Recunosc cu mâna pe inimă că e o meserie care-mi place tare mult și dacă ar mai fi ca în anii nouăzeci, chiar aș practica-o cu cea mai mare plăcere. Zilele astea mi-am tot auzit că lucrez pentru un anume site. Știu că e greu să mă disociați de presă, asta pentru că vă pot înjura și pe blog fără să-mi facă nimeni politica editorială. Și mă credeți ori ba, dacă m-aș chinui puțin mai mult, aș bate multe site-uri la număr de accesări. Dar încă n-am timp să mă chinui când am atâtea alte lucruri de făcut.

Na, m-am simțit flatată să aflu că o întreagă instituție m-a crezut capabilă să scriu tare urât despre ce se întâmplă acolo. Și aș fi scris, pentru că am tot dreptul. Până una alta tata a construit ceea ce voi distrugeți. E exact cum marii conducători construiau catedrale pe unde treceau. Nu are de ce să-mi fie rușine, chiar a construit. Cam ce proiecte care nu se bazează pe munca lui ați făcut, mă, voi? Știți că sunt primari în Argeșul ăsta care spun cu tot sufletul că dacă nu era el nu vedeau niciun metru de canalizare? Altora le e teamă, dar șoptesc lucrul ăsta. Așa cum le-a fost teamă la toți să mă ajute pentru că tata, pentru că eu nu mai aveam dreptul la viață, pentru că spun ce gândesc și merit să mor de foame. Ei, iată că mă descurc și fără ajutorul vostru. Dar spre deosebire de voi toți care ați fost ajutați de tata cum n-am fost eu, chiar le sunt recunoscătoare pe viață celor care mi-au întins o mână atunci când trebuia.

Diferența dintre mine și voi e că eu nu stau cu mâna întinsă la partid, chiar dacă, culmea, încă mai facem parte din aceeași formațiune politică. Încă. Formațiune care nu îți dă posibilitatea să te remarci dacă ți-ai dori. Dar e bine că sunteți voi obedienți și vă împroșcați toate frustrările spre mine. Și apropo, că tot suntem aici, solicit public contractul meu cu APĂ-CANAL pentru casa aia de ziceți voi că o am în Tudor și se învârte după soare. Eu am tot căutat-o, dar să o ia dracu’ dacă o găsesc.

De împroșcat ați putut mereu, e ușor, e simplu, plus că vă mai eliberați și voi de frustrări. E cam nasol să trăiești în umbra unuia care chiar a avut creier, nu? Aia e. Nu toți au parte.

Dar o să vă mai dezamăgesc încă o dată. Nu lucrez pentru noul ziar, cum nu lucrez nici pentru altul. De ce? Am să explic și asta. Pentru că eu scriu ceea ce e de scris. Eu vreau dovezi, nu vorbe – și aici mă refer la orice instituție de presă – în plus, eu vreau să scriu despre toată lumea. Ceea ce nu a înțeles azi politicul este faptul că dacă faci contract cu un ziar îl faci pentru PUBLICITATE, fix așa scrie în contract, fix pentru asta este, nu pentru a închide ochii când faceți tâmpenii. Nu, contractele sunt doar pentru PUBLICITATE, ziariștii care închid ochii doar pentru că au contracte, din punctul meu de vedere, pot fi considerați, vorba lui Werner:”PENALI”.

V-ați învățat să cumpărați presa, lucru pe care, să-mi fie iertat, eu nu-l pot accepta. Dacă vreau să scriu de stânga pentru că am dovezi, despre asta scriu, dacă vreau să scriu de dreapta, centru și epicentru – acum nu trebuie să și pricepeți gluma – asta scriu. Indiferent dacă am sau nu contract. Prin contractul ăla vin la evenimentele voastre jalnice și scriu despre ele, eventual vă promovez ca instituție care se ocupă cu împroșcare de rahat – e doar un exemplu – dar, în rest, scuze, nu sunteți scutiți de ochii presei.

Da, am ieșit din presă pentru că din punctul meu de vedere și ziariștii s-au învățat că dacă bagă un pic bățul prin gard primesc contracte, ceea ce nu e corect. Sunt oameni politici sau nu, care chiar nu merită asta. Și apoi, da, tu ziaristule, jur că nu e nimeni obligat să facă contract cu tine și ăsta nu e motiv de supărare. E ca și cum m-aș duce eu peste om în casă să-i dau internet, altfel îl ameninț că rămâne fără. Fiecare ia servicii de la cine dorește. Unii nici nu au bugete pentru toată lumea și atunci aleg în funcție de anumite lucruri – desigur, scotem din această ecuație CJ-ul că la ei e prea pe față. Dar să te duci la un primar de țară și să-i ceri și pe mă-sa și pe tac-su, e prea mult. Unii pot, alții nu. Unii greșesc că nu știu, chiar nu știu, dar noi nu mai avem niciun pic de bun simț. Bani, bani, bani.

Aici vina e împărțită. Voi, politcienii, directori de instituții publice etc, i-ați învățat că merge, iar ei, normal, au făcut în consecință. Ceea ce v-o meritați. Nu e corect, dar v-o meritați. Dacă ați fi voi, în primul rând corecți, nu v-ați supăra ori de câte ori scrie X sau Y despre voi. Din contră, dacă ați deține și ceva ouă, ați cere un drept la replică și v-ați explica, bine, dacă aveți ce.

Lumea asta a devenit foarte urâtă. Prea multă mâncătorie. Sunteți invidioși și pe ăia care n-au, doar pentru că dețin creier. Și nu, eu nu mă voi opri din scris atunci când voi vedea o nedreptate, așa cum nici nu mă veți putea face să tac – asta dacă nu comandați o crimă. Nu vă sunt datoare cu nimic, din contră, pot veni cu argumente, nume, prenume și ajutoarele care v-au fost oferite. Dacă e să o luăm corect unii dintre voi ăștia care mâncați rahat pe la colțuri sunteți datori vânduți, dar pe cine nu lași să moară…

Și stați calmi, dacă am ceva de scris despre voi semnez cu nume și prenume. N-am vreo jenă.

Da, Adela sau, mai bine spus, “Scrisorile Adelei” este un nou proiect literar. Fără crime de data asta, adică nu omoruri, pentru că vor exista crime sufletești pentru toată generația feminină din lume. Și, cu siguranță, fiecare femeie, începând de la șaisprezece ani, pănă hăt, departe, se va regăsi măcar puțin. Așa că… tam, tam, scurt fragment:

“Ți-am scris în ziua în care ai plecat. Nu știu de câte ori am încercat să-ți spun, să-ți arăt, să te fac să simți. Așa că am scris. Unde ai greșit, unde am greșit. Am încercat să îmi descopăr singură toate tainele pe care le-am ascuns în sufletul meu în timp ce eram lângă tine, inertă, moartă, ca o păpușă trasă de sfori.
………………………….
Adela

Mă numesc doar Adela… Mă gândesc la mine ca la Lorelai într-o lume plină de haos, pierderi și suferințe. Mi-am petrecut tinerețea tânjind după lucruri mărunte care să mă facă fericită și acum că am trecut de treizeci simt că mă prăbușesc de-a dreptul.
Am trecut prin lumi diferite. De la palate, cluburi de lux, ambasade, până la a fuma o țigară și a bea o bere pe o bancă dintr-un cartier oarecare, dintr-un oraș oarecare. Am cunoscut faima și eșecul. Am fost sus și apoi am venit drept în cap frângându-mi gâtul, pentru că am avut încredere doar în cine nu merita asta. Am înțeles în anii ăștia că nu e vorba despre mine, nu despre Adela, ci despre deciziile mele. Am analizat toate posibilitățile. Dacă aș fi mers pe drumul meu de una singură și acum aș fi fost acolo.
În urmă cu șaisprezece ani aveam deja succesul unei dive autohtone. Doar că nu aveam operații, silicoane și nici nu mergeam ca turbata la sală pentru a arăta în vreun fel. Sunt o femeie mai plinuță, nu grasă, pot spune că am forme pe care le păstrez încă din prima tinerețe. Însă vocea mea… aici e altă poveste. M-au descoperit la cincisprezece ani într-un concurs școlar și de acolo totul a mers așa cum ar fi trebuit. La douăzeci eram deja pe toate posturile de televiziune, la toate radiourile și destul de des în presa de scandal. Doar că, așa cum se practică adesea, scandalurile în care „intram” nu erau altceva decât PR.
…………………………
Scriu! O fac pentru a mă descătușa. Știu că nu vei ajunge niciodată să citești tot ceea ce eu pun pe hârtie. Poate, uneori, vei găsi frânturi din gândurile mele. Hârtii pe care ți le strecor în buzunar cu un scris care nu-mi aparține. Bilețele de amor de la o anonimă care te iubește necondiționat. O anonimă pe care o ții doar pentru tine, pentru că eu, deja, nu mai prezint niciun fel de interes.”

Nu știu cum dracu’ se face că am ajuns eu, tocmai eu, să ies la proteste și să mi se urce sângele la cap.

Nu aș fi ieșit vreodată la vreun protest chiar dacă aș fi fost de acord

Da, ei bine, în viața mea nu am crezut în proteste din diverse motive pe care nu o să le expun, dar situația asta m-a dus la o așa încrâncenare că nu mai pot. Așa că m-am alăturat bătrânilor de care s-a tot râs. Am fost la Cotroceni și vă jur că mi-au dat lacrimile văzându-i pe acei oameni. Dar pentru a înțelege asta, voi, tineri, frumoși și liberi, ar trebui să aveți și o inimă. Oamenii ăia nu au fost scoși de nimeni. Nu aveau ceai cald la dispoziție, mâncare sau lasere, nu ca în Piața Victoriei.

Opinia mea, opinia ta

Este incredibil cât de înverșunați sunt oamenii. Îi rog, mai am să-i implor, să își vadă în liniște de ideea lor. Nu am nevoie de sfaturi și nici de instigare, dar credeți că pot? nu, nu pot. Ei vin și îmi zic ba că nu am minte, ba că trăiesc în negură, ba că nu înțeleg nimic și apoi tot ei spun că eu nu le respect părerea. M-am tâmpit eu? Fraților, nu am venit să vă întreb de ce ați ieșit în stradă și care e motivația. Vi s-a dat ce ați cerut dar tot acolo sunteți, de ce? Dar nu, nu vreau să-mi spuneți, pentru că nu-mi pasă cu adevărat. Faceți ce vreți, dar eu de ce nu pot să fac ce vreau? Vă deranjează că nu pot să-mi bat joc de niște oameni bătrâni? că nu pot să râd de ei? Problema voastră, dar stați cu ea acolo, între voi, lăsați-mă pe mine în prostia mea că eu nu vin în prostia voastră. Fiecare cu prostia lui, da?

Generație care ne va duce de râpă

Asta nu e o generație normală, deloc, deloc. Nu o să fiu niciodată de acord să vă folosiți de copii pentru a vă atinge scopurile, să vă batjocoriți bătrânii pentru că sunteți voi mari și tari sau să torturați ființe care credeți voi că vă sunt inferioare. Asta nu e normalitate. Păcat, totuși, că unii dintre copiii ăștia sunt valori, dar e prea puțin.

Constituția zice că nu e bine, amenzile există dar e păcat că nu vi s-au aplicat

De aia voi fi așa

Mi se tot spune să tac, să îmi țin părerile pentru mine și dacă se poate chiar să le elimin. NU VREAU! E democrație și pentru mine, chiar dacă acum mi l-aș dori pe Putin în piețele țărișoarei să de cu pușcoacele. Da, și ăsta e dreptul meu. Dar, spre deosebire de majoritatea celor din piețe eu nu am limbaj violent, nu ameninț, nu înjur, nici măcar nu-mi pun mintea. Nu de alta, dar n-am de ce. Nu îi poți vorbi unui surd. Și nici nu vreau. 

Am spus și mă repet: e ok să avem păreri diferite, dar scuzat să-mi fie, cum să vă suport când doriți moartea oamenilor, intrarea lor în pușcării sau desființarea unor grupuri de presă – ceea ce înseamnă să le luați altora pâinea de la gură – doar pentru că nu sunt de acord cu voi? Nu spunea Petre Țuțea că o să se lupte până în ultima clipă să nu fiți de acord cu el? Hai că tot dați share la citate pe care nici voi nu le înțelegeți. 

Cum să fii liderul unui partid politic și să înjuri în Parlament un om? Cum să faci parte din alt partid politic și să dai adresa unui om doar pentru că nu-ți convine ție? Asta ce e? Instigare la crimă? Asta am devenit? Criminali? Ne omorâm între noi? De ce? A, da, pentru că s-a dat ordin? 

Ei bine, din partea mea nu aveți decât să insigați, să înjurați, să faceți ca toate animalele pământului, atât vă spun: AVEȚI GRIJĂ SĂ NU SE ÎNTOARCĂ ÎMPOTRIVA VOASTRĂ. Toată ura asta cu care vă creșteți copiii și pe care o strigați în gura mare se va întoarce într-o formă sau alta. 

Și vă mai spun un lucru: Nu o să TAC indiferent de părerile voastre. Am și eu dreptul să le am pe ale mele. Da, înțeleg multe. Problema e că eu le înțeleg din interior. Poate că sunt unul dintre oamenii care au simțit cel mai mult nedreptățile PSD-iștilor, dar nu pot fi de acord cu niște oameni care habar nu au despre ce vorbesc. Nu sunteți logici. Moarte, pușcărie etc. asta nu e uman, iar voi, zic eu, nu prea aveți discernământ. Dar e problema voastră. Atât mă rog, să nu se ajungă să ne omorâm între noi.

Cine nu-l cunoaște pe Tyrion Lannister jur că a trăit degeaba. Se poate da chiar acum cu fruntea de pereți lăsându-și creierii acolo. Dar m-aș mira să fie atât de mulți care să nu fi auzit de cel mai iubit personaj negativ al istoriei (da, da, în dragoste există paradoxuri și dacă tot suntem aici, când termină Martin următoarea carte din serie că mor de dor?).  Ei bine, măcar știu pe cineva care de mâine se va apuca de seria “Cântec de Gheață și Foc”, dar până atunci să ne amuzăm cu cele mai interesante cugetări ale piticului – considerat bastard, deși nu e – al leiilor Lannister și, desigur, cel mai mic, dar și cel mai inteligent.

“Din înțelepciunea lui Tyrion Lannister” – Despre cum e să fii pitic: “Pentru tații lor, toți piticii sunt niște bastarzi”; “Mi s-a zis în o mie de feluri, dar rareori m-a făcut cineva “uriaș”; “Oricum te-ai îmbrăca, tot pitic ești. N-o să ajungi niciodată la înălțimea cavalerului de pe scări, individului cu picioare lungi și drepte, abdomen puternic și umeri lați de macho”; “Singurul lucru mai demn de milă decât un pitic fără nas e un pitic fără nas și fără aur”; “Felul în care mă piș nu se numără printre talentele mele. Și să vedeți cum mă cac!”;

• Toți piticii pot fi bastarzi, dar nu toți bastarzii sunt pitici – “Sunt pitic, nu orb”; “Nu crezi că s-ar putea să par mai înalt dacă mă îmbrac în negru?”; “Sunt o pocitanie pitică, dar… în pat, când se suflă în lumânare, nu sunt mai prejos decât alți bărbați. Pe întuneric sunt Cavalerul Florilor”; “Piticii sunt o farsă a zeilor, dar bărbații sunt eunuci”.
• Cică sunt jumătate de om. Asta vă întregește pe voi? – “În sufletul meu e un locșor plin de iubire pentru ologi, copii din flori și chestii făcute țăndări”; “Pesemne că zeii au fost beți când au ajuns la mine”; “Și dacă-aș fi pe jumătate de isteț pe cât sunt acum, tot m-aș putea măsura cu tine”; “Se prea poate să ai noroc dacă mângâi pe cap un pitic, dar ai putea să ai și mai mult noroc dacă-i sugi cocoșelul”.
• Puterea cuvintelor – “Mintea este arma mea. Fratele meu are sabia, Regele Robert are ghionga de război, iar eu am mintea… și o minte are nevoie de cărți, tot așa cum o sabie are nevoie de tocilă, dacă trebuie să-și mențină ascuțimea”; “Rață are sabia, eu pana și pergamentul”; “Somnul face bine. Cărțile fac și mai bine”; “Păzește-ți limba să nu cumva să-ți sape mormântul”.
• Dacă tai limba cuiva, nu dovedește că omul acela e mincinos, nu faci decât să-i spui lumii întregi că ți-e frică de ce ar putea zice.
• Despre amor – “Aș prefera o târfă oarecum tânără, cât mai drăguță cu putință. Dacă s-a spălat anul ăsta nu pot decât să mă bucur. Dacă nu, o spăl.”; “Timidele sunt preferatele mele. În afară de alea rele…dar câteodată alea mai urâte sunt cele mai nesătule în pat”; “Dacă te iubești doar cu propria ta mână, la un moment dat obosești.”; “De mă lăsați fără limbă, Luminăția Voastră, n-o să mai am cu ce să-i dăruiesc vreo plăcere blândei soațe pe care mi-ați hărăzit-o”.

Să nu uităm, totuși, pentru cunoscători, că piticul nostru știa să jignească cu stil, dar atunci când era nevoie să iasă dintr-o situație neplăcută mergea pe autoironie pe care capetele încoronate nu numai că nu o înțelegeau, dar li se făcea și milă. Avea un fel de diplomație directă, ceva destul de rar întâlnit.

• Valori de familie – “Un Lannister își plătește întotdeauna datoriile”; “Nicodată nu pun pariu cu ai mei”; “Patricidul e o treabă aridă. Ți se face sete”; “Soră-mea m-a confundat cu o ciupercă. Mă tine pe-ntuneric și mă hrănește cu rahat”; “Am aflat demult că e o mitocănie să borăști pe fratele tău”.
• Despre condiția umană – “Zeii sunt orbi, iar oamenii văd numai ce vor să vadă”; “Oare de ce, atunci când cineva ridică un zid , vine altcineva să vadă ce e dincolo?”; “Oricărui caraghios îi place să audă că e important”; “Un dram de ură sinceră poate fi revigorant, ca vinul acru după prea multe dulciuri”;  “E bine ca fiecare să fie luat peste picior din când în când, ca nu cumva să ne luăm prea în serios”; “Trecerea timpului ne face pe toți epave”.
• Despre muzică – “Să nu crezi niciodată ce auzi într-un cântec”; “Dacă voi mai fi vreodată Mână, primul lucru pe care-l voi face e să ucid cântăreții”.

Restul vă las pe voi să descoperiți. Cartea e măricică și are Tyrion niște pilde de zău că de-ar exista eu m-aș mărita cu el. Minte ca a lui, la un mascul, fie el și pitic, mai rar. Cum să nu-l adori? Cum? Dar ați putea începe citind seria “Cântec de Gheață și foc”. Serialul e o porcărie și nu respectă datele istorice, în plus mai și bagă în ele. Cartea e tot carte, doar a spus-o și piticul.