Oana Mujea Blog - scriitoare/blogger
  • Scriu
  • Gramatică
  • Recenzii și baliverne
  • Handicap politic
  • Iolanda
  • Promovare
  • Despre
  • Mintea mea
Oana Mujea Blog - scriitoare/blogger
Scriu
Gramatică
Recenzii și baliverne
Handicap politic
Iolanda
Promovare
Despre
Mintea mea
  • Scriu
  • Gramatică
  • Recenzii și baliverne
  • Handicap politic
  • Iolanda
  • Promovare
  • Despre
  • Mintea mea
Mintea mea cu ale ei

Să fie 2018!

December 30, 2017by Oana MujeaNo Comments

Nu-mi plac Revelioanele. Nu-mi plac. Și nu sunt o ciudată, dar în ultimii ani dacă n-am fost chinuită prin cârciumi de unde doar am privit – bine, a fost unul drăguț la Curtea de Argeș cu Taraful Cătălin Iancu – atunci am stat acasă alergând pisica pe care nu o mai am. Sau ea pe mine. Cumva așa. Nu-mi plac și din alt motiv. Până vin ele, eu deja sunt plictisită de petrecut. Și vorba fratelui meu/ nașului, cum vrea el, Gabi Matei: “dar câte Revelioane să mai facem?” :))

Bine, sinceră să fiu, urăsc perioada asta cu totul dintr-un motiv foarte simplu. Nu te poți niciunde să îți iei o pâine că e full. Nu te poți duce la Mall să-ți cumperi o carte că e full. Nu poți ieși cu mașina în oraș din același motiv. Și te întrebi de la Crăciun până după Anul Nou dacă lumea asta mai e cumva întreagă la cap. Zici că asta e singura perioadă a anului în care oamenii văd mâncare – pe care apoi știm prea bine că o aruncă cu tonele.  Și de aici încep plângerile divelor și divilor că s-au îngrășat. Că n-au mai avut limite. Nu mai spunem că unii ajung la spital că doar au văzut porc tăiat pentru prima oară în viața lor și n-au vrut să le mai dea și rudelor.

Și uite așa începi să te refugiezi și să fugi de sărbători ca Dracu’ de tămâie – cu toate că am auzit eu că nu fuge de tămâie, dar mna, nu cred că-l știu personal și nici el pe mine.

Ce mi-a plăcut anul ăsta, în sfârșit? Cumva, fără să-mi propun, chiar dacă am luat cârciumile orașului la rând, mă rog, m-am mai și extins că nu mi-a ajuns doar un oraș, a fost faptul că fix în zilele în care a contat chiar am fost lângă prieteni. Mai mult coincidență că nu a fost stabilit cu un an înainte ci așa niște invitații de moment. Și iată că momentele astea au ieșit cum mi-aș fi dorit să iasă. Liniște, cântat – între noi – nu prea multă mâncare, pisici și oameni normali la cap. Pot spune că anul ăsta chiar am trăit Crăciunul. Așa da – și scutiți-mă cu sintagma “Crăciunul se face în familie”, se face acolo unde te simți bine. Mi s-a luat de prosteala asta. Mai ales că treaba asta a venit dintr-o altă poveste pe care n-am chef să o exprim acum.

Mi s-ar părea puțin mai logic să treci anul nou lângă familie, dar asta ar însemna să mă mor de plictiseală și părinții mei chiar nu vor să mă vadă la nebuni. Ai voștri nu știu, treaba lor și a voastră.

O noapte, o noapte în care trecem dintr-un an în altul. Nu e mare lucru. O noapte în care, zic eu, ar fi perfect să fim lângă oameni care chiar ne plac. O noapte ca oricare alta, pentru că majoritatea a doua sau a treia zi se duc la muncă. Hei, e doar o noapte din care avem tendința de-a face o nebunie. Eu una nu mai suport să mă gândesc că de fiecare dată cu trecerea anului îmbătrânesc și eu, și tu, și oamenii pe care-i plac. Devenim toți, din an în an, mai responsabili, mai împovărați – bine, scuze, sunt unii care nici la cincizeci n-au terminat studenția, ăia nu se pun – mai bolnavi și mai stresați. Personal nici nu vreau să mă gândesc câte am de făcut de la anul. Cum spuneam, din ce în ce mai multe. Cam asta e cu anul nou.

Să aveți parte de bucurii! Fără stres și cu multe distracții! Păcăliți așa anul 2018 pentru a trece mai ușor peste. Eu nu-mi doresc mare lucru de la el, doar să fie blând, măcar cât a fost și 2017. Restul vom trăi și vom vedea.

Să ne auzim cu bine peste un an!

Mintea mea cu ale ei

Noul an cu planuri?

December 27, 2017by Oana MujeaNo Comments

Să tot fie vreo zece ani de când n-am mai fost interesată de-a avea ceva de-a face proiectele pentru anul ce va veni.

Nu că nu aș fi avut, dar știam că se vor pierde undeva pe drum și, în plus, nu aveam niciun chef să fac o asemnea listă. Toată lumea mă zăpăcea la cap cu liste impresionante pe care le aveau în cap. În anul care vine fac și aia și ailaltă, dar mai e loc și de altele. Și uneori ajungeam să citesc liste interminabile, doar așa, să văd cam ce și-au propus alții să facă și eu nu mi-am propus. Sigur, printre zecile de prostii erau și lucruri serioase. Dar, fie ele oricum ar fi, nu au fost realizate. Și aici vorbesc despre cei pe care-i cunosc personalt. Ceilalți… nu știu, unora le-or fi ieșit că nu și-or fi făcut toți liste degeaba.

Nu, nici acum nu-mi fac listă și nu schițez teme. Știu clar ce am de făcut. Și mai știu la fel de clar că m-am înhămat la atât de multe că nu o să mai am timp să mă vait de răceala care vrea să mă prindă din urmă, de oboseală sau alte lucruri neimportante. Dar mai sunt câteva zile până la anul, așa că o să mă vait repede.

Cumva, fără să vreau asta în mod neapărat, m-am axat mai mult pe ce pot face profesional. Din 2014 viața mea personală a fost undeva pe ultimul loc și când zic “viață personală” mă refer inclusiv la momentele alea în care vrei să fii tu cu tine. Cine mai are timp de ele? Restul e can-can. Iubire, dorințe, despre familie nu vorbim, pentru că vorba unui coleg de-al meu, după ce am făcut optsprezece ani apoi am început să număr optsprezece plus unu, plus doi, până când am decis că e mai bine să rămân la cifra inițială pentru a nu zăpăci audiența 😛

Una peste alta de anul ăsta nu mă pot plânge prea tare, dar pot să mă plâng de 2016… tâmpit an. De bine, de rău 2017 a adus multe schimbări. Nu au fost majore, dar, cumva s-au resimțit mult mai bine decât în anul în care tâmpisem cu politica argeșeană, nu mai știam exact unde îmi e locul în lume și atunci când ajungeam acasă era ca și cum aș merge la un hotel unde nu mă mai aștepta nici măcar portarul… Nu, Nu, nici acum nu mă așteaptă, dar măcar reușesc să mai văd și casa, ceea ce pare absolut minunat. În fine, cred că e prea mult spus, dar patul meu, cel puțin în ultima vreme, beneficiază destul de mult de prezența mea. Da, e un pat norocos.

Ei bine, cu toate astea, de data asta, am și eu câteva planuri pentru anul care o să vină. Nu, nu-mi propun ca din ianuarie să slăbesc. Ce rost are? Nici să merg la sală, asta nu mi-a ieșit nici în jumătatea anului. Nu-mi propun nici să am o casă mare, familie, copii și nici măcar pisici – momentan și aici mă refer stric la pisici. Dar îmi propun ca toate proiectele începute acum să fie duse până la capăt, indiferent care ar fi ăla.

Pentru că dacă e ceva ce înțeleg de la an la an, e faptul că întotdeauna se ivește câte o oportunitate. Sigur, nu le văd pe toate pentru că nu mai am timp și chef, dar măcar văd câteva dintre el, care, zic eu, contează. Acum, na, nici eu nu pot alege mereu ce e mai bine. Dar cui îi pasă? Până la urmă alegerile astea ne sunt date pentru a învăța ceva. Dacă nu merge una, până la urmă, va merge alta. Nu știu ce înseamnă “până la urmă” și nici nu mă mai chinui să-mi dau seama. Dar știu că acel moment dat va veni. A, da, începând cu anul viitor cred că e un moment dat.

Și cu asta, iată, tot nu am o listă. Dar am niște ambiții. Ceea ce e mai bine decât în alte dăți.

Mintea mea cu ale ei

Happy! Happy!

December 31, 2016by Oana MujeaNo Comments

Adică fericire în sus, fericire în jos!

artificii_10261

Da, a venit și această perioadă a anului, adică intrăm în altul. Îmbătrânim, ne tâmpim, sperăm că vine un an mai bun, dar doar sperăm. Nu zic că speranța nu ar fi bună, dar e nerealistă. Ce să zic, una peste altul 2016 nu a fost chiar un dezastru. Bine, nu a fost nici vreo minune, dar, totuși, am și pentru ce să fiu recunoscătoare. Da, mă refer la anumiți oameni care au intrat în viața mea. Dacă or rămâne sau nu, nu am de unde să știu, dar mi-a făcut plăcere să-i primesc. Le sunt recunoscătoare și celor care au plecat, era cazul. În rest lucrurile probabil că au depins de mine. Unele am știut să le gestionez, altele nu. Probabil că la fel va fi și în viitor. Oricum cert e că energiile se schimbă. Bune, rele, nu contează. Mai trece un an și ajungem apoi să ne dorim un 2018 mai bun. Să fie cum o fi 2017, dar măcar liniștiți să fim. 

An nou cum vi-l doriți!

Scriptics

Scriptics

Reclame

Cel.ro

Postări recente

  • Iohannis, banii și angajații
  • Acasă! Unde este locul ăsta?
  • ȘI TOTUȘI UNII MAI CUVÂNTĂ
  • O SĂ MOR DE LA CAP: CUM, MĂ, CU CE I-A SERVIT VIORICA DĂNCILĂ PE EUROPENI? CUM?
  • Degeaba sunt unul dintre oamenii care reprezintă Argeșul la nivel național și chiar mai mult.

Jucătorul

Scriptics

Miercuri o să mori

Scriptics

Blogroll

Vali Badea
Magazin Fashion
Ema Pirciu
Gazeta de pe perete

Comentarii recente

  • Libby on Cam așa cu manipularea
  • Mihaela on Când strigi hoții și iei bani de la hoți nu te numești complice?
  • Lol on Nu mai abandonati cainii
  • Oana Mujea on Vreau un Putin Președinte
  • Dado on Vreau un Putin Președinte

Categorii

  • Gramatică
  • Handicap politic
  • Iolanda
  • Lifestyle
  • Mintea mea cu ale ei
  • Photography
  • Promovare
  • Recenzii și baliverne
  • Scriu
  • Travel
  • Uncategorized

Reclame

Cel.ro

Caută

Arhive

  • September 2019
  • August 2019
  • January 2019
  • November 2018
  • October 2018
  • August 2018
  • June 2018
  • May 2018
  • April 2018
  • March 2018
  • February 2018
  • January 2018
  • December 2017
  • November 2017
  • October 2017
  • September 2017
  • July 2017
  • June 2017
  • May 2017
  • April 2017
  • March 2017
  • February 2017
  • January 2017
  • December 2016
  • November 2016
  • October 2016
  • September 2016
  • August 2016
  • July 2016
  • June 2016
  • May 2016
  • April 2016
  • March 2016
  • February 2016
  • January 2016
  • December 2015

© 2016 copyright Oana Mujea
Powered By Scriptics