Mini fragment din a treia carte pregătită pentru anul acesta cu Iolanda Știreanu.

11:23

Am intrat în secție fără nici un chef. Ce chef să mai ai după ce te-ai trezit atât de târziu? Cafeaua nu mi-a priit și nu țineam neapărat să aflu despre amenințarea adresată lui Gibon. E băiat mare, ar putea să aibă și singur grijă de el. Plictisitor.

Am intrat în biroul lui Mihai trecând printre vreo zece polițiști.

– A murit careva? l-am întrebat pe un puștiulică.

Copilul m-a privit mirat, căscând ochii ca un abis întunecat și grăbindu-se să nege din cap.

Când am intrat am simțit imediat atmosfera funebră și totuși toți erau în viață. Gibon era al dracului de agitat, m-a privit cu bucurie, speranță, chiar recunoștință. Mihai era ca de obicei, cu chipul lui de Droopy (personaj de desene animate), veșnic trist și inexpresiv.

– Ți-ai savurat cafeaua? m-a chestionat el sec.

Da, o făcusem, dar nu aveam de gând să-i răspund.

– Așadar, am spus, toată secția stă la ușă să-l păzească pe Gibon?

Mihai și-a ridicat privirea din actele pe care le completa de zor.

– Nu, toți cei de la ușă au primit mailul.

Mi-am scos telefonul din buzunar și am verificat și eu, nimic atât de interesant ca o amenințare cu moartea.

– Ok, despre ce e vorba mai exact?

Mihai mi-a înmânat o foaie scoasă la imprimantă. Destinar nu era, nici măcar un nume sau o căsuță poștală falsă, textul, în schimb, oho, era și suna fix așa: “Până mâine la prânz vei fi mort. Poți să-ți iei toate măsurile de siguranță, nu vei supraviețui”.

– Așa din scurt? am spus. N-am nici o rochie potrivită ocaziei.

Mihai și-a pus mâinile în cap.

– Ok, ok, m-am apărat repede. Toți cei de la ușă au primit aceeași amenințare?

Mihai și Gibon mi-au confirmat din priviri. Am dat puțin jaluzele verticale la o parte și am constatat că sunt unsprezece bărbați, cu Gibon doisprezece.

– Mda, doar ei?

Gibon a dat afirmativ din mână.

– Aha, cele douăsprezece munci ale lui Hercules.

– Ce?! făcu Gibon mirat.

– Nu ți-ar strica să mai citești din când în când, l-a apostrofat Mihai. La asta m-am gândit și eu, fiecare e programat în altă zi.

– Aaa, am făcut entuziastă. Vom avea ceva înmormântări.

11:54

Dacă cineva urmărea să ucidă majoritatea bărbaților de la criminalistică eu nu aveam nimic împotrivă, doar că prin natura meseriei chiar trebuia să mă preocup. Am început cu ce era mai simplu, ce aveau oamenii ăștia în comun. Răspund simplu fără derivate: nimic. Unii nici nu știuseră că lucrează în aceeași secție, nu arestaseră pe nimeni comun, nu aveau încălcări ale legii ca subsemnata sau Gibon, nici măcar, mai mult de jumate, nu lucrau pe teren. Atunci trebuia să presupun că era o treabă aleatorie, dar nu credeam asta, așa că presupunerile mele sunt varză. Mi-am aprins o țigară în spațiul meu închis unde nu mai aveam voie să fumez.