Oana Mujea Blog - scriitoare/blogger
  • Scriu
  • Gramatică
  • Recenzii și baliverne
  • Handicap politic
  • Iolanda
  • Promovare
  • Despre
  • Mintea mea
Oana Mujea Blog - scriitoare/blogger
Scriu
Gramatică
Recenzii și baliverne
Handicap politic
Iolanda
Promovare
Despre
Mintea mea
  • Scriu
  • Gramatică
  • Recenzii și baliverne
  • Handicap politic
  • Iolanda
  • Promovare
  • Despre
  • Mintea mea
Handicap politic

Din mijlocul unui miting! Acel miting care vă ucide!

June 11, 2018by Oana MujeaNo Comments

O să încep simplu. Trei nebuni din Argeș, îmbrăcați necorespunzător, au spus NU ABUZURILOR! Pe banii lor, cu metroul, cu o oprire la KFC și multă dispoziție de-a spune “NU”. De ce? Pentru că am vrut să se vadă că se poate. Mulți, enorm de mulți oameni ar fi venit, dar nici în autocare nu ai cum să-i bagi pe toți și nici să umpli Bucureștiul de mașini nu e chiar o grozăvie. Cu toate că oltenii au venit cu mașinile proprii cu sutele. Încă de la intrare era plin de OT, DB, VL. Pentru o clipă chiar ne-am întrebat dacă nu cumva am intrat în altă zonă.

 

Ciudat, parol mon cher, dar nu mirosea nimeni în jurul meu, nu înjura nimeni – asta dacă nu-l pun la socoteală pe Dan și pe mine cu girafa mă-sii, nu instiga nimeni la ură. Oamenii erau spălați, normali, tineri, de vârsta a doua sau a treia. Normal, ca în orice societate. Cine o tot ține că moși, babe, etc, asta aveți și voi acasă printre părinți și bunici.

Da, adevărat că acolo unde am fost noi, pe la mijloc pe undeva, nu se auzea foarte bine. Sonorizarea a lăsat de dorit. Lumea s-ar fi manifestat și mai în spate dacă ar fi putut. Își doreau. Toți încercau să audă ce se scandează, dar na, cred că nici ei nu s-au așteptat la atâția oameni (organizatorii). Știu, da, “penali”, psd-iști și “analfabeți”, că doar astea trei cuvinte le știu rezistenții.

Am stat patru ore în picioare pentru că oricum nu mai aveam pe unde trece. Cu riscul de-a fi luați drept rezistenți nu ne-am îmbrăcat în alb, de ce, pentru că – eu, cel puțin – am vrut să demonstrez că se poate în orice culoare și mi-ar fi fost greu să-i identific pe cei cu care am plecat la drum. Nu am fost acolo pentru partidele politice. Avem prieteni în toate cele trei partide care au fost la miting: PSD, ALDE și PNȚCD, da, sigur că i-am sunat, pentru că ne-a fost teamă, cel puțin mie, că ne vor lua jandarmii drept rezistenți și aveam nevoie de ei să garanteze pentru noi. E normal, e firesc.

Da, în urma acestui miting au rămas gunoaie, așa cum au rămas și în februarie după Rezist.

Am fost acolo pentru că putem da și noi un semnal de alarmă, putem spune și noi NU ABUZURILOR DIN JUSTIȚIE! și putem fi mai civilizați decât tinerii frumoși și liberi.

Și acum aș dori să vă întreb ceva: Țara asta a fost clădită de cei care muncesc pământul, de ciobani, moți, oameni care au transpirat fizic sau cei care s-au bășit intelectual? Nu mă impresionează diplomele voastre plătite. Vreți să le vedeți pe ale mele sau pe ale celor care au fost acolo cu mine? Nu-i bai, avem și noi, dar ați jignit omul simplu, țăranul, cel care sapă, ară sau stă cu animalele la pășunat. Vă pute? Vă cred. Doar că vedeți voi, intelectualii adevărați intrau în rahatul vacilor și munceau lângă țărani, nu se fereau să facă bube în palme și nu de la labă, de la muncă. Intelectualii adevărați au trăit și au descris viața satului, viața acelor oameni care vă țin pe voi zi de zi. Acei oameni cărora vreți să le opriți pensiile. Tocmai de aia sper să le apucați și voi și să vină din urmă o altă rezistență care să nu vă mai asigure bătrânețea.

Absolut că au fost oameni din toate categoriile sociale. Absolut că așa e în orice țară a acestei lumi. Și dacă voi aveți dreptul să manifestați ilegal, avem și noi dreptul, fie că facem parte din politic sau nu, să o facem legal. Iar un miting nu e un protest și așa cum zicea cineva că dacă protestezi n-ai nevoie de legalitate. În cazul ăsta eu zic să ne dăm în cap unii altora dacă asta e mentalitatea haștag.

În mijlocul lor nu am simțit ură, înverșunare. Din contră. S-a râs, s-a glumit, ba chiar s-a râs pe seama liderilor, dar nimeni nu a mai zâmbit când a fost vorba de Codruța sau Werner, asta este diferența. Ei pot face mișto de liderii lor, pot să nu fie de acord cu ei, dar cu un lucru au fost toți de acord acolo, cel puțin în preajma mea, ABUZURILE nu trebuie să mai fie.

115 achitări doar în prima parte a anului? E jenant să reziști cu atâția oameni care au fost achitați în ciuda protocoalelor.

Și da, cele mai rele pe lume sunt aceste protocoale. Pe care sunt convinsă că le înțelegeți, chiar dacă faceți facultăți dubioase sau dacă nu sunt dubioase dați multe șpăgi să ieșiți și voi oameni. Eu vreau să cred că înțelegeți cu adevărat, doar că sunteți ai dracu’, dacă nu pricepeți atunci e clar o problemă și nu la oamenii ăștia, la voi.

Și da, din nou, dacă mâine unul singur zice să dărâmăm DNA-ul eu merg acolo și o fac.

Dar totuși, nu uitați domnilor politicieni, poporul încă o dată v-a dat încrederea. Legile alea ale justiției trebuie să iasă. Ați sacrificat aiurea niște oameni care au spus ce au gândit (Cătălin Rădulescu), Putin a făcut la fel când a venit rezistul vreo trei minute, a pus furtunul pe ei că poate le era cald. Dacă nici acum, atunci totul e degeaba.

P.S: Rog liberalii anonimi din Argeș – am înțeles, ingineri liberali anonimi – să nu mai încerce să-și facă reclamă pe seama mea, că poate, poate ies și ei la suprafață. Așa cum v-am spus și ieri, un nimeni nu poate ajunge nici măcara pe un blog, zău, până una alta, singurul prost din tagmă de care aș putea să scriu în silă e Orban, restul nu existați nici ca nume, nici ca oameni. Bine, nici individul mai sus menționat nu există ca om, dar are nume 😉

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mintea mea cu ale ei

Disputata “Simfonie a Lalelelor”

April 23, 2018by Oana MujeaNo Comments

Simfonia e a noastră, a argeșenilor, dar, în special, a piteștenilor. E o tradiție de patruzeci și unu de ani. O tradiție la care am participat și eu copil fiind – ceea ce înseamnă că încă nu sunt suficient de bătrână, bilă albă pentru mine. Am criticat administrația locală ori de câte ori nu mi s-a părut corectă, dar, ori de câte ori a făcut lucruri bune, frumoase, elegante, nu am avut decât cuvinte de laudă. Eu sunt o anormală. Nu țin cu voi pentru a vă pupa fundurile că n-am de ce, dar când ceva e bine făcut, e bine făcut.

Să o luăm pe puncte:

  1. Simfonia de anul acesta mi s-a părut, de de parte, una dintre cele mai bine organizate. Se vede că de la primar la vici s-au organizat și au depus eforturi. Pe lângă aceștia și directorii școlilor și chiar Generalul Tudosoiu și-au pus amprenta. Surpriză, copiii au fost încântați. O, da, la dracu’, e o fericire să apari în fața unei oficialități, proastă sau deșteaptă. Tu ești copil, știi doar că o să dai ce ai tu mai bun pentru a ți se remarca talentul. Îmi aduc aminte că aveam șaisprezece ani și din nebunie n-am vrut să particip la Simfonie. M-a luat Petre Roman în brațe și Constantin Stroe (Dumnezeu să-l odihnească!) și aproape m-au cărat acolo. Și am cântat, dar nu aveam chef, dar, adevărul adevărat e că m-am simțit al dracului de mândră. Când eram cu mult mai mică abia așteptam o manifestare de orice gen. Că era Simfonia, că mergeam pe scena teatrului unde ne vedeau doar părinții și apropiații, că făceam orice semăna a spectacol, îmi aducea o bucurie imensă. Și era concurență mare care să fie în rolul principal, jur.
  2. M-am așteptat din prima clipă să apară această reacție complet stupidă. “Copiii au fost aduși în fața lui Dăncilă ca pe vremea comuniștilor”. Hai, marș, copiii, în primul rând au fost fericiți să fie acolo, să îi vadă un puhoi de lume, fără să le pese de Dăncilă – unii nici n-au înțeles cine e femeia. Dar de aici până la comunism e cale lungă. Comunism e ce ați făcut voi cu proprii copii lăsându-i la minsu zece grade sau mai bine, în fața jandarmilor, noaptea, cu înscrisuri rezistente și instigare la ură. Manifestarea aceasta nu e o instigare la ură, așa cum faceți voi, detractorilor, doar pentru că nu puteți altfel. Doar pentru că ați ajuns la un nivel de ură pură pe care nu v-o mai poate ține nimeni sub control. O, s-a făcut sub sigla PSD, atunci omorâți visul oricărui copil care nu are părinți tâmpiți să-i scoată în ger să reziste – mă rog, o fi și asta vreo metodă imunitate.
  3. M-ați tâmpit toți cu poza în care un om sau doi, trei, patru, nu știu câți, îi pupă mâna lui Dăncilă. Pe bune? De parcă au pupat-o în cur. Voi înțelegeți că unii oameni face gesturi de cavalerism pentru că așa simt? Nu pentru că vor, vezi Doamne, mâine să se ducă la Guvern și să-i ceară palate. Dar asta vi se pare mai ok? Adică nu e puțin jenantă?

Sunt convinsă că și acest om, amărât, a făcut gestul din convingere, din credință, dar totuși parcă e mult, mult mai jenant, ca bărbat să lași pe cineva să-ți pupe mâinile, de parcă ai și merita.

4. Poate că se fac multe greșeli în administrația locală. Categoric unii se văd regi pe acolo, categoric altora nu le mai ajungi la nas nici cu picioroange, dar vă spus sincer, știind despre ce vorbesc, dar nu dau nume pentru că nu vreau să credeți că o fac din cine știe ce motiv, acolo, la vârf, în administrație, sunt oameni care chiar își dau interesul. Categoric n-au cum să-i mulțumească pe toți. E imposibil. Sunt câțiva care încearcă să fie mereu peste tot. Cât să poți? Cât să duci? Mai trebuie să trăiești și pentru tine măcar o oră pe zi. Să îți eliberezi mintea de toate problemele orașului. E firesc și omenesc. Dar dacă voi aveți impresia că nu și-au dat silința și că au făcut un lucru comunism… nu, nu aveți impresia asta, sunteți doar ipocriți și rău intenționați.

Și ultimul lucru pe care vreau să vi-l spun, apropo de fetița care a stat în cap pe ciment. Mi-am rupt mâna de trei ori. Pe vremea aceea făceam gimnastică aerobică, podul, roata, statul în cap, statul în mâini erau plăcerile vieții mele. De ce credeți că nu m-am oprit după ce mi-am rupt mâna prima oară?, chiar dacă mama a fost 5% disperată, pentru că, spre deosebire de alte mame, chiar m-a lăsat să mă bucur de copilărie cu toate membrele rupte. Nu m-am lăsat pentru că îmi plăcea. Lumea se minuna, mă aplauda, le plăcea să mă vadă făcând pe “maimuța”, iar eu eram fericită că merit aprecierea lor. Copiii cred în ceea ce fac și nu le e teamă de eșec, vouă, ăstora de vi-i duceți în piață cu jandarmii, vă e frica și de umbra voastră. Voi vă ascundeți în spatele unor copii. În schimb, la această manifestație, cei mici au dăruit dragoste, omenie, bucuria lor de-a fi acolo. Nu mai mâncați rahat cu gura plină că se vede pe la colțuri. Când veți fi în stare să faceți un eveniment de o asemenea anvergură atunci să vorbiți. Până una alta, voi rezistați pasiv. Nu vă luați de Simfonia noastră, de Dansul Florilor și ceea ce ne reprezintă. Nimeni nu chinuie copiii, doar voi o faceți, pentru că le băgați în cap că nu sunt demni să fie acolo, admirați, aplaudați și îndrăgiți. Asta pentru că în ipocrizia voastră ați uitat că ați fost la fel!

Mulțumesc Ildi!

Handicap politic, Mintea mea cu ale ei

Jurnalismul vieții…

March 22, 2018by Oana MujeaNo Comments

Recunosc cu mâna pe inimă că e o meserie care-mi place tare mult și dacă ar mai fi ca în anii nouăzeci, chiar aș practica-o cu cea mai mare plăcere. Zilele astea mi-am tot auzit că lucrez pentru un anume site. Știu că e greu să mă disociați de presă, asta pentru că vă pot înjura și pe blog fără să-mi facă nimeni politica editorială. Și mă credeți ori ba, dacă m-aș chinui puțin mai mult, aș bate multe site-uri la număr de accesări. Dar încă n-am timp să mă chinui când am atâtea alte lucruri de făcut.

Na, m-am simțit flatată să aflu că o întreagă instituție m-a crezut capabilă să scriu tare urât despre ce se întâmplă acolo. Și aș fi scris, pentru că am tot dreptul. Până una alta tata a construit ceea ce voi distrugeți. E exact cum marii conducători construiau catedrale pe unde treceau. Nu are de ce să-mi fie rușine, chiar a construit. Cam ce proiecte care nu se bazează pe munca lui ați făcut, mă, voi? Știți că sunt primari în Argeșul ăsta care spun cu tot sufletul că dacă nu era el nu vedeau niciun metru de canalizare? Altora le e teamă, dar șoptesc lucrul ăsta. Așa cum le-a fost teamă la toți să mă ajute pentru că tata, pentru că eu nu mai aveam dreptul la viață, pentru că spun ce gândesc și merit să mor de foame. Ei, iată că mă descurc și fără ajutorul vostru. Dar spre deosebire de voi toți care ați fost ajutați de tata cum n-am fost eu, chiar le sunt recunoscătoare pe viață celor care mi-au întins o mână atunci când trebuia.

Diferența dintre mine și voi e că eu nu stau cu mâna întinsă la partid, chiar dacă, culmea, încă mai facem parte din aceeași formațiune politică. Încă. Formațiune care nu îți dă posibilitatea să te remarci dacă ți-ai dori. Dar e bine că sunteți voi obedienți și vă împroșcați toate frustrările spre mine. Și apropo, că tot suntem aici, solicit public contractul meu cu APĂ-CANAL pentru casa aia de ziceți voi că o am în Tudor și se învârte după soare. Eu am tot căutat-o, dar să o ia dracu’ dacă o găsesc.

De împroșcat ați putut mereu, e ușor, e simplu, plus că vă mai eliberați și voi de frustrări. E cam nasol să trăiești în umbra unuia care chiar a avut creier, nu? Aia e. Nu toți au parte.

Dar o să vă mai dezamăgesc încă o dată. Nu lucrez pentru noul ziar, cum nu lucrez nici pentru altul. De ce? Am să explic și asta. Pentru că eu scriu ceea ce e de scris. Eu vreau dovezi, nu vorbe – și aici mă refer la orice instituție de presă – în plus, eu vreau să scriu despre toată lumea. Ceea ce nu a înțeles azi politicul este faptul că dacă faci contract cu un ziar îl faci pentru PUBLICITATE, fix așa scrie în contract, fix pentru asta este, nu pentru a închide ochii când faceți tâmpenii. Nu, contractele sunt doar pentru PUBLICITATE, ziariștii care închid ochii doar pentru că au contracte, din punctul meu de vedere, pot fi considerați, vorba lui Werner:”PENALI”.

V-ați învățat să cumpărați presa, lucru pe care, să-mi fie iertat, eu nu-l pot accepta. Dacă vreau să scriu de stânga pentru că am dovezi, despre asta scriu, dacă vreau să scriu de dreapta, centru și epicentru – acum nu trebuie să și pricepeți gluma – asta scriu. Indiferent dacă am sau nu contract. Prin contractul ăla vin la evenimentele voastre jalnice și scriu despre ele, eventual vă promovez ca instituție care se ocupă cu împroșcare de rahat – e doar un exemplu – dar, în rest, scuze, nu sunteți scutiți de ochii presei.

Da, am ieșit din presă pentru că din punctul meu de vedere și ziariștii s-au învățat că dacă bagă un pic bățul prin gard primesc contracte, ceea ce nu e corect. Sunt oameni politici sau nu, care chiar nu merită asta. Și apoi, da, tu ziaristule, jur că nu e nimeni obligat să facă contract cu tine și ăsta nu e motiv de supărare. E ca și cum m-aș duce eu peste om în casă să-i dau internet, altfel îl ameninț că rămâne fără. Fiecare ia servicii de la cine dorește. Unii nici nu au bugete pentru toată lumea și atunci aleg în funcție de anumite lucruri – desigur, scotem din această ecuație CJ-ul că la ei e prea pe față. Dar să te duci la un primar de țară și să-i ceri și pe mă-sa și pe tac-su, e prea mult. Unii pot, alții nu. Unii greșesc că nu știu, chiar nu știu, dar noi nu mai avem niciun pic de bun simț. Bani, bani, bani.

Aici vina e împărțită. Voi, politcienii, directori de instituții publice etc, i-ați învățat că merge, iar ei, normal, au făcut în consecință. Ceea ce v-o meritați. Nu e corect, dar v-o meritați. Dacă ați fi voi, în primul rând corecți, nu v-ați supăra ori de câte ori scrie X sau Y despre voi. Din contră, dacă ați deține și ceva ouă, ați cere un drept la replică și v-ați explica, bine, dacă aveți ce.

Lumea asta a devenit foarte urâtă. Prea multă mâncătorie. Sunteți invidioși și pe ăia care n-au, doar pentru că dețin creier. Și nu, eu nu mă voi opri din scris atunci când voi vedea o nedreptate, așa cum nici nu mă veți putea face să tac – asta dacă nu comandați o crimă. Nu vă sunt datoare cu nimic, din contră, pot veni cu argumente, nume, prenume și ajutoarele care v-au fost oferite. Dacă e să o luăm corect unii dintre voi ăștia care mâncați rahat pe la colțuri sunteți datori vânduți, dar pe cine nu lași să moară…

Și stați calmi, dacă am ceva de scris despre voi semnez cu nume și prenume. N-am vreo jenă.

Promovare, Scriu

Un nou proiect – Adela

February 11, 2018by Oana MujeaNo Comments

Da, Adela sau, mai bine spus, “Scrisorile Adelei” este un nou proiect literar. Fără crime de data asta, adică nu omoruri, pentru că vor exista crime sufletești pentru toată generația feminină din lume. Și, cu siguranță, fiecare femeie, începând de la șaisprezece ani, pănă hăt, departe, se va regăsi măcar puțin. Așa că… tam, tam, scurt fragment:

“Ți-am scris în ziua în care ai plecat. Nu știu de câte ori am încercat să-ți spun, să-ți arăt, să te fac să simți. Așa că am scris. Unde ai greșit, unde am greșit. Am încercat să îmi descopăr singură toate tainele pe care le-am ascuns în sufletul meu în timp ce eram lângă tine, inertă, moartă, ca o păpușă trasă de sfori.
………………………….
Adela

Mă numesc doar Adela… Mă gândesc la mine ca la Lorelai într-o lume plină de haos, pierderi și suferințe. Mi-am petrecut tinerețea tânjind după lucruri mărunte care să mă facă fericită și acum că am trecut de treizeci simt că mă prăbușesc de-a dreptul.
Am trecut prin lumi diferite. De la palate, cluburi de lux, ambasade, până la a fuma o țigară și a bea o bere pe o bancă dintr-un cartier oarecare, dintr-un oraș oarecare. Am cunoscut faima și eșecul. Am fost sus și apoi am venit drept în cap frângându-mi gâtul, pentru că am avut încredere doar în cine nu merita asta. Am înțeles în anii ăștia că nu e vorba despre mine, nu despre Adela, ci despre deciziile mele. Am analizat toate posibilitățile. Dacă aș fi mers pe drumul meu de una singură și acum aș fi fost acolo.
În urmă cu șaisprezece ani aveam deja succesul unei dive autohtone. Doar că nu aveam operații, silicoane și nici nu mergeam ca turbata la sală pentru a arăta în vreun fel. Sunt o femeie mai plinuță, nu grasă, pot spune că am forme pe care le păstrez încă din prima tinerețe. Însă vocea mea… aici e altă poveste. M-au descoperit la cincisprezece ani într-un concurs școlar și de acolo totul a mers așa cum ar fi trebuit. La douăzeci eram deja pe toate posturile de televiziune, la toate radiourile și destul de des în presa de scandal. Doar că, așa cum se practică adesea, scandalurile în care „intram” nu erau altceva decât PR.
…………………………
Scriu! O fac pentru a mă descătușa. Știu că nu vei ajunge niciodată să citești tot ceea ce eu pun pe hârtie. Poate, uneori, vei găsi frânturi din gândurile mele. Hârtii pe care ți le strecor în buzunar cu un scris care nu-mi aparține. Bilețele de amor de la o anonimă care te iubește necondiționat. O anonimă pe care o ții doar pentru tine, pentru că eu, deja, nu mai prezint niciun fel de interes.”

Handicap politic, Mintea mea cu ale ei

Opinii contra opinii

February 7, 2017by Oana MujeaNo Comments

Nu știu cum dracu’ se face că am ajuns eu, tocmai eu, să ies la proteste și să mi se urce sângele la cap.

Nu aș fi ieșit vreodată la vreun protest chiar dacă aș fi fost de acord

Da, ei bine, în viața mea nu am crezut în proteste din diverse motive pe care nu o să le expun, dar situația asta m-a dus la o așa încrâncenare că nu mai pot. Așa că m-am alăturat bătrânilor de care s-a tot râs. Am fost la Cotroceni și vă jur că mi-au dat lacrimile văzându-i pe acei oameni. Dar pentru a înțelege asta, voi, tineri, frumoși și liberi, ar trebui să aveți și o inimă. Oamenii ăia nu au fost scoși de nimeni. Nu aveau ceai cald la dispoziție, mâncare sau lasere, nu ca în Piața Victoriei.

Opinia mea, opinia ta

Este incredibil cât de înverșunați sunt oamenii. Îi rog, mai am să-i implor, să își vadă în liniște de ideea lor. Nu am nevoie de sfaturi și nici de instigare, dar credeți că pot? nu, nu pot. Ei vin și îmi zic ba că nu am minte, ba că trăiesc în negură, ba că nu înțeleg nimic și apoi tot ei spun că eu nu le respect părerea. M-am tâmpit eu? Fraților, nu am venit să vă întreb de ce ați ieșit în stradă și care e motivația. Vi s-a dat ce ați cerut dar tot acolo sunteți, de ce? Dar nu, nu vreau să-mi spuneți, pentru că nu-mi pasă cu adevărat. Faceți ce vreți, dar eu de ce nu pot să fac ce vreau? Vă deranjează că nu pot să-mi bat joc de niște oameni bătrâni? că nu pot să râd de ei? Problema voastră, dar stați cu ea acolo, între voi, lăsați-mă pe mine în prostia mea că eu nu vin în prostia voastră. Fiecare cu prostia lui, da?

opinioni

Generație care ne va duce de râpă

Asta nu e o generație normală, deloc, deloc. Nu o să fiu niciodată de acord să vă folosiți de copii pentru a vă atinge scopurile, să vă batjocoriți bătrânii pentru că sunteți voi mari și tari sau să torturați ființe care credeți voi că vă sunt inferioare. Asta nu e normalitate. Păcat, totuși, că unii dintre copiii ăștia sunt valori, dar e prea puțin.

Constituția zice că nu e bine, amenzile există dar e păcat că nu vi s-au aplicat

16427548_10209935187188727_5091128768287469443_n

Mintea mea cu ale ei

Pentru că n-am de gând să tac când am dreptul să vorbesc

February 1, 2017by Oana MujeaNo Comments

De aia voi fi așa

16406503_1384774464876512_5912882676730312413_n

Mi se tot spune să tac, să îmi țin părerile pentru mine și dacă se poate chiar să le elimin. NU VREAU! E democrație și pentru mine, chiar dacă acum mi l-aș dori pe Putin în piețele țărișoarei să de cu pușcoacele. Da, și ăsta e dreptul meu. Dar, spre deosebire de majoritatea celor din piețe eu nu am limbaj violent, nu ameninț, nu înjur, nici măcar nu-mi pun mintea. Nu de alta, dar n-am de ce. Nu îi poți vorbi unui surd. Și nici nu vreau. 

Am spus și mă repet: e ok să avem păreri diferite, dar scuzat să-mi fie, cum să vă suport când doriți moartea oamenilor, intrarea lor în pușcării sau desființarea unor grupuri de presă – ceea ce înseamnă să le luați altora pâinea de la gură – doar pentru că nu sunt de acord cu voi? Nu spunea Petre Țuțea că o să se lupte până în ultima clipă să nu fiți de acord cu el? Hai că tot dați share la citate pe care nici voi nu le înțelegeți. 

Cum să fii liderul unui partid politic și să înjuri în Parlament un om? Cum să faci parte din alt partid politic și să dai adresa unui om doar pentru că nu-ți convine ție? Asta ce e? Instigare la crimă? Asta am devenit? Criminali? Ne omorâm între noi? De ce? A, da, pentru că s-a dat ordin? 

Ei bine, din partea mea nu aveți decât să insigați, să înjurați, să faceți ca toate animalele pământului, atât vă spun: AVEȚI GRIJĂ SĂ NU SE ÎNTOARCĂ ÎMPOTRIVA VOASTRĂ. Toată ura asta cu care vă creșteți copiii și pe care o strigați în gura mare se va întoarce într-o formă sau alta. 

Și vă mai spun un lucru: Nu o să TAC indiferent de părerile voastre. Am și eu dreptul să le am pe ale mele. Da, înțeleg multe. Problema e că eu le înțeleg din interior. Poate că sunt unul dintre oamenii care au simțit cel mai mult nedreptățile PSD-iștilor, dar nu pot fi de acord cu niște oameni care habar nu au despre ce vorbesc. Nu sunteți logici. Moarte, pușcărie etc. asta nu e uman, iar voi, zic eu, nu prea aveți discernământ. Dar e problema voastră. Atât mă rog, să nu se ajungă să ne omorâm între noi.

Recenzii și baliverne

Vorbele de duh ale celui mai mic om

January 28, 2016by Oana Mujea4 Comments

din-intelepciunea-lui-tyrion-lannister

Cine nu-l cunoaște pe Tyrion Lannister jur că a trăit degeaba. Se poate da chiar acum cu fruntea de pereți lăsându-și creierii acolo. Dar m-aș mira să fie atât de mulți care să nu fi auzit de cel mai iubit personaj negativ al istoriei (da, da, în dragoste există paradoxuri și dacă tot suntem aici, când termină Martin următoarea carte din serie că mor de dor?).  Ei bine, măcar știu pe cineva care de mâine se va apuca de seria “Cântec de Gheață și Foc”, dar până atunci să ne amuzăm cu cele mai interesante cugetări ale piticului – considerat bastard, deși nu e – al leiilor Lannister și, desigur, cel mai mic, dar și cel mai inteligent.

“Din înțelepciunea lui Tyrion Lannister” – Despre cum e să fii pitic: “Pentru tații lor, toți piticii sunt niște bastarzi”; “Mi s-a zis în o mie de feluri, dar rareori m-a făcut cineva “uriaș”; “Oricum te-ai îmbrăca, tot pitic ești. N-o să ajungi niciodată la înălțimea cavalerului de pe scări, individului cu picioare lungi și drepte, abdomen puternic și umeri lați de macho”; “Singurul lucru mai demn de milă decât un pitic fără nas e un pitic fără nas și fără aur”; “Felul în care mă piș nu se numără printre talentele mele. Și să vedeți cum mă cac!”;

  • Toți piticii pot fi bastarzi, dar nu toți bastarzii sunt pitici – “Sunt pitic, nu orb”; “Nu crezi că s-ar putea să par mai înalt dacă mă îmbrac în negru?”; “Sunt o pocitanie pitică, dar… în pat, când se suflă în lumânare, nu sunt mai prejos decât alți bărbați. Pe întuneric sunt Cavalerul Florilor”; “Piticii sunt o farsă a zeilor, dar bărbații sunt eunuci”.
  • Cică sunt jumătate de om. Asta vă întregește pe voi? – “În sufletul meu e un locșor plin de iubire pentru ologi, copii din flori și chestii făcute țăndări”; “Pesemne că zeii au fost beți când au ajuns la mine”; “Și dacă-aș fi pe jumătate de isteț pe cât sunt acum, tot m-aș putea măsura cu tine”; “Se prea poate să ai noroc dacă mângâi pe cap un pitic, dar ai putea să ai și mai mult noroc dacă-i sugi cocoșelul”.
  • Puterea cuvintelor – “Mintea este arma mea. Fratele meu are sabia, Regele Robert are ghionga de război, iar eu am mintea… și o minte are nevoie de cărți, tot așa cum o sabie are nevoie de tocilă, dacă trebuie să-și mențină ascuțimea”; “Rață are sabia, eu pana și pergamentul”; “Somnul face bine. Cărțile fac și mai bine”; “Păzește-ți limba să nu cumva să-ți sape mormântul”.
  • Dacă tai limba cuiva, nu dovedește că omul acela e mincinos, nu faci decât să-i spui lumii întregi că ți-e frică de ce ar putea zice.
  • Despre amor – “Aș prefera o târfă oarecum tânără, cât mai drăguță cu putință. Dacă s-a spălat anul ăsta nu pot decât să mă bucur. Dacă nu, o spăl.”; “Timidele sunt preferatele mele. În afară de alea rele…dar câteodată alea mai urâte sunt cele mai nesătule în pat”; “Dacă te iubești doar cu propria ta mână, la un moment dat obosești.”; “De mă lăsați fără limbă, Luminăția Voastră, n-o să mai am cu ce să-i dăruiesc vreo plăcere blândei soațe pe care mi-ați hărăzit-o”.

Să nu uităm, totuși, pentru cunoscători, că piticul nostru știa să jignească cu stil, dar atunci când era nevoie să iasă dintr-o situație neplăcută mergea pe autoironie pe care capetele încoronate nu numai că nu o înțelegeau, dar li se făcea și milă. Avea un fel de diplomație directă, ceva destul de rar întâlnit.

  • Valori de familie – “Un Lannister își plătește întotdeauna datoriile”; “Nicodată nu pun pariu cu ai mei”; “Patricidul e o treabă aridă. Ți se face sete”; “Soră-mea m-a confundat cu o ciupercă. Mă tine pe-ntuneric și mă hrănește cu rahat”; “Am aflat demult că e o mitocănie să borăști pe fratele tău”.
  • Despre condiția umană – “Zeii sunt orbi, iar oamenii văd numai ce vor să vadă”; “Oare de ce, atunci când cineva ridică un zid , vine altcineva să vadă ce e dincolo?”; “Oricărui caraghios îi place să audă că e important”; “Un dram de ură sinceră poate fi revigorant, ca vinul acru după prea multe dulciuri”;  “E bine ca fiecare să fie luat peste picior din când în când, ca nu cumva să ne luăm prea în serios”; “Trecerea timpului ne face pe toți epave”.
  • Despre muzică – “Să nu crezi niciodată ce auzi într-un cântec”; “Dacă voi mai fi vreodată Mână, primul lucru pe care-l voi face e să ucid cântăreții”.

Restul vă las pe voi să descoperiți. Cartea e măricică și are Tyrion niște pilde de zău că de-ar exista eu m-aș mărita cu el. Minte ca a lui, la un mascul, fie el și pitic, mai rar. Cum să nu-l adori? Cum? Dar ați putea începe citind seria “Cântec de Gheață și foc”. Serialul e o porcărie și nu respectă datele istorice, în plus mai și bagă în ele. Cartea e tot carte, doar a spus-o și piticul.

Scriptics

Scriptics

Reclame

Cel.ro

Postări recente

  • ȘI TOTUȘI UNII MAI CUVÂNTĂ
  • O SĂ MOR DE LA CAP: CUM, MĂ, CU CE I-A SERVIT VIORICA DĂNCILĂ PE EUROPENI? CUM?
  • Degeaba sunt unul dintre oamenii care reprezintă Argeșul la nivel național și chiar mai mult.
  • Repetitivitate…
  • O țară în care oamenii nu mai sunt oameni

Jucătorul

Scriptics

Miercuri o să mori

Scriptics

Blogroll

Vali Badea
Magazin Fashion
Ema Pirciu
Gazeta de pe perete

Comentarii recente

  • Libby on Cam așa cu manipularea
  • Mihaela on Când strigi hoții și iei bani de la hoți nu te numești complice?
  • Lol on Nu mai abandonati cainii
  • Oana Mujea on Vreau un Putin Președinte
  • Dado on Vreau un Putin Președinte

Categorii

  • Gramatică
  • Handicap politic
  • Iolanda
  • Lifestyle
  • Mintea mea cu ale ei
  • Photography
  • Promovare
  • Recenzii și baliverne
  • Scriu
  • Travel
  • Uncategorized

Reclame

Cel.ro

Caută

Arhive

  • January 2019
  • November 2018
  • October 2018
  • August 2018
  • June 2018
  • May 2018
  • April 2018
  • March 2018
  • February 2018
  • January 2018
  • December 2017
  • November 2017
  • October 2017
  • September 2017
  • July 2017
  • June 2017
  • May 2017
  • April 2017
  • March 2017
  • February 2017
  • January 2017
  • December 2016
  • November 2016
  • October 2016
  • September 2016
  • August 2016
  • July 2016
  • June 2016
  • May 2016
  • April 2016
  • March 2016
  • February 2016
  • January 2016
  • December 2015

© 2016 copyright Oana Mujea
Powered By Scriptics