Da, zilele astea am fost prea obosită pentru a mai veni cu informații. Au fost așa zile zăpăcitoare, dar, în același timp, mulțumitoare. Sunt mulțumită de tot ce a ieșit, dar nu mai am puterea de-a scrie pe blog chiar acum. O să încerc mâine să vă arăt niște căței pe care cei de la Mioveni i-au găsit abandonați, sunt puiuți și sunt atât de dulci și de frumoși. Le e frig și au nevoie de iubire.

Da, știu, lumea mă tot bârâie că nu am nici un punct de vedere în privința atentatelor. Ce punct de vedere să am? Nu U.E i-a primit, la ce vă așteptați? Ce?, până acum i-ați văzut pe oamenii ăștia făcând lucruri bune și provăduind pacea în lume? Și mai lăsați-mă cu serviciile secrete ale Belgiei nu știau, nici ăia din Franța n-au știut, nici nemții. Asta se întâmplă când le dai drumul la graniță. Așa începe al treilea război Mondial. Măcar Putin a mai rămas cu capul pe umeri când a declarat că “musulmanii cred că se vor duce la Allah, iar el e dator să-i trimită acolo”. Nu sunt rasistă, nu am treabă cu religia nici unui popor sau om. E treaba fiecăruia. Dar eu tot nu pricep ce vă miră? Ori s-a vrut asta pentru a declanșa un război, ori Europa e bătută în cap. Alegeți voi.

Eu sunt prea obosită. Nu știu de ce, dar sunt.

Nu am să explic din nou că prostia nu doare și nu are limite. Nu am să explic din nou că nici un trust de presă, oricum s-ar numi el, nu ar trebui tratat ca un taliban cu bomba legată de piept. Nici măcar nu mă interesează în mod deosebit Antena unu, doi sau trei sau patru sau câte or fi. Nu asta e ideea. Ideea e simplă, simplă.

În primul rând, da, este o sentință dată de doi ani. Nu poți evacua nici măcar un om dintr-o casă de carton fără un preaviz. Prima greșeală ANAF. Apoi, ca o deviere, ANAF are impresia că e Dumnezeu pe pământ, ar trebui să fie supărați cei de la DNA. Antenele sunt dispuse să plătească chirie, ceea ce ar însemna bani pentru stat, dar nu, pentru că de fapt cei de la ANAF sau de mai sus știu deja cum să scoată profit din sediile alea. Apoi mai e vorba de alea cinci zile. Hai să fim serioși! Și când vinzi un apartament ceri o lună să îți poți lua catrafusele. Asta înseamnă alți bani pierduți. Le-ar trebui pe puțin șase luni să se mute într-un sediu nou și multe miliarde pierdute. Și pentru antene, dar și pentru stat.

Prostia, răutatea și invidia vă fac să jubilați. Nu-i problemă, cineva are grijă mereu ca lucrurile să se schimbe. Vă bucurați acum că sunt antenele evacuate cum v-ați bucurat și că se închide OTV-ul. Foarte bine, fiți fericiți în micimea voastră, pentru că într-o zi veți realiza, poate, cât de nesemnificativi sunteți. Cum vă bucurați ca niște maimuțe fără creier când o industrie este pusă la pământ, când bugetul pierde bani și când legile sunt respectate doar atunci când se vrea.

Dacă era vorba de Realitatea, B1, RTV sau orice alt trust aș fi reacționat la fel, pentru că nu e vorba de o evacuare. Se putea face un plan amiabil pentru ca cei care își desfășoară activitatea acolo să se mute ușor, ușor. Nu, este vorba doar de circ ieftin. Asta vă hrănește. Și de data asta nu vă dă nici pâine. Dacă asta e țara în care vreți să trăiți și vă place circul atunci vă meritați soarta. Și mi se rupe în mod elegant că o să-mi săriți în cap cu argumente care nu-și au locul. E bine când vă spală ONG-urile creierii, spre deosebire de ONG-uri cu televiziunea încă aveți opțiunea telecomenzii. Așa cum eu am doi ani încheiați de când nu mă mai uit la nici un post de știri, la fel ați putea și voi. Sau, dacă ați fi mai deștepți decât mine, pentru a nu rămâne neinformați – eu recunosc că sunt neinformată – ați putea la fel de bine să vă uitați la toate și să vă alegeți informația care vă convine sau vă reprezintă.

Dar nu, trăim în țara în care dacă capra vecinului are de suferit noi sărim în sus de bucurie. Bravo! Bravo! Și mai ziceți de ruși, păi nici Putin, cu tot comunismul lui, nu e atât de handicapat. Dar noi suntem. Toți, în cor. A, da, știu, vor veni acele comentarii care vor spune că eu sunt. Da, bine, sunt handicapată, dar măcar mai am un neuron care funcționează, ai voștri sunt toți morți. Hai, pa, Români de nimic!

Publicația “Destine” a fost înființată în 1990 și este la al douăzeci și cinci-lea an de existență. Are douăzeci și patru de pagini și costă doar patru lei virgulă cinci. Este o publicația a USR filiala pentru Copii și Tineret, așa cum este și publicația “Clipe Albastre”. Aseară răsfoiam Destine pentru a mai afla ce se mai întâmplă prin filială. Vorbesc acum despre numărul 124-126 din 2014, număr care încă se mai găsește, dar nu pentru mult timp pentru că trebuie să apară și următorul.

După cum știți deja – iar dacă nu aflați acum – am o obsesie rusească. Despre cultura lor, politica lor, Putin al lor. N-am ce face, cred că am fost rusoaică într-o altă viață sau voi fi în următoarea. Tot ce e rusesc e mai presus de mine. Îi ador pe ruși, nu știu de ce, e dragostea aia pe care nu o poți explica. Știți cum e să vi se pună așa pata pe ceva și să iubiți necondiționat, fără întrebări și răspunsuri, fără speranțe sau iluzii, doar așa, să iubiți. Ei bine, cam asta se întâmplă cu mine când vorbesc despre ruși. Literatura lor, armele lor, picturile lor, geniile lor, toate astea îmi plac la nebunie, de parcă m-aș droga.

Dar să ajungem la Matrioșka. Știam, firește, că este inventată în Rusia această păpușă, așa cum știe aproape oricine. La un moment dat m-am gândit că ar putea fi o armă bună, pentru ce nu vă spun, încă păstrez ideea asta. Doar că neducînd ideea mai departe nici nu m-am interesat în amănunt unde, de ce și când. Dar când desitun îți dă semne, iată că ți le dă prin revista Destine, ca să nu ziceți că nu există. Așa că la categoria “Din cultura rusă” dau exact peste “arma” pe care încerc s-o creez de vreun an și ceva. Și ce aflu? Desigur, asta știți și voi. Matrioșka este o păpușă din lemn de mesteacăn sau tei, viu colorată, goală pe interior, în care sunt introduse alte păpuși, mai mici, aproape identice. Prima oară a apărut în 1890 în localitatea Abramțevo, dar centrul de confecționare a devenit Serghiev-Posad.

Povestea a început de la ouăle de Paști viu colorate care se realizau în vechime din lemn pictat. Și japonezii au o astfel de jucărie – ceea ce e logic – doar că aceasta reprezintă un bătrânel jovial, cu mustăți lungi și albe. Darumu sau budistul Fukuruma, păpușă alcătuită din cinci figurine.

Povestea păpușii rusești pornește de la pictorul rus Serghei Maliutin, care ținea într-o mână un ou pictat și în alta figurina japoneză, de aici pornind ideea. După indicațiile pictorului, strungarul Zvezdocikin a realizat păpușile și așa s-a născut Matrioșka, o fetiță îmbrăcată în sarafan rusesc, cu șalul ei și un cocoș negru în brațe. Ce-a de-a opta figurină, și cea mai mică, înfățișează un bebeluș în fașă. Astfel păpușile devenind un simbol al fertilității.

Dacă nu știați – că eu nu știam – există și muzee matrioșcice, primul dintre ele, care deține aproximativ paisprezece mii de exemplare, a fost deschis în Moscova în 2001. De la regiune la regiune păpușa este altfel reprezentată, în unele fiind și flăcăi buni de luptă. Așa că păpușa asta are o adevărată istorie în spate. Ceea ce mi se pare cu adevărat remarcabil e că tot ceea ce dețin rușii, chiar dacă pare nesemnificativ, e încărcat de simboluri pe care nu le-au uitat. Din păcate noi le-am uitat demult pe ale noastre. Abia ne mai amintim cine suntem fără să ne englezim sau franțuzim, așa, că pare interesant. Uite de aia îi admir eu pe ruși. Ei nu uită și nu își vorbesc limba cu englezisme și alte amestecături.