N-am fast sfidătoare degaba, iată că e și un folos.

Am cartea asta prin casă de vreo trei sau patru ani. Mă tot uitam la ea – nu cred să fi fost valabil și invers – și treceam la următoarea. Ce să zic? Ceva nu mă atrăgea. Dar e o vorbă, fiecare carte trebuie citită la timpul ei. Bine, recunosc, timpul a fost ușor forțat pentru că, în acest moment, am același sentiment de “lasă-mă” față de “Hoțul de cărți” și n-aș putea să explic motivul.

Ei bine, în disperare de cauză am pus mâna pe “Sindromul” și mi-am impus să citesc. Mi-am urlat în minte “gata cu știrile și filmele, fă ceva util cu mintea ta” – recunosc, urlu des la mine, altfel nu aș face nimic. Și iată că o încep și după primele 50 de pagini, destul de drăguțe, mă cam plictisesc. Dar zic în mintea mea: “hai măcar până la o sută, dacă nu arunc-o”, dar n-am mai apucat să ajung la cifra magică pentru că mă prinsese în vrajă. 

Culmea e că subiectul e foarte actual și acum. Așa cum noi toți, până la urmă, facem cursuri de persuasiuni și manipulare a maselor – sigur, unii o facem conștient pentru că ne dorim, alții mai puțin conștient – și psihiatria, psihanaliza și experiemtele ce au la bază creierul uman s-au dezvoltat. Pentru că nu toți oamenii pot fi supuși prin tehnici de manipulare, iată că există și metode mai barbare dar cu rezultate sigure. Și, cumva, sunt convinsă că acestea chiar se fac iar unii oameni, poate eu, poate tu, chiar îndeplinesc ce li se dictează fără să își dea seama de lucrul ăsta. 

Exact asta se întâmplă și cu eroul nostru, un anume Jeff Duran care se crede doctor în psihiatrie clinică. Da, am zis bine, se crede, pentru că el chiar era psihiatru doar că nu avea calitățile pe care diplomele lui spunea că le-ar avea. Ei bine, totul începe când una dintre pacientele lui se sinucide și sora acesteia vrea să-l dea în judecată. De acolo Jeff începe să realizeze cumva că nu prea își mai amintește lucruri din trecutul lui. Cum ar fi părinții, colegii de școală, când i-a căzut primul dinte etc. Amintirile lui erau exacte, adică o amintire o spunea exact la fel de o sută de ori, fără să schimbe niciun cuvânt, ceea ce niciun om normal nu poate face, pentru că amintirile noastre se schimbă în funcție de context și niciodată nu au aceeași acuratețe. Când avocata, soara pacientei moarte, vine la el acasă alături de un detectiv particular și sunt atacați, aceștia își dau seama că sunt într-un pericol real. Chiar dacă Jeff nu înțelegea de ce și uneori își dădea seama că nu se simte a fi el, nici nu avea alte răspunsuri decât cele pe care creierul său le percepea. 

Avocata insistă să-l ducă la un doctor care făcea minuni cu memoria oamenilor și atunci descoperă că avea un cip în creier. Toate amintirile sale fuseseră modificate, la fel și numele, dar și viața lui. Ultimii cinci ani îi trăise în corpul lui, dar cu o minte hipnotizată căreia i se dădeau impulsuri pentru a nu se întoarce la vechea viață. 

Experimentele guvernamentale din 60′ revin în America zilelor noastre și astfel cei doi află ce s-a întâmplat atât cu sora avocatei, dar și cu doctorul. 

Intriga este destul de complicată, dar, în același timp realistă. Nu pare a fi doar o fantezie, mai ales că despre astfel de experimente s-a mai vorbit de-a lungul timpului. Este un roman alert, plin de neprevăzut și cu o psihologie terifiantă. Merită citit fiecare rând, pentru că vă va pune pe gânduri. 

Lectură plăcută!

Una dintre cele mai ușoare lecturi în domeniu, să nu ziceți că vă pun prea mult mintea la încercare. Se poate comanda de aici. Promit că merită.

“Un aspect atractiv al prezentei ediții stă în capacitatea sa de a fi o lectură plăcută și practică, rămânând în același timp un document știintific util deopotrivă cercetatorilor și publicului general.

Pentru specialiști, cartea de față poate reprezenta o schimbare agreabilă de ritm (de la materialele de studiu obișnuite), care, totuși, nu face rabat seriozității științifice. De asemenea, atât pentru cercetători cât și pentru publicul larg, cartea aceasta poate fi considerată o modalitate de a demonstra că, printr-o prezentare adecvată, ceea ce pare a fi doar un text științific fad se poate dovedi a fi, în realitate, un text plin de viață, folositor și relevant pentru toata lumea.

De acum înainte vei fi foarte atent când vei citi un ziar, vei face cumpăraturi sau vei asculta un mesaj politic. Te va îngrozi să afli că ești manipulat 24 de ore din 24 !

Supunerea față de o autoritate este un comportament uman general, rezultând din statutul de ființă socială al omului. Adesea acest comportament se află la originea încercărilor de manipulare.

Sinteza a bogatei literaturi consacrate subiectului în ultimele decenii, volumul prezintă tehnicile de influențare a comportamentului, în sens pozitiv sau negativ. Lectura lui ne ajută să înțelegem cum se exercită influența și manipularea în viața de zi cu zi și să le dejucam eficacitatea prin cunoașterea mecanismelor psihologice la care ele apelează.

Doctorul în filozofie Robert B. Cialdini susține cursuri universitare și post-universitare despre persuasiune și influență socială la University of North Carolina și Columbia Univeristy. El este în prezent șeful catedrei de psihologie și membru al Consiliului de Conducere al Arizona State University.

Nu știu cum dracu’ se face că am ajuns eu, tocmai eu, să ies la proteste și să mi se urce sângele la cap.

Nu aș fi ieșit vreodată la vreun protest chiar dacă aș fi fost de acord

Da, ei bine, în viața mea nu am crezut în proteste din diverse motive pe care nu o să le expun, dar situația asta m-a dus la o așa încrâncenare că nu mai pot. Așa că m-am alăturat bătrânilor de care s-a tot râs. Am fost la Cotroceni și vă jur că mi-au dat lacrimile văzându-i pe acei oameni. Dar pentru a înțelege asta, voi, tineri, frumoși și liberi, ar trebui să aveți și o inimă. Oamenii ăia nu au fost scoși de nimeni. Nu aveau ceai cald la dispoziție, mâncare sau lasere, nu ca în Piața Victoriei.

Opinia mea, opinia ta

Este incredibil cât de înverșunați sunt oamenii. Îi rog, mai am să-i implor, să își vadă în liniște de ideea lor. Nu am nevoie de sfaturi și nici de instigare, dar credeți că pot? nu, nu pot. Ei vin și îmi zic ba că nu am minte, ba că trăiesc în negură, ba că nu înțeleg nimic și apoi tot ei spun că eu nu le respect părerea. M-am tâmpit eu? Fraților, nu am venit să vă întreb de ce ați ieșit în stradă și care e motivația. Vi s-a dat ce ați cerut dar tot acolo sunteți, de ce? Dar nu, nu vreau să-mi spuneți, pentru că nu-mi pasă cu adevărat. Faceți ce vreți, dar eu de ce nu pot să fac ce vreau? Vă deranjează că nu pot să-mi bat joc de niște oameni bătrâni? că nu pot să râd de ei? Problema voastră, dar stați cu ea acolo, între voi, lăsați-mă pe mine în prostia mea că eu nu vin în prostia voastră. Fiecare cu prostia lui, da?

Generație care ne va duce de râpă

Asta nu e o generație normală, deloc, deloc. Nu o să fiu niciodată de acord să vă folosiți de copii pentru a vă atinge scopurile, să vă batjocoriți bătrânii pentru că sunteți voi mari și tari sau să torturați ființe care credeți voi că vă sunt inferioare. Asta nu e normalitate. Păcat, totuși, că unii dintre copiii ăștia sunt valori, dar e prea puțin.

Constituția zice că nu e bine, amenzile există dar e păcat că nu vi s-au aplicat

Culmea e că unii chiar par inteligenți, dar când îi vezi în stradă îți dai seama că n-au citit nimic la viața lor.

Serios, pe vremea mea, la facultățile alea comuniste, se făceau și cursuri de manipulare a maselor. Culmea, le și învățam. Ba chiar citeam cu plăcere. Cum dracu’ să nu-ți placă când vezi cum guverne, ONG-uri sau chiar oameni simpli, manipulează cu atâta ușurință. Nu e complicat. Doar dai un subiect, aparent real și bine documentat, dar dedesubtul e altul. Nici măcar nu trebuie să te abați prea mult de la ce a spus Y, important e să nu lași oamenii să înțeleagă mesajul primar și să-i creezi un ambalaj. Și uite așa, ai o masă de manevră. 

În ziua de azi e mult mai simplu. Mediul online e cel mai bun pentru manipulare. Ce o fi așa complicat să urli pe facebook cu postacii de serviciu, plătiți cu 30 de cenți pe comentariu? Nu e greu. Așa îi mai agăți și pe alții, care, din păcate, nu primesc nimic, doar sunt ancorați într-o realitate falsă. 

Știu, sunt eu nebună și țin cu comuniștii. Ceea ce, în mare parte, e și adevărat. Doar că spre deosebire de alții înainte de-a acuza ascult. Și ascult bine. Chiar mă și spăl prin urechi. 

De asemenea mai știu și că îmi răcesc gura de pomană. Ăia plătiți vor urla oricum, iar cei care au intrat în mrejele jocului… mna, atât pot ei. Păi la ce să mai și citim istorie, manipulare și alte cele. Neah, stăm pe facebook și căscăm gura ca tâmpii și apoi ieșim în stradă ca să facem live-uri. Ce drăguț! :)) 

Trăim în turmă, dar, în același timp, unii dintre noi mai au și lumi paralele. Chiar dacă nu le spun sau, mai bine spus, nu le expun public de teamă sau din alte motive, chiar avem zvâgniri ale acestor lumi. Lumile noastre. Propriile noastre proiecții despre ființele pe care le avem. Ne-am colonizat, așa cum a spus Dan Puric – și cu toate că nu-mi place – mare dreptate a avut. Dar totuși, acolo, undeva, în capul nostru, mai există o fărâmă de răzvrătire de orice gen ar fi ea. O fărâmă de nebunie, de ieșire din cotidian. Ne e teamă să vorbim pentru a nu fi înlăturați și astfel ajungem colonii. Oameni fără speranțe, oamenii care au doar grija zilei de mâine fără nici o bucurie.

Am uitat să ne bucurăm de lucrurile acelea mici, nesemnificative, care ne aduc chiar pentru mai puțin de o secundă zâmbetul pe buze. Și am uitat asta pentru că amintirea acelui zâmbet dispare imediat, într-o fracțiune de secundă. Poate după ani și ani ne-o reamintim și reușim din nou să zâmbim. Dar dacă am pierdut acel moment, ce mai contează amintirea?, regretul?

Și atunci când unul din mulțime se ridică și e mai fericit decât toți bogații lumii, poate doar cu o felie de pâine, îl catalogăm a fi nebun. Dar adevărul e că el e cel fericit, el e cel care nu se supune normelor sociale, cel care iese din tipar și lumea lui paralelă e mult mai reală decât lumile noastre atât de bine puse la punct, atât de bine mânuite de păpușari invizibili care ne trag pe sfori: oameni, țări, continente – globalizare.

Chiar nu realizați că suntem niște mașini în mâinile unor oameni care au inventat un alt fel de sclavie. Vi se pare că sunteți liberi – desigur că mă includ și pe mine – dar, în realitate, sunteți cu toții sclavii unora care stau în umbră și ne mânuiesc așa cum poftesc. Suntem doar o particulă într-o lume pe care nu o putem controla. O particulă într-o lume în care existăm doar pentru a le deservi altora. Unora care uită că și noi avem suflet, sentimente, dorințe. Dar noi nu contăm. Și cel mai trist e că mai mult de șaptezeci la sută din populația planetei se lasă influențată, manipulată și trebuie să-și plece fruntea doar pentru o fărâmă de pâine. Parcă au zburat toate visele omenirii. Și dacă cineva ni le-a furat, ar trebui să aflăm cine și să ni le luăm înapoi. Dar și pentru asta suntem prea lași, așa că trăim de azi pe mâine spunându-ne în fiecare zi că poate mâine va fi mai bine. NU VA FI. E suficient să vă deschide-ți ochii și poate că lumea s-ar schimba. Nu ați înțeles niciodată, dar, în cele din urmă, tot sclavii ridică imperii, doar că pe ei/noi, cine îi ridică?