Și nu mă întrebați de ce tot ascult asta, pentru că nu are vreo legătură. Sau are, dar numai cu starea mea proastă.

Uneori suntem așa… indispuși, nemulțumiți cu toate că, la drept vorbind, problemele noastre sunt doar fărâme de nisip față de ale altora. Dar, na, ne apucă pe oricare melancolia, nebunia, nervii, dar mai ales starea aceea de neliniște. De parcă nimic nu vrea să se mai învârtă. Ceasul a stat. Te uiți la el, ești conștient că timpul trece, dar, de fapt, ești încremenit acolo cu el. 

Și te apucă așa niște depresii. Poate de la căldură, poate de la lipsuri, poate de la faptul că ai prea multe, cine să mai știe?

Oricum sunt femeie și nu-mi doresc să fiu înțeleasă, dar îmi doresc să fiu lăsată în pace. Asta cu siguranță! Așa că…