamentul lor atrag și tipul de bărbați fără minte, cu două, trei pătrățele care pe parcurs se transformă în slănină și ceva bani în buzunar. Hai, bine, de obicei funcționează cam pentru 60% dintre femei – mă credeți sau nu nici nu contează cum arată – dar ce ne facem cu restul?

N-am înțeles niciodată cum e să fii divă și să ai un bărbat la mână. Un papă lapte care să bage bani în tine în timp ce tu – nu știu dacă faci chiar ce vrei – îți creezi un confort anume, dar, totuși, cu cel psihic, cred eu, e mai greu. Știu că dacă ai bani poți fi divă, banii tăi adică. N-am întâlnit până acum om care să nu reacționeze la bani. Dar n-am întâlnit eu, asta nu înseamnă că ei nu or fi. Poți fi divă dacă, habar nu am, te-ai născut într-un bălegar și ești plină de noroc, dar nu poți deveni divă așa peste noapte. Zău, nu e chiar pentru toată lumea.

Oricum, trebuie să vii cu picioarele pe pământ femeie. Clar că nu suntem la fel de puternice ca ei. Nu putem căra cu cârca, dar, în rest, credeți-mă, putem face absolut orice. 

Sunt plictisită și sătulă să aștept după un bărbat anume. Nu, nu vorbesc aici despre prieteni, ei sar fără să deschid eu gura. Dar mai sunt și alte categorii de la care ai avea așteptări. Bleah. Din principiu eu nu cer ajutor decât acelor oameni care-mi sunt foarte, dar foarte apropiați și știu că nu ar privi lucrul acesta ca pe un fel al meu de-a profita sau mai știu eu ce alte tâmpenii. Dar, până una, alta, pot face lucruri și de una singură. Da, inclusiv să car saci pe tocuri, chiar dacă apoi mă dor toate oasele, iată, pot. 

În urmă cu ceva ani așteptam de la cel care era lângă mine, cel puțin fizic, să vină în ajutorul meu. Că e bărbat, că poate, că știe că trag la jug la nebuna și că simte nevoia să mă mai scape de câteva poveri. Aiurea. Am așteptat în zadar. Da, am spus, am cerut, am implorat. Aiurea din nou. Iată așa într-o zi m-am dat jos din pat, m-am uitat la el și am zis: “Decât așa mai bine deloc”. În ziua aia mi-am pus în cap să fac toate lucrurile alea pe care ar fi trebuit să le facă el, din punctul meu de vedere. Nu pentru că aș fi fost o divă, ci pentru că sunt femeie și, teoretic, sunt chestii pe care nu știu cum să le fac. Dap, le-am făcut. Categoric ce a fost făcut a fost cu ajutorul terților care m-au ajutat și m-au îndrumat, ba chiar m-au învățat. Nu o să uit niciodată momentul ăla în care cel mai bun prieten al meu a venit din capătul celălalt al orașului să mă ajute să scot mașina de sub zăpadă, când el, ca un domn, dormea. Pff. Ce să zic? Ei mai “dive” decât divele. 

Uite așa am pornit singură într-o luptă contra mea. Am învățat chestii legate de mașini, de conductori, de mufe, de rahaturi pe care nu aș fi crezut să le învăț vreodată. Mă rog, nu pot spune că le știu ca la carte, dar mă descurc la o adică. Principiul ăla “ești bărbat și sigur știi ce e un conductor” nu e relevant, credeți-mă. Una peste alta diva aia din mine s-a sinucis la un moment dat. Mai are ea momente de răzvrătire, dar rare. 

Am observant în jurul meu că nu sunt singura care și-a omorât feminitatea. În situația asta sunt din ce în ce mai multe femei. Și nu o face niciuna pentru că nu ar avea nevoie de ajutor, dar decât să stea o veșnice să-l aștepte mai bine pune mâna și face. Aici e și bine, e și rău. E bine că înveți să te descurci singură în orice situație, ceea ce acel 60% de care vorbeam la început nu va reuși să facă niciodată. Dar e rău pentru că ești femeie și dintr-o dată nu te mai simți așa. Ai vrea să fii copil, să fii felină, să fii răsfățată, dar nu ai timp și, colac peste pupăză, când ajungi acasă istovită, moartă, coaptă – dacă mai ai și doi, trei copii, ai pus-o – constați că tot el are mai multă nevoie să copilărească. Deh, bietul, nu a fost înțărcat. Și atunci cum să nu o iei pe câmpii?

Nu știu dacă mai există nici măcar acel concept de echipă și aici nu mă refer la cuplurile din generația părinților mei, ci la generația mea. Am impresia că bărbații ăștia au luat egalitatea între sexe ad litteram, cum altfel? “Las-o, mă, că poate. Mai bem o bere?” Și ea poate, că dacă nu poate ea cine să mai poată? Și uite așa m-am plictisit de masculul din mine de moarte. Dar fără el nici nu voi avea șanse de supraviețuire. 

Așa că “divele” acelea care tot așteaptă să fie întreținute, mai întâi, ar trebui să învețe să se descurce cât de cât. Nu de alta dar nu rămâi tânără veșnic și s-ar putea să te trezești înlocuită și tu să nu știi să faci nimic. Nu, Doamne ferește, nu zic să renunți la femeia din tine, dar pune mâna și fă, dacă nu te bazezi pe tine pe restul nu-ți pune nicio bază. Nu poți fi mereu la mâna altora, mai întâi de toate trebuie să poți tu și, probabil, cine știe, va veni și acel “el” care să aprecieze… Da, știu, în baza asta…