N-aș fi prima din neam care o ia pe calea demenței. Mi s-a mai întâmplat de-a lungul timpului, mie, personal, dar na, am avut și un caz izolat. Oricum, nu că ar fi important. Ideea e că eu acumulez, ca pisica, energiile negative ale celorlalți.

Unknown

Și apoi mă agit, și mă agit, și mă agit, până explodez. Dar nu aș da vina doar pe agitații din jurul meu, cred că puțin, zilele astea, am contribuit și eu la această stare absolut enervantă. Pentru că mi s-a părut mie că o fi și că o păți. Că mi-am readus niște amintiri mai vechi în prim-plan sau pentru că pur și simplu, de nebună ce sunt, am cugetat să rămân și să explorez anumite lucruri. Ceea ce, firește, nu e chiar normal. Bine, nu e normal deloc. Ce a fost s-a dus, ce va fi, aia e. Numai că na, mintea umană până nu face ea slalom printre amintiri, regrete și alte nebunii, nu se lasă. Cred că abia acum, cumva, am reușit să-mi repun neuronul în funcțiune. Firește, nu cred să fie doar atât, numai că am obosit să mai explorez în mine. Vreau să rămân neexplorată eu de către mine și să pot fi liniștită. Dar demența, demența bat-o vina, nu mă lasă.

Written by Oana Mujea