Dacă e cineva care mi-a plăcut mai mult decât oricine la Crime Scene Press e George JR. Dacă nici el nu știe cum să pună problema diplomat, nimeni nu mai știe. Și da, pentru informația cititorilor, scriu, domn’le, scriu! Nu prea des, e drept, dar când am timp și cu toate astea iată că mi-am făcut să pot scrie mai mult. Măcar azi, măcar puțin mai mult de trei pagini, poate cinci. Iolanda e în una din etapele alea în care are nevoie de toată atenția, iar eu, recunosc, am fost cu gândul mai mult la Adela care nu are treabă cu romanul polițist, poate cu cel psihologic.

Doar că de tata asta chiar veți avea ce citi. E cu poliție, cu DNA, cu investigații pe bune și cu o moartă furată de la morgă. De parcă asta ar împiedica o Iolanda nervoasă. Mă rog, nu s-a enervat ea prea mult până pe la jumătate, dar stai să vezi acum. Rambo copil de mingi pe lângă ea, dar cine dracu-i Rambo?

Ce? Ați crezut că ați scăpat de mine? Sunt tăuroaică ca Luluța, nu mă las chiar dacă așa ar părea. Noi astea suntem niște chestii, acum depinde și în ce scop mai faci una sau alta. Și iată, desigur, acum scriu pe blog despre Iolanda. Știu că e ea mândră chiar dacă tot zice că nu. Se preface că nu-i pasă, că n-ar fi importantă, dar este și-i convine. Păi cui nu i-ar conveni? Dar așa e ea. Deh, ea e gemeni, ca zodie zic. Ăștia sunt duali și complicați prin felul lor de-a fi. Mult mai târziu am realizat că ar fi trebuit să fie vărsător, pentru că, nene, ăștia ori sunt proști de buni, ori sunt ca trăsnetul pe pământ. Acum, na, nimeni nu se naște în zodia potrivită. Ce să faci? N-ai ce să faci.

Și așa, cu toată dragostea, hai, nu toată, cu jumătate din ea, nu de alta dar n-am atâta de oferit, vă pot spune că Iolanda revine, desigur, la ea nu se pune problema de dragoste, e mai mult așa, ceva, nu știu, o definiție incertă a propriei sale vieți.

Mary Higgins Clark este considerată regina suspansului din America. O fi, mie nu mi-a dat aceeași impresie, dar nici nu pot spune că e o carte rea.

Jonathan Lyons, specialist în Biblie, crede că a descoperit cel mai rar pergament din lume – o scrisoare a lui Iisus Hristos. Un pergament furat din Biblioteca Vaticanului prin anii 1500, care, dacă ar fi autentificat, ar putea deveni cel mai venerat document din istorie şi, cu siguranţă, cel mai râvnit şi mai valoros obiect din lume.Sub promisiunea că vor păstra secretul, Jonathan se consultă cu câţiva experţi. După doar câteva zile, Jonathan este găsit mort în propriul birou, iar soţia lui, bolnavă de Alzheimer, este descoperită într-un dulap, incoerentă şi strângând la piept arma crimei. Și-a ucis oare soţul într-un acces de gelozie, aşa cum afirmă poliţia? Sau moartea lui trimite la o chestiune mai amplă: cine a intrat în posesia pergamentului nepreţuit, acum dispărut?Răspunsul îl va da fiica lor, în vârstă de douăzeci şi opt de ani, hotărâtă să-și dezvinovăţească mama şi să descifreze adevăratul mister din spatele morţii tatălui ei.
Mi-a plăcut în mod deosebit rolul mamei sale și, chiar dacă am știut de la început cine e criminalul și i-am cunoscut și motivele, tot mi s-a părut destul de interesant să văd cum o să ajungă fiica sau detectivii la această concluzie. Trebuie să recunosc că jocul a fost destul de bun, iar rorulie bine conturate. Și cu toate astea, vă spun de pe acum, să nu vă așteptați la vreo poveste istorică, pentru că scrisoarea lui Iisus, chiar dacă e importantă, nu e de prea mare interes. Adică trebuie să vă așteptați la o carte de suspans cu ceva elemente biblice amintite ici și colo.

Nu mai știu cine a spus asta, dar sigur era un copil și se referea la mâncare. Eu mă refer la o carte.

Am zis să citesc și eu ceva mai romance, că doar așa scrie pe copertă. Să-mi mai aduc și eu aminte de cărțile alea gen Lorelei – firește că nu credeam să se compare – în schimb am dat peste un thriller. Bun și ăsta. Îmi plac cărțile cu acțiune, mai ales dacă acțiunea e bună și subiectul fierbinte. Da, partea aia de thriller e bună. Povestea este una care li s-ar potrivi asociațiilor non-profit din românica, de minune. Și ca să vă spun pe scurt, un fost pușcăriaș, contabil, este angajat de o organizație care se ocupă de veteranii de război sau de militarii pensionați care o duc rău. Numai că nenea ăsta descoperă că umilii comandanți – foști comandanți – care stau în fruntea organizației, și câțiva mercenari, au furat vreo șase miliarde de dolari pe care aveau de gând să i le pună lui în cârcă. Așa că omul mută banii într-un cont unde nici dracu’ nu s-ar fi gândit să-i caute, îi scrie o scrisoare ficei lui cu numărul contului și îi lasă un mesaj în care-i spune să fugă știind ea unde. Apoi omul moare strivit sub șine – exact ce îmi doresc și eu de la viață.

De aici începe aventura. Anna primește mesajul disperat al tatălui care-i spune doar că va ști unde să găsească scrisoarea și să fugă la acel om în care el are încredere și care trebuie să-și țină promisiunea. Anna profesoară, violată la șaisprezece ani de fratele ei vitreg o ia la fugă și ajunge la fostul coleg de celulă al tatălui ei, Brent, un pictor respectat și plin de bani – sigur că lucrările lui erau sub pseudonim. Tipul din ăla de o frumusețe rară, adică așa cum sunt bărbații în filme, dar fusese condamnat pe viață pentru că și-a ucis tatăl la șaisprezece ani, însă, după douăzeci de ani de închisoare, arestul la domiciliu li s-a părut firesc judecătorilor, mai ales că un timp a fost chiar un deținut model.

De altfel el nu era chiar un model, spiritual vorbind. Omul pus pe treaba lui lua capul oricui îi încălca proprietatea sau îi amenința viața, cu toate astea nu se poate spune că era violent, poate cam nervos. În fine. Aceste două personaje nu le-am înțeles. Intriga e bine construită ca un film bunicel de acțiune la care merită să-ți pierzi timpul așa să vină somnul. Dar personajele sunt varză. Anna nu mai făcuse sex de la viol, dar pe Brent aproape că-l violează ea. Brent nu iubea pe nimeni, dar Anna, chiar dacă o respinge, o iubește la nebunie. Personaje complicate uneori fără logică, dar nu contează nici asta.

Ideea e că ăștia doi trec printr-o grămadă de lucruri neplăcute, riscând ca Brent să ajungă din nou după gratii pentru tot restul vieții lui, dar îi promisese lui Davis și voia să i-o tot tragă Annei, așa că merita riscul. Pe lângă asta tot apar frustrările lor și jocul de-a te vreau, dar nu te vreau. Amintirile, durerile și, firește, o grămadă de morți în jur. Dar, vă spun cu onestitate, finalul e neașteptat, nu din partea ăstora doi, la ăștia mă așteptam să se lege unul de altul, dar din punctul de vedere al anchetei, uite că nici eu n-am bănuit cine i-a înscenat prima oară furtul lui Davis, pentru că, până la urmă, despre asta este vorba. Despre cine i-a înscenat prima oară de-a ajuns după gratii că acum știm clar despre cine este vorba. Ehe, și iar regrete din partea Annei și a mamei ei că nu l-au crezut… ce să mai, merită citită într-o seară ploioasă, mai ales că în ciuda faptului că e destul de grosuță e foarte ieftină. Așa că nu dați buzna, dar mai gândiți-vă!