Și uite că e și în Pitești!

Da, m-am dat mare că urmăresc premiera. An ratat-o, convinsă fiind că la Cinema City din Pitești încă nu a venit. Dar filmul e totuși de ceva timp la cinema și eu abia azi am văzut. Nu e panică, așa fac de obicei. Nu e panică nici că nu e premiera, important e că e – știu, eu și Raluca Turcan ce avem obiceiul de-a semnala lucruri evidente.

Povestea

Nu mai țin minte foarte bine, dar cred că aveam în jur de 5 ani când bunicul meu isteric mi-a adus din Franța o carte de colorat cu cele două personaje. Erau și câteva fraze explicative. Un fel de poveste în imagini explicată pe scurt. Mă rog, foarte pe scurt. Am tradus cu mama, cu tata și cine mai știa franceză. Am reușit în cele din urmă să deslușesc, iar tata mi-a spus povestea așa cum și-o amintea și el, oricum, nu foarte departe de adevăr. Pe la 8-9 ani mi-a parvenit și cartea, dar și caseta video. Vă dați seama ce bucurie. Am plâns, da, recunosc. Nu știu de ce, doar știam că Bestia nu moare, dar desenele acelor ani au fost atât de bine realizate că m-a impresionat. Sau să fi fost vârsta foarte mică? Oricum ar fi, povestea lor mi-a intrat undeva în suflet. 

Au trecut anii. Am mai văzut vechile desene, desigur, fără să mă mai și impresioneze până la lacrimi. Au început să apară, pe urmă, și alte variante. Filme în general. Mă rog, nu chiar variante că nu se schimbă mare lucru. Le-am urmărit pe toate. Nu știu, poate că e o legătură între mine și poveste, habar nu am. Cui îi pasă? Ideea e că mă fascinează de fiecare dată. Aceeași Belle, aceeași Bestie și totuși atât de diferite. Ador să redesopăr frânturi din noile lor personalități. 

Tocmai de aceea, dacă vreți să mă invitați la film, nu refuz. Dacă nu eu oricum mă duc. 

Mă rog, cred că traducerea ar fi “moștenirea vikingilor” sau pe acolo.

De obicei mă uit la chestii din astea cu vikingi și, într-o zi, chiar am hotărât că o fi bine, dar nu a fost. Ei bine, această Orlaith care crește într-o mânăstire și are un tatuaj pe spate este, de fapt, de viță nobilă, ascunsă printre călugări ca atunci când i-o veni vremea să unească două regate. Chestia asta include și un manuscris despre care doar se amintește din cinci în cinci minute dar nu îl vede nimeni și de la un punct și scenaristul și regizorul îl uită complet, dă-l în mă-sa, la ce ne trebuie? Ei bine, vikingii atacă mânăstirea în căutarea fetei și a manuscrisului așa că asta trebuie să fugă. Culmea, când niște neni vor să o violeze tocmai unul dintre fii vikingului șef o salvează, Sven, dar și cel mai prost. După ce din greșeală își omoară fratele decide să meargă cu femeia să o ajute să-și împlinească destinul. Noroc cu ea că el ar fi murit de multe ori în filmul ăsta. Firește că cei doi se îndrăgostesc, el se botează creștin pentru ea dar tac-su îl omoară. Ea îl îngroapă și așa se termină filmul. O pierdere de timp fără cusur. 

Fata din tren

Logic că am citit cartea într-o noapte. Genială. Așa că am fost curioasă să văd și filmul. Bunicel. Dar, desigur, după ce citești cartea nu ți se mai pare la fel. Plus că e greu să bagi într-un film trăirile celor trei femei. Ce simt, cum simt, de ce simt. Dar da, dacă vreți să vedeți un film bun, după o carte genială – fără a vă povesti prea multe că aș strica tot farmecul – recomand Fata din Tren. În linii mari este vorba despre trei femei, fiecare cu trăirile, durerile și bucuriile lor. Însă viețile lor sunt legate și se leagă și mai mult după ce se petrece crima. Restul vă las pe voi să aflați. Minunat, minunat! Ce e bun se lasă la final 😉

Probabil că cei care citesc ceva horror au auzit despre R.L.Stine, scriitorul de nuvele horror. Goosebumps este o serie de 62 de cărți, dintre care doar vreo 16 au fost publicate în română. Oricum, dacă mă întrebați pe mine e mai bun de zece ori decât King, măcar omul ăsta are darul de-a te speria, ceea ce e bine.

Pe baza acestor cărți și a autorului a fost creat și un film. Și doar știți că nu sunt doar amatoare de cărți, dar și de filme. Ok, ok, filmul nu este genial, dar e plăcut, relaxant și amuzant. Dacă s-a vrut a fi un horror, nu știu, dar nu a fost. Oricum, un puști de 16 ani se mută chiar lângă casa lui Stine (firește că nu știa cine e), pe care-l vede ca pe un căpcăun ce-și ține fiica închisă în casă. Din vorbă în vorbă și câteva escapade nocturne, puștiul ajunge s-o îndrăgească pe fată, chiar dacă tatăl nu le-ar fi permis în veci să fie nici măcar prieteni, dar într-o seară tânărul o aude pe Hanna țipând și-l bănuiește pe tatăl acesteia de violență domestică.

Pentru că poliția nu avea de gând să facă nimic acesta împreună cu un prieten reușește să intre în casa lui Stine și să ajungă într-o cameră plină cu cărți, cărți încuiate cu lacăte. Desigur, e vorba chiar despre colecția Goosebumps. Din greșeală una dintre cărți este descuiată și un personaj deloc drăguț iese dintre rânduri. După ce cei trei puști reușesc să-l ducă unde îi e locul, acasă îi aștepta Slappy, adică un fel de Chuky dar ceva mai malefic. Iar Slappy reușește să fure toate cărțile și să dezlănțuie iadul. Ce se întâmplă mai departe nu o să vă spun, vă las plăcerea de-a vedea chiar voi. Serios e relaxant, iar Slappy e destul de amuzant în postura lui de personaj ieșit din carte, supărat rău de tot pe viață și mai ales pe creatorul său.