Oana Mujea Blog - scriitoare/blogger
  • Scriu
  • Gramatică
  • Recenzii și baliverne
  • Handicap politic
  • Iolanda
  • Promovare
  • Despre
  • Mintea mea
Oana Mujea Blog - scriitoare/blogger
Scriu
Gramatică
Recenzii și baliverne
Handicap politic
Iolanda
Promovare
Despre
Mintea mea
  • Scriu
  • Gramatică
  • Recenzii și baliverne
  • Handicap politic
  • Iolanda
  • Promovare
  • Despre
  • Mintea mea
Mintea mea cu ale ei

Despre referendum fără patimă și cu înțelegere!

October 8, 2018by Oana MujeaNo Comments

Știu, vă așteptați să-mi bag. O s-o fac și pe asta, dar nu cum vă așteptați voi. S-a dovedit deja că elita stă într-o mână de oameni, restul fiind manipulabili. Restul sunt oamenii pe care se mizează. Toți, din toate formațiunile politice sau cum dracu’ ori fi ele, se bazează pe voi. Votul nu a fost pentru PSD, deștepții curului. Dar nu despre asta e vorba. Nicidecum.

Azi m-am trezit înțelegând lucruri. Înțelegând că familia tradițională, aia în care el/ea iubește o ea/el, nu mai există decât prin rândul unora dintre noi. Familia aia care se bazează pe RESPECT, pentru că de aici începe, și înțelegere, e cumva o noțiune pentru bătrâni și doi, trei din ăștia ca mine, mai proști.

Nu, lumea s-a schimbat din toate punctele de vedere. Fie că vorbim despre femei, fie că vorbim despre bărbați, despre gândire sau manipulare, despre idei proprii sau cum să le duci mai departe pe ale altora că tu nu poți emite etc. Lumea chiar e altfel. Am stat și m-am gândit la cunoștințele mele, femei majoritatea, nu la prietene că ele se chinuie cum pot. Dar femeile alea care au și bărbat și unu, doi sau trei copii, iar el stă ca flocea cu berea în nas bombănind, în timp ce ea are două job-uri. E la modă. Da, ăla nu merită o familie, merită cel puțin unul ca el.

Apoi m-am gândit la alea care se mărită sau fac copii dintr-un interes oarecare: bani, faimă, un loc cald etc, clar că puteți da multe exemple. Nici ele nu merită o familie. Merită fix una ca ele să vadă cum e.

Și apoi am stat și am analizat oamenii care se cred oarecum normali. Și fără să-mi doresc a dezvolta, clar ajungi la concluzia că ori singur, ori te dai pe partea cealaltă. Cine știe? Poate așa funcționează. Habar nu am. Măcar la femei știu că au capacitatea de-a se asculta și a se înțelege reciproc, firește, dacă nu sunt isterice din fire. Ei, dacă ajung gay, habar n-am, noroc că știe unul să gătească sau poate că asta nu e important că de ascultat pe celălalt clar nu-l ascultă. Draci, fiecare bărbat e cel mai important pentru el însuși. Logic. Bine, fie, sunt și excepții… undeva.

Așa că dacă nu avem respect pentru celălalt, dacă tot timpul vrem să fie doar ca noi, dacă, dacă, dacă, atunci la ce bună o familie tradițională? Oricum nu își mai are rostul.

Mai grav e că la fel ne educăm și odraslele. Și atunci de ce ne mai mirăm? Vom crește bărbați/femei, plini de ei, plini de vicii, plini de “mă doare în pulă de restul”. Iar sintagma e valabilă pentru ambele sexe.

Așa că da, cei care au zis “DA” au devenit o minoritate. Dar oricum nu contează. Educația noastră (și mă includ, nu că așa m-ar fi crescut ai mei) e dată de prieteni, gașcă și ce am văzut pe la alții. Nu mai are nicio legătură cu felul în care am fost crescuți. Nu mai are nicio legătură cu iubirea sau cu normalitatea faptelor noastre. Cine știe, poate că ăștia din LGBT se poartă mai frumos unii cu alții decât o facem noi restul.

Mintea mea cu ale ei

A fi sau a nu fi amantă?

May 19, 2018by Oana MujeaNo Comments

Un subiect atât de actual în zilele noastre. Nu pentru că amantele/amanții nu ar fi existat din cele mai vechi timpuri. Dar întrebarea mea rămâne aceeași: de ce? Bun, pot înțelege anumite nuanțe, dar, pentru Dumnezeu, nu mai băgați chestia aia cu copiii. “Când ai copii e mai greu”. Nu, tâmpitule/tâmpito, e mai greu pentru copil să-și vadă părinții nefericiți, oricât v-ați preface. Va crede că asta înseamnă căsnicie să stai acolo, nefericit, deprimat, mereu cu gândul în altă parte, doar pentru că ești tu, copilul, la mijloc. Asta e cea mai penibilă scuză. Vrei să pleci dintr-o căsnicie nefericită, fă-o, mai ales dacă ai un copil. Arată-i că există fericire, putere, dorința de-a fi mai bine, împăcat cu deciziile tale. Și nu îi mai băgați la mijloc, când tu, oricine ai fi, vrei o amantă și pui problema copilului, deja m-ai pierdut.

Cum spuneam, sunt câteva mici chestii pe care le înțeleg, ca de exemplu când cel alături de care trăiești suferă de vreo boală incurabilă. Dar chiar și așa poți avea puțin respect să aștepți să moară. Daaa, știu, sunt atât de rece. Nu, nu sunt rece, sunt doar atât de realistă. A, bun, există și acele căsnicii fericite din care, totuși, dragostea se estompează și atunci unul sau celălalt caută acel sentiment de îndrăgosteală în altă parte. De ce? Poți să o reaprinzi în căsnicia ta sau poți avea două ouă și să renunți la căsnicie căutând din floare în floare. Cine știe, poate apare care apare, dar știți ceva, nu va fi la fel pe termen lung.

Mi se spune des că sunt un cub de gheață. Tocmai asta e problema, nu sunt. Eu sunt capabilă să renunț la cel de care chiar îmi pasă pentru că știu că îi voi face rău sau va fi invers, iar voi, bărbații, mai mereu îmi demonstrați că am dreptate. Pleci la drum cu o creștină pentru că o iubești atunci, pe moment, apoi se mai duce din dragoste și ai vrea altceva. Acum o mai dai și în alea că na, viața nu e dreaptă, că o fi, că vrei să simți din nou, iar tu, un cub de gheață, chiar nu vrei să pricepi că poți fi iubită chiar dacă el are un bagaj în spate. Nu, poate sunt eu defectă, dar nu.

Și aici interveniți voi. Adică sunt atât de defectă pentru că nu accept să fiu amantă? Da, da, știu. Avantajele sunt că nu trebuie să-i gătești, să-l speli, să-l calci, că doar de aia și-a luat nevastă. Tu poți trăi bine mersi pe banii lui. Coafor, unghii, epilat, SPA, huzur. Nu trebuie să pui și suflet, clar, că doar nu ești complet tâmpită. Lasă-l pe el să se agite, tu doar dă-i impresia că e singurul în universul tău. Da, frumos până aici, dacă nu te gândești că ar putea fi fix invers. Adică ai putea fi tu cea care calcă, gătește, are grijă de copil și spală creatura masculină predominantă. Frumos, nu? El e fericit, vine zâmbitor acasă și îți oferă, desigur, o noapte pasională, pentru că meriți, doar nu ai timp să trăiești ca cealaltă.

O altă curiozitate de-a mea. Ca amantă poți să ai și tu un alt iubit sau trebuie să fii dedicată doar aceluia care te-a “cumpărat”, pentru că, la drept vorbind, asta a făcut.

Și din nou, chiar sunt eu defectă de tot?

Sunt acel cub de gheață care nu vrea să se topească în fața unuia însurat. Am înțeles asta. Da, recunosc, uneori sunt chiar enervantă. La un moment dat am reușit să joc rolul geloasei (doar că respectivul era liber), mi-a ieșit atât de bine că m-a și crezut. Ulterior i-am spus că mi se fâlfâie, dar asta pentru că vedeam că tot încerce să explice, iar mie chiar nu-mi păsa. Asta e răceală și nepăsare, nu faptul că refuz să trăiesc în comuniune cu familia ta. Și apoi, dacă dragostea tot trece în trei ani, de ce mama dracului nu rămâneți voi neînsurați și din trei în trei ani schimbați femeia? Nu e mai corect așa? Măcar nu le duci la starea civilă și le promiți verzi și uscate. Zic și eu.

Mintea mea cu ale ei, Recenzii și baliverne

“Dresoarea” – Speranță și bucurie

February 3, 2018by Oana MujeaNo Comments

Nu o să fac o recenzie după cartea Cristinei Nemerovschi pentru că au făcut-o alții înaintea mea mult mai bine sau nu. Eu mă voi raporta la ea strict din felul în care m-a făcut să mă simt.

Exceptând copilăria personajului, vreau să mărturisesc că în rest parcă aș fi fost ea. Mai întâi de toate trebuie să vă spun că am avut dubii în a o citi și asta din cauza animalelor. De la “Colț Alb” n-am mai citit nicio carte unde să apară vreun animal, pentru că nu pot trece peste suferința lor. Nu mă uit la filme cu animale, decât dacă îmi e clar că sunt comedii și ființele acelea nu pățesc nimic. Și chiar dacă am văzut, printre lacrimi “Apă pentru elefanți”. Am zis să risc pentru că titlul spune exact care e rolul personajului în carte.

Așa cum am bănuit, la fel ca Lidia – chiar dacă nu e numele ei – încă de la început m-am îndrăgostit de leoaica Shakira. Nu aveam cum altfel. Nu aș fi putut să înțeleg personajul dacă nu mă atașam de animal. Nu aș fi putut să-i dau dreptate pentru fiecare sentiment ce îl are despre oameni dacă nu aș fi făcut asta. Și recunosc că am citit cu o teamă teribilă că li se va întâmpla ceva animalelor de la circ, ceea ce m-a măcinat aproape până la final.

M-am identificat mult în acest personaj din multe alte puncte de vedere. Trauma ei, dorința de a-și găsi sora. Credința ei că nu e moartă, amintirilie distorsionate din copilărie din cauza traumelor prin care trecuse, dar mai ales tăria de a trece peste. În schimb mi-a plăcut la nebunie ce a făcut Cristina cu acest personaj. I-a luat viața trecând-o prin chinurile iadului, dar i-a redat-o atunci când nu se aștepta. Nu știu dacă autoarea a făcut asta sau Lidia pur și simplu i-a scăpat din mână și și-a luat ceea ce i se cuvine de drept. După o viață de suferință, după o altă viață în care s-a oferit doar animalelor ei iubite, în sfârșit s-a lăsat liberă, să iubească, să cunoască și să fie fericită.

Recunosc că am plâns. Pentru Shakira în primul rând. Am fost fericită pentru leoaică, dar, în același timp, știu ce a simțit Lidia în sufletul ei: fericire, dar și o strângere de inimă care uneori te poate sfâșâia. Am plâns și pentru ea pentru că a decis să ierte și să meargă mai departe cu o putere pe care nu oricine o are.

Recunosc, însă, că de sora ei nu m-am atașat prea tare, nici de cea de la zece ani, dar nici de cea de la douăzeci și șapte. Aici ar putea fi strict vina mea pentru că nu am frați și nu pot înțelege anumite feluri de iertări. Dar chiar și așa eu nu aș fi putut ierta anumite lucruri. Bine, nu aș fi putut ierta nimic.

Dragă Cristina, după foarte mult timp, chiar mult, cineva m-a făcut să plâng, acea persoană ai fost tu prin personajul acesta minunat. Am plâns de bucurie, dar și de tristețe, pentru că, într-un fel, mi-a fost greu să nu mă regăsesc în ea din anumite puncte de vedere. Mi-a fost greu să-mi dau seama că asumările, temerile și cicatricile noastre de pe suflet nu se vindecă niciodată, dar, cumva, pot fi îmblânzite. Măcar sentimentele să nu le lăsăm în starea lor brută.

Nu am să spun mai multe, nu pentru că nu aș putea. Aș scrie până mâine despre tot ceea ce înseamnă “Dresoarea”, dar e mai bine să o citiți voi, să vă regăsiți în ea sau nu, să înțelegeți cu mintea și sufletul vostru.

P.S: Eu tot l-aș fi pocnit pe Iuri măcar o dată, de asta ea e o persoană mai bună.

Mintea mea cu ale ei

Și cică nu există ceva dincolo de noi… când ai iubit cu tot sufletul nu ai cum să uiți…

October 6, 2017by Oana MujeaNo Comments

… nu, nici evenimentele din viață nu te lasă. Ceva se întâmplă mereu și îți reamintește.

2012-05-04 00.03.00

Era mic în poza de mai sus și destul de neastâmpărat.

Da, știu, au trecut aproape patru ani, dar, cumva, în sufletul meu a rămas singura ființă pe care am iubit-o mai presus de mine. Și acum mai am impresia, uneori, că e undeva prin casă și așteaptă tăcut să mă sperie, așa cum făcea adesea. Presupun că era una din distracțiile lui principale.

E greu să iubești un om cu aceeași intensitate după ce un asemenea suflet ți-a oferit mai mult decât ai fi crezut. Doar așa ca ființă poți să cunoști iubirea supremă, iar el a oferit cu toată intensitate. Doar că lucrurile nu se opresc aici, când are impresia că l-am uitat, face cum face să îmi aduc aminte, să-mi fie dor și, de ce să mint, să-mi stoarcă așa o lacrimă.

Zilele trecute mama mi-a spus că a păstrat ceva pentru mine, nu contează ce. Un cadou pe care-l are de la “doctorul nostru”. Ca să ne înțelegem “doctorul nostru” a fost omul care a avut grijă de toate pisicile și cățeii din dotare. Omul la care, culmea, niciun suflețel nu protesta, pentru că le iubea. Deși tânăr și genial ca veterinar a murit cu doar câteva luni înainte să se ducă atât Piți cât și Guguș. Ambii pisoi, menționez, chiar îl iubeau și pentru ambii a fost ceva rar, ei nu prea iubeau necunoscuți. Ni i-a salvat de la moarte de atâtea ori că era imposibil să nu-l adori. În plus, a fost un om minunat, cum rar întâlnești în viață.

Și uite așa, omul ăsta care ne-a umplut sufletele de umanitate, în primul rând, și la care am ținut ca la un membru al familiei, a lăsat ceva în urmă, ceva care să mă facă să nu-l uit nici pe el, dar nici pe pisoi.

Cu toate că nu acesta era gândul unei zile în care am cedat cam din toate punctele de vedere, la ora asta a fost adierea unei amintiri care, într-un fel ciudat, m-a făcut fericită, chiar dacă îmi e dor de ei.

Recenzii și baliverne

Pet – Animal de companie

December 7, 2016by Oana MujeaNo Comments

cwlmdwjweaa2ymn

Unul dintre cele mai ciudate filme.

Care pe care, cine pe cine

Ei, da, “Pet” sună bine, te gândești, oarecum, la niște animăluțe drăguțe care trec prin niște peripeții. Dar nu, v-ați gândit prost. Sigur, personajul principal, adică el, lucrează la ecarisaj. Iubește câinii de care are grijă și suferă atunci când nu sunt adoptați și trebuie eutanasiați. Asta până o întâlnește pe ea într-un autobuz și și-o amintește, pentru că, desigur, fuseseră în același liceu. Doar că ea nu îl bagă în seamă, el fiind genul acela care rămâne pămpălău și după liceu. Omul încearcă să o invite la o cafea, la cină, etc, dar nu îi iese, așa că trece direct la răpire.

Cine e mai nebun?

Debutează ca un film plictisitor cu el obsedat de o ea. El decide să o răpească, da, știu, până la jumătatea filmului stai și te întrebi de ce dracu’ nu închizi. Dar după ce o răpește începe partea bună sau nebună a lucrurilor. Nu, nu o închide într-o cușcă pentru că o iubea, cu toate că o iubea, dar nu ăsta e motivul. Adică e exact ceea ce nu v-ați aștepta niciodată să se întâmple, tocmai de aceea nici nu vă spun. E mult prea tare, trebuie să descoperiți singuri. La început te întrebi care e mai nebun, apoi răspunsul devine evident, niciunul nu stă bine cu rotițele. 

Care-i răpitorul și care victima?

Da, și asta începe să devină o întrebare. Una la care sigur veți primi răspuns. Răsturnările de situație și războiul psihologic fac parte dintr-o intrigă bine construită. Culmea e că se iubesc reciproc, dar fiecare având un alt motiv. Nebunia, paranoia, sociopatia, de fapt și de drept, sunt personajele principale.

Pentru iubitorii genului thriller psihologic recomand. Ideea este fabuloasă, poate nu foarte bine pusă în scenă, dar fabuloasă. 

Mintea mea cu ale ei

Primul an fără Gaudeamus, dar primul an în care maestrul Marin Ioniță mi-a dedicat și mie câteva cuvinte în cartea dânsului

November 15, 2016by Oana MujeaNo Comments

Lung titlu, știu 🙂

646x404Cartea

Ei bine, încep cu această carte. Maestrul Marin Ioniță, reputat membru al Uniunii Scriitorilor din România, dar și un om de o cultură, imaginație și inteligență rară, mi-a dedicat și mie câteva cuvinte în cea mai recentă carte a dânsului. Mâine va avea loc lansarea, la ora 17:00, la Camera de Comerț Industrie și Agricultură Argeș. Încă nu știu despre ce e vorba, nu mi-a dat detalii, dar mă simt mândră, onorată, fericită că s-a gândit la mine. Știu că este unul dintre oamenii care m-a apreciat dintotdeauna și a văzut mereu ceva acolo, în cărțile mele. Este unul dintre puținii, nu, retractez, e singurul scriitor argeșean de un asemenea renume care m-a considerat egală în forțe cu ale dânsului. Ceea ce mă face să mă simt zeiță. Și este singurul care are încredere în continuare în mine. Pentru asta îl iubesc, fiindcă mă face și pe mine să cred că pot mai mult. Și pentru omul acesta o să pot mai mult întotdeauna. Știți, uneori contează doar atât, o vorbă bună și încredere.

Gaudeamus

Anul acesta din motive stric personale, nu pot participa la cel mai mare targe de carte: Gaudeamus. Ar fi greu de explicat, dar nici nu îmi doresc s-o fac. Îmi pare rău că nu-i văd pe cei doi enormi scriitorii de romane polițiste: George Arion și Stelian Țurlea. Îmi pare rău că nu pot sta la taclale cu editorul nostru, Alexandru Arion, care a încercat mereu să ne țină uniți și să ne trateze egal, lucru pentru care-i mulțumesc. Și le mulțumesc celor trei pentru că m-au acceptat lângă ei, pentru că mă fac să mă simt bunicică printre cei mai buni. 

Știu, sunt și oameni care mă așteaptă acolo. Știu, ca în fiecare an, câțiva vin special pentru mine. Dar uneori e mai complicat și trebuie să alegem. Dar asta nu este o tragedie. Nu de alta, dar ne vedem în vară cu o carte nouă. O Iolanda aproape proaspătă, puțin nebună… în fine, nu vă îngrijorați, tot la demență se ajunge. 

Hey, stați calmi, nu ați scăpat de mine, e doar un târg lipsă. La anul ne punem pe treabă adevărată 😉

Scriptics

Scriptics

Reclame

Cel.ro

Postări recente

  • Iohannis, banii și angajații
  • Acasă! Unde este locul ăsta?
  • ȘI TOTUȘI UNII MAI CUVÂNTĂ
  • O SĂ MOR DE LA CAP: CUM, MĂ, CU CE I-A SERVIT VIORICA DĂNCILĂ PE EUROPENI? CUM?
  • Degeaba sunt unul dintre oamenii care reprezintă Argeșul la nivel național și chiar mai mult.

Jucătorul

Scriptics

Miercuri o să mori

Scriptics

Blogroll

Vali Badea
Magazin Fashion
Ema Pirciu
Gazeta de pe perete

Comentarii recente

  • Libby on Cam așa cu manipularea
  • Mihaela on Când strigi hoții și iei bani de la hoți nu te numești complice?
  • Lol on Nu mai abandonati cainii
  • Oana Mujea on Vreau un Putin Președinte
  • Dado on Vreau un Putin Președinte

Categorii

  • Gramatică
  • Handicap politic
  • Iolanda
  • Lifestyle
  • Mintea mea cu ale ei
  • Photography
  • Promovare
  • Recenzii și baliverne
  • Scriu
  • Travel
  • Uncategorized

Reclame

Cel.ro

Caută

Arhive

  • September 2019
  • August 2019
  • January 2019
  • November 2018
  • October 2018
  • August 2018
  • June 2018
  • May 2018
  • April 2018
  • March 2018
  • February 2018
  • January 2018
  • December 2017
  • November 2017
  • October 2017
  • September 2017
  • July 2017
  • June 2017
  • May 2017
  • April 2017
  • March 2017
  • February 2017
  • January 2017
  • December 2016
  • November 2016
  • October 2016
  • September 2016
  • August 2016
  • July 2016
  • June 2016
  • May 2016
  • April 2016
  • March 2016
  • February 2016
  • January 2016
  • December 2015

© 2016 copyright Oana Mujea
Powered By Scriptics