Celebrul roman scris de Jane Austen “Mândrie și prejudecată”, a fost adus pe micile ecrane cu ceva modificări teribile. Firește, subiectul obsesiv al americanilor, da, zombie. Firește, poate voi credeați că sunt vampirii, dar nu, americanii au ce au cu zombie, adică morții vii, care mănâncă creierul oamenilor. Și s-au făcut atâtea filme pe tema asta că mă tot întreb dacă nu or ști ei ceva sau dacă nu crează creaturi din astea prin laboratoare. Dar, trecând peste speculațiile destul de îndreptățite, ținând cont că încă de la finalul anilor 1800 tot felul de scriitori spun povești cu aceste creaturi, pot spune că e o combinație relaxantă pentru o seară de weekend. Nu, firește, nu spun că ar fi vreun film de geniu, dar e absolut fermecător în inepția lui tipic americană. E de relax, dacă vreți. Acțiunea se petrece în Anglia secolului XIX, pentru că trebuia să țină pasul și cu romanul original. O Anglie în care femeile știu arta luptei chinezești, iar bărbaților li se pare că le apără de zombie aceia răi. Da, da, e și cu dragoste, trădare și toate cele. Și eroii principali sunt simpatici încercând să facă pe antipaticii.

Dar… DA! Iată un film cu adevărat bun.

După ce își pierde fiica într-un accident, psihologul Peter Bower alături de soția sa încearcă să-și refacă viața într-un alt oraș. În timp ce își reia meseria și tot mai mulți pacienți îl vizitează, acesta începe să-și dea seama că ceva nu e în ordine, ori cu el, ori cu pacienții. Asta până când își dă seama că toți cei care-i intră în cabinet sunt morți. Care e legătura dintre ei și aceștia nu își poate explica, pentru că fiica lui, cu siguranță, nu are de-a face. Atunci care e secretul teribil care se ascunde în spatele acelor morți și ce trebuie el să descopere. Vă garantez că veți avea parte de un horror psihologic de mare excepție – da, știu, exepția nu poate fi comparată, dar eu o fac, na. Așa că dacă nu aveți ce face în wekeend, iată două filme care v-ar putea pe de o parte relaxa, iar pe de cealaltă parte vă veți pune niște întrebări existențiale. Trebuie să vă reamintesc că nu contează dacă e sau nu greșeala noastră, dar uneori noi suntem cei care trebuie să le îndreptăm.

1. Un film de Oscar, dacă mă întrebați pe mine, în materie de crime.

O poveste fascinantă care merge pe trei planuri, trecutul îndepărat, trecutul apropiat și prezentul, dar urmărind același fir logic. După ce fiica îi e violată și ucisă, colegul ei încearcă, treisprezece ani, să îl acuze pe vinovat. Crima se petrece după 11 Septembrie, când toată America practic e paralizată și toți dau vina pe jihadiști, numai că cel care a omorât-o și violat-o pe fata polițistei – Julia Roberts – nu este un membru extremist al jihadului, așa cum încearcă toți ceilalți să-l facă pe Ejiofor să creadă. Însă nici Ejiofor, nici Julia și nici Nicole Kidman nu se dau bătuți. Ei știu adevărul, doar că nu au probele.

Mai rău e că poliția, FBI-ul și procurorii îl ajută pe criminal să scape sub scuza că asasinul este inflitrat într-o grupare extremistă. După treisprezece ani, timp în care polițistul nu-și găsește liniștea, se întoarce la FBI. Acum lucrurile stau altfel, pentru că femeia de care a fost mereu îndrăgostit (Kidman) este procuror și poate redeschide cazul. Dar oare asta vrea și mama fetei? Și unde se ascunde adevărul? Și câte piste false vor mai urma?

Da, chiar un film de Oscar cu o acțiune destul de complicată și un final la care eu, personal, nu m-aș fi așteptat vreodată. Bun scenariu, bună regie, minunați actori. Dacă veți avea ocazia să-l vedeți nu ar trebui să-l ratați.

2.  The Boy

Să nu mă întrebați de ce, dar îmi plac filmele cu copii sadici. Numai că de data asta este vorba despre o păpușă copil. Ei bine, o domniță din America fuge în Anglia unde i se oferă un post de dădacă mult prea bine plătit. Ea fuge de fostul ei iubit, un bărbat furios care o caută pretutindeni, așa că vede în asta singura ei scăpare. Doar că atunci când ajunge la conacul misterios, familia care o întâmpină îi dau în grijă o păpușă. Îi dau toate indicațiile necesare pentru a se îngriji de păpușă și, înainte să plece în vacanță, o pun să promită că va respecta regulile. Tânăra este de acord, dar imediat ce aceștia ies pe ușă ea aruncă păpușa într-un colț neavînd de gând să respecte nici o regulă.

Numai că încep să se întâmple lucruri misterioase și, până la urmă, ea înțelege că în acea păpușă se află totuși un suflet. După ce află povestea copilului care murise cu douăzeci de ani în urmă, începe să-i dea atenția de care anevoie, dar asta nu înseamnă că lucrurile nu se complică. Ei bine, un horror bunicel, mai bun decât cele din ultimii ani, asta pentru pasionați.

Probabil că cei care citesc ceva horror au auzit despre R.L.Stine, scriitorul de nuvele horror. Goosebumps este o serie de 62 de cărți, dintre care doar vreo 16 au fost publicate în română. Oricum, dacă mă întrebați pe mine e mai bun de zece ori decât King, măcar omul ăsta are darul de-a te speria, ceea ce e bine.

Pe baza acestor cărți și a autorului a fost creat și un film. Și doar știți că nu sunt doar amatoare de cărți, dar și de filme. Ok, ok, filmul nu este genial, dar e plăcut, relaxant și amuzant. Dacă s-a vrut a fi un horror, nu știu, dar nu a fost. Oricum, un puști de 16 ani se mută chiar lângă casa lui Stine (firește că nu știa cine e), pe care-l vede ca pe un căpcăun ce-și ține fiica închisă în casă. Din vorbă în vorbă și câteva escapade nocturne, puștiul ajunge s-o îndrăgească pe fată, chiar dacă tatăl nu le-ar fi permis în veci să fie nici măcar prieteni, dar într-o seară tânărul o aude pe Hanna țipând și-l bănuiește pe tatăl acesteia de violență domestică.

Pentru că poliția nu avea de gând să facă nimic acesta împreună cu un prieten reușește să intre în casa lui Stine și să ajungă într-o cameră plină cu cărți, cărți încuiate cu lacăte. Desigur, e vorba chiar despre colecția Goosebumps. Din greșeală una dintre cărți este descuiată și un personaj deloc drăguț iese dintre rânduri. După ce cei trei puști reușesc să-l ducă unde îi e locul, acasă îi aștepta Slappy, adică un fel de Chuky dar ceva mai malefic. Iar Slappy reușește să fure toate cărțile și să dezlănțuie iadul. Ce se întâmplă mai departe nu o să vă spun, vă las plăcerea de-a vedea chiar voi. Serios e relaxant, iar Slappy e destul de amuzant în postura lui de personaj ieșit din carte, supărat rău de tot pe viață și mai ales pe creatorul său.