Oana Mujea Blog - scriitoare/blogger
  • Scriu
  • Gramatică
  • Recenzii și baliverne
  • Handicap politic
  • Iolanda
  • Promovare
  • Despre
  • Mintea mea
Oana Mujea Blog - scriitoare/blogger
Scriu
Gramatică
Recenzii și baliverne
Handicap politic
Iolanda
Promovare
Despre
Mintea mea
  • Scriu
  • Gramatică
  • Recenzii și baliverne
  • Handicap politic
  • Iolanda
  • Promovare
  • Despre
  • Mintea mea
Mintea mea cu ale ei

Între a face și a nu face, a fi și a nu fi….

November 26, 2017by Oana MujeaNo Comments

Dualitatea

Dualitatea mea, a ta, a oricui. Prin definiție, prin simplul fapt că stăm cu picioarele – mai mult sau mai puțin – pe pământul ăsta, ne face să fim duali. Nu neapărat față de alții, vorbesc aici despre lupta aia interioară pe care o ducem fiecare așa cum putem. Dualitatea noastră este un fel de-a ne privi din exterior în interior. Recunosc, sunt duală. Cică e prima formă atunci când vrei să te vindeci. Am spus-o mereu – cu toate că trebuie să fiți atenți la nuanță, nu e același lucru – am dublă personalitate și mi-o dezvolt pe a treia. Aiurea. Era dezvoltată, doar că stătea cuminte acolo, pentru că duala nu o lăsa să iasă 😉 Știu, n-ați înțeles nimic, dar nu e bai, fiecare când va crește va căuta să vadă diferența.

De ce vrei tu să strici tot?

Zilele trecute am avut o discuție scurtă despre căsătorie, copii și alte chestii perfect omenești. Bine, în ultimul timp, cumva, oamenii se tot leagă de discuția asta. Ajung la mine parcă programați cu o informație de care eu n-am chef să beneficiez. Iar cea mai rea dintre toate e aia cu “râdul lumii”. Mă rog, vouă chiar nu o să vi se ia niciodată să fiți oi? Care e rândul lumii și de ce e definit de ceva concret? Pentru că așa merg lucrurile de când lumea și pământul. Eu nu vreau să fiu nici lumea, nici pământul. De cele mai multe ori am nevoie să fiu doar eu lângă oamenii care chiar contează și care mă înțeleg fără explicații. Nu îmi place să explic de ce fac ce fac când fac. E prea mult. Eu trăiesc într-o lume fără reguli prestabilite. Regulile le fac eu pe parcursul jocului. Sigur, sunt de acord că atunci când vrei să joci trebuie să faci niște reguli, e normal, dar hai să nu fie cele scrise pe toate ușile. Aș vrea ca lumea să-și poată face regulile după propriul cap. Sunt sătulă să văd oameni nefericiți trăind unul lângă celălalt doar pentru că așa impune societatea. Mai dă-o dracu’ de societate că a făcut găini din noi. Și cum spuneam cineva chiar a întrebat: “De ce vrei tu să strici tot?”. Pentru că pot!

Deciziii… Decizii… Decizii

Cred că fiecare la un moment dat în viață a auzit propoziția: “Ori acum, ori niciodată”. Trebuie să decizi acum pe loc pentru că așa i s-a pus cuiva capsa. Și aici nu vorbesc despre lucrurile pe care le faci pentru a-ți câștiga existența, sigur că atunci când ești în spatele unui birou deciziile nu așteaptă, vorbesc simplu despre deciziile care îți pot schimba viața. Și faptul că decizi să ieși azi cu un om îți poate schimba existența sau simplul fapt că duci coșul de gunoi atunci când trebuie sau nu trebuie. Dar când un om, oricine ar fi el, te pune să decizi pentru ceva ce tu nu ești pregătit și sună cu “acum ori niciodată”, cred că cel mai bine ar fi să fie “niciodată”. Nu de alta, dar apoi toată viața voastră va fi o înșiruire proastă de “acum”. Și așa cum zice un înțelept “răbdarea e o virtute”. Nu ne trebuie totul acum și aici. Uneori e bine să mai și așteptăm pentru ca lucrurile să se așeze în mod corect. Desigur, depinzând de fiecare cum vede corectitudinea. “Planetele” alea minuscule trebuie să se alinieze după chipul și asemănarea noastră, iar pentru asta e nevoie de răbdare. Recunosc, n-am fost niciodată un om răbdator, dar lumea asta, într-un fel pe care nu-l înțeleg încă, a ținut să-mi dea câteva lecții pe care le-am și învățat. Și da, chiar dacă nu-mi place să aștept, știu că așa e cel mai bine și lupt cu mine pentru a îmi înfrâna pornirile alea de “acum”. De-a lungul timpului chiar am constatat că răbdarea este un lucru minunat, ultima oară reconfirmându-se cu câteva zile în urmă.

Prietenie și onoare

Rară treabă, o să spuneți. Da, rară, dar încă mai e. Cel puțin în unii dintre noi, iar prieteni sunt aceia care te înțeleg oricum ai fi tu, oricât de nedrept, oricât de cu susul în jos, oricât de… Am avut norocul să am parte de astfel de prieteni știindu-mă eu pe mine o persoană dificilă. Una care răstoarnă situațiile, una care pornește războaie, una care plânge după un animal sau care are sentimente umane pentru cine nu merită. Și da, nu cred că au încercat vreodată să mă înțeleagă, nu de alta, dar cum s-o facă ei când nu mă înțeleg nici eu? Dar măcar au fost acolo și nu m-au judecat. Nu au încercat să mă întoarcă spre normalitatea unanim acceptată și nici să-mi dea sfaturi pe care nu le-am cerut. Dar m-au lăsat să plâng pe umărul lor lunându-și, astfel, poate, doza de nebunie. Ăștia sunt prietenii, nu ăia care știu mereu ce e mai bine pentru tine când nici măcar tu nu știi. Nu ăia care imediat cum ai dispărut vreo două zile te bârfesc pe la colțuri și nici cei care după o lună în care n-ai mai avut timp, chef sau orice altceva să ieși în lume, au uitat că exiști. Cel puțin eu știu că pentru mine, undeva, există vreo trei astfel de oameni și pentru asta le mulțumesc. Păi nu, prietenii mei? nu aveam noi toți acea vorbă? “Prietenii îi numeri pe degetele de la o mână, restul sunt simple cunoștințe”. Așa e, a fost mereu valabilă pentru mine. Și mai ales că ori de câte ori am zis că am găsit alți oameni care ar putea intra în acest cerc restrâns s-a dovedit că mă înșel. Categoric, fiecare ne găsim prietenii de care avem nevoie. Dacă ne plac cei care ne înjunghie pe la spate, așa să fie. Dacă am mai învățat ceva de la viață este că atunci când un om dă o dată, cu siguranță o să dea și a doua oară. Așa că na, zic eu, nu iertați de prea multe ori că vi se întoarce împotrivă și iertarea asta.

 

Scriptics

Scriptics

Reclame

Cel.ro

Postări recente

  • Iohannis, banii și angajații
  • Acasă! Unde este locul ăsta?
  • ȘI TOTUȘI UNII MAI CUVÂNTĂ
  • O SĂ MOR DE LA CAP: CUM, MĂ, CU CE I-A SERVIT VIORICA DĂNCILĂ PE EUROPENI? CUM?
  • Degeaba sunt unul dintre oamenii care reprezintă Argeșul la nivel național și chiar mai mult.

Jucătorul

Scriptics

Miercuri o să mori

Scriptics

Blogroll

Vali Badea
Magazin Fashion
Ema Pirciu
Gazeta de pe perete

Comentarii recente

  • Libby on Cam așa cu manipularea
  • Mihaela on Când strigi hoții și iei bani de la hoți nu te numești complice?
  • Lol on Nu mai abandonati cainii
  • Oana Mujea on Vreau un Putin Președinte
  • Dado on Vreau un Putin Președinte

Categorii

  • Gramatică
  • Handicap politic
  • Iolanda
  • Lifestyle
  • Mintea mea cu ale ei
  • Photography
  • Promovare
  • Recenzii și baliverne
  • Scriu
  • Travel
  • Uncategorized

Reclame

Cel.ro

Caută

Arhive

  • September 2019
  • August 2019
  • January 2019
  • November 2018
  • October 2018
  • August 2018
  • June 2018
  • May 2018
  • April 2018
  • March 2018
  • February 2018
  • January 2018
  • December 2017
  • November 2017
  • October 2017
  • September 2017
  • July 2017
  • June 2017
  • May 2017
  • April 2017
  • March 2017
  • February 2017
  • January 2017
  • December 2016
  • November 2016
  • October 2016
  • September 2016
  • August 2016
  • July 2016
  • June 2016
  • May 2016
  • April 2016
  • March 2016
  • February 2016
  • January 2016
  • December 2015

© 2016 copyright Oana Mujea
Powered By Scriptics