# A vrea!

Vreau să le fac pe toate. Vreau să iasă toate așa cum trebuie. Doar că timpul, tot el, bată-l vină, nu e cât trebuie. Oricât ar fi de organizat apar tot mai multe neprevăzute. Culmea e că de ce apar tot mai multe chestii pe care nu le am planificat și-mi încurcă timpul, parcă de aia trag mai mult să le rezolv pe cele care aveau, în mintea mea, o prioritate. Cumva se așează. Vreau sau nu și celelalte, într-un fel sau altul se mulează după mine. Ufff, în ultima săptămâna, cel puțin, am simțit că am trăit o mie de ani. Dar cel mai mult vreau să dorm.

# A putea!

Teoretic poți să faci orice, practic… ei, știți voi, practica ne omoară. În afara lucrurile neprevăzute, uneori mai apar și durerile fizice care chiar te opresc din orice ai avea de făcut. Na, cum să mai gândești sau să mai muncești cu durerea după tine? Pauzele astea mă ucid. Pierd timp, nu mă odihnesc și nu mai pot. Deci a putea e relativ, cel puțin în cazul de față.

# A înfăptui!

Poți, nu poți tot ajungi să le înfăptuiești mai devreme sau mai târziu.

S-a întâmplat ca Ioana să fie cu zugrăvit, pus parchet și să depună munca a zece bărbați aproape singură. S-a întâmplat ca ai mei colegi să facă aproximativ același lucru. Să zugrăvească și să facă șmotru în sediul nou. Și s-a întâmplat ca după patru luni de la semnarea unui precontract eu să mă mut. În cele din urmă, dorințele fiecăruia dintre noi s-au înfăptuit, dar nici una fără muncă, sacrificii și timpi pierduți. Uneori poate că ne-am năucit, alteori, din năuceala aia ne-am revenit și am făcut. Mai încet, mai greu, mai pas cu pas, iată că toți suntem pe cale de-a ne împlini niște vise.

# A te bucura!

A fi cel mai fericit om când cheltui aproape tot pe draperii și perdele.

Cine ar fi crezut că eu?

Mereu am fost pro modern. Jaluzele din plea de le schimbi la an, pentru că e mai simplu. Chestii moderne care nu ocupă spațiu dar sunt încăpătoare. Nu că nu mi-ar fi plăcut clasicul, doar că mi s-a părut mereu greu de întreținut. Doar că în noua locație modernul parcă nu își mai are locul. Nu de alta, dar și omul care se mută s-a schimbat din multe puncte de vedere. Poate că mi-am pierdut romantismul uman, dar l-am regăsit pe cel artistic. Iar clasic înseamnă artă, artă pură, pentru că modernul face parte dintr-un fel de artă care nu se potrivește cu romanticul.

P.S: singurul lucru care o să-mi lipsească cu adevărat e senzația aia că Piți e cu mine (tot la pisoi mă refer), dar presupun că oricum va fi acolo.

P.S2: Hai, încă avem treabă 😉