Recunosc cu mâna pe inimă că nu l-am așteptat. Dar ori de câte ori deschideam o pagină: facebook, twitter, etc. mă trezeam cu figurine din vestita producție. Da, mi-a plăcut și mie atunci, la timpul lui. Dar de data asta am avut o revelație înainte de-al vedea, am presimțimt dezamăgirea. Pe 25 neavînd nimic mai bun de făcut am zis să-l văd și eu, mai ales că nu era aglomerație. Nu-mi place să mă aglomereze lumea la cinema. Prost crescuți cu glume răsuflate și cu gurile până la urechi. Așa că iată. M-am urcat în vestita mașină a Iolandei Știreanu (firește, personajul romanelor mele polițiste) și cu tupeu am aterizat la cinema – nu înainte de-a-mi cumpăra o carte (face parte din protocol). Am luat biletul, am luat cartea, o tonă de nachos cu salsa și dă-i drumul în sala numărul trei a cinematografului.
Prima constatare: 3d, îmi place. Nu știu de ce, dar îmi plac filmele 3d. A doua, personajele au îmbătrânit, dar era firesc. Altele mai tinere le-au luat locul, dar fără substanță. Nu contează. Începe jihadul. N-am priceput mai bine de jumătate de film pentru ce mama dracului se bat, apoi am înțeles: să-l găsească pe Luke să-i dea sabia aia șmecheră – oare nu putea trăi fără ea?. Leia și ea pe acolo personaj secundar. De data asta Darth Vader nu mai era tac-su, era fi-su. Și tot n-am priceput de ce fi-su l-a omorât pe tac-su, asta dacă o fi murit că în filmele astea nu știi niciodată.
Da, după o oră am vrut să mă ridic și să plec, nu mai aveam nici ce mânca, dar mai era o gură de apă și o curiozitate diabolică. Dialoguri fade, chiar cretine, unele care s-au mai spus, nimic demn de-a sta două ore și ceva într-un scaun. Hai să zic că singurul plus a fost Chewbacca, singurul care a rămas întreg la cap dacă se poate spune așa. A, da, și pasiunea mea pentru 3d, dar data viitoare când o să mai am presimțirea dezamăgirii o să aleg un film de animație. Și acum poate-mi explică și mie cineva de ce s-a făcut atâta tam-tam pentru filmul ăsta și nu-mi dați argumentul banilor că asta o știam deja. Altceva care să-mi aducă o posibilă revelație, dacă se poate, dacă nu, asta e, o să mor proastă.
Comentarii recente