Da, pe lumea asta sunt personalități mici și personalități mari. Oameni care știu să lucreze cu oamenii și oameni care habar nu au ce să facă cu ceilalți oameni. Șefi deschiși la minte și șefi mai încuiați decât încuiații lui Harry Potter.

Pot spune doar că în ultimii trei ani un noroc l-am avut constant. Norocul Șefilor și scriu cu literă mare pentru că așa merită. Norocul meu în privința asta nu s-a schimbat nici acum. Că a fost la privat sau la stat, am întâlnit și continui să întâlnesc oameni deschiși, care înțeleg importanța comunicării, importanța unei bune camapanii, importanța de-a-i ajuta și pe alții, dar, ceea ce mă impresionează cel mai mult e importanța de-a da oricărui suflet speranță la viață și aici mă refer la animalele fără stăpân pe care mulți dintre noi nu dăm doi bani.

Sigur, am avut și genul de șef care umbla cu păducelul după el urlând în stânga și în dreapta, chiar dacă nimeni nu spunea nimic, ca mai apoi să spună că din cauza mea sau a altora moare de inimă. Din fericire nu a fost decât unul, tot din fericire am scăpat de el când m-am deșteptat eu că el, bietul, neacceptîndu-se nici pe sine, tot cu păducelul în buzunar umblă, problema e acum pe cine mai dă vină că l-au părăsit toți angajații. Eh… dar merită și experiențele astea, pentru că dacă nu ai da peste un om ca ăsta, nu ai ști să-i apreciezi pe ceilalți.

Da, încă o dată, din fericire, la Șefi norocul mi-a rămas constant. Cel puțin în ultimul an am întâlnit oameni atât de buni în ceea ce fac, chiar dacă stresați, înconjurați de probleme, poate nervoși uneori, nu s-au lăsat conduși de furie. Acum mă uit și îmi spun zilnic, nu aș vrea să fiu în pielea anumitor Șefi, chiar nu aș vrea. Multă răspundere, mulți oameni în subordine, numai să ai răbdarea să-i asculți pe toți și să fii deschis la ideile lor mie mi se pare o muncă titanică, ca să nu mai vorbim de problemele care apar pe teren și alte lucruri. Azi a fost ziua aia în care am mai descoperit un alt om deschis, chiar dacă asaltat de probleme, un om de la care ai ce învăța în primul rând, pentru că asta ar trebui să facă orice Șef să îți ofere șansa de-a învăța de la el, altfel nu ar fi un lider, ar fi doar un om dintr-o mulțime. Așa că în fiecare zi există ceva bun în viețile noastre. Descoperiri care par neimportante, pentru că nu știm să mai vedem oamenii, dar, care, de fapt, sunt colosale. Ehe… știu că nu veți înțelege niciodată sau nu veți ști să vă bucurați de oamenii prețioși din viața voastră. Cei care vă dau o lecție atunci când trebuie dată.

P.S: De câte ori intru în Pitești îmi vine ori să mă întorc înapoi, ori să ies pe partea cealaltă. E o nedumerire a mea față de mine. Ce o fi cu orașul ăsta, au dat cu prafuri?

Publicația “Destine” a fost înființată în 1990 și este la al douăzeci și cinci-lea an de existență. Are douăzeci și patru de pagini și costă doar patru lei virgulă cinci. Este o publicația a USR filiala pentru Copii și Tineret, așa cum este și publicația “Clipe Albastre”. Aseară răsfoiam Destine pentru a mai afla ce se mai întâmplă prin filială. Vorbesc acum despre numărul 124-126 din 2014, număr care încă se mai găsește, dar nu pentru mult timp pentru că trebuie să apară și următorul.

După cum știți deja – iar dacă nu aflați acum – am o obsesie rusească. Despre cultura lor, politica lor, Putin al lor. N-am ce face, cred că am fost rusoaică într-o altă viață sau voi fi în următoarea. Tot ce e rusesc e mai presus de mine. Îi ador pe ruși, nu știu de ce, e dragostea aia pe care nu o poți explica. Știți cum e să vi se pună așa pata pe ceva și să iubiți necondiționat, fără întrebări și răspunsuri, fără speranțe sau iluzii, doar așa, să iubiți. Ei bine, cam asta se întâmplă cu mine când vorbesc despre ruși. Literatura lor, armele lor, picturile lor, geniile lor, toate astea îmi plac la nebunie, de parcă m-aș droga.

Dar să ajungem la Matrioșka. Știam, firește, că este inventată în Rusia această păpușă, așa cum știe aproape oricine. La un moment dat m-am gândit că ar putea fi o armă bună, pentru ce nu vă spun, încă păstrez ideea asta. Doar că neducînd ideea mai departe nici nu m-am interesat în amănunt unde, de ce și când. Dar când desitun îți dă semne, iată că ți le dă prin revista Destine, ca să nu ziceți că nu există. Așa că la categoria “Din cultura rusă” dau exact peste “arma” pe care încerc s-o creez de vreun an și ceva. Și ce aflu? Desigur, asta știți și voi. Matrioșka este o păpușă din lemn de mesteacăn sau tei, viu colorată, goală pe interior, în care sunt introduse alte păpuși, mai mici, aproape identice. Prima oară a apărut în 1890 în localitatea Abramțevo, dar centrul de confecționare a devenit Serghiev-Posad.

Povestea a început de la ouăle de Paști viu colorate care se realizau în vechime din lemn pictat. Și japonezii au o astfel de jucărie – ceea ce e logic – doar că aceasta reprezintă un bătrânel jovial, cu mustăți lungi și albe. Darumu sau budistul Fukuruma, păpușă alcătuită din cinci figurine.

Povestea păpușii rusești pornește de la pictorul rus Serghei Maliutin, care ținea într-o mână un ou pictat și în alta figurina japoneză, de aici pornind ideea. După indicațiile pictorului, strungarul Zvezdocikin a realizat păpușile și așa s-a născut Matrioșka, o fetiță îmbrăcată în sarafan rusesc, cu șalul ei și un cocoș negru în brațe. Ce-a de-a opta figurină, și cea mai mică, înfățișează un bebeluș în fașă. Astfel păpușile devenind un simbol al fertilității.

Dacă nu știați – că eu nu știam – există și muzee matrioșcice, primul dintre ele, care deține aproximativ paisprezece mii de exemplare, a fost deschis în Moscova în 2001. De la regiune la regiune păpușa este altfel reprezentată, în unele fiind și flăcăi buni de luptă. Așa că păpușa asta are o adevărată istorie în spate. Ceea ce mi se pare cu adevărat remarcabil e că tot ceea ce dețin rușii, chiar dacă pare nesemnificativ, e încărcat de simboluri pe care nu le-au uitat. Din păcate noi le-am uitat demult pe ale noastre. Abia ne mai amintim cine suntem fără să ne englezim sau franțuzim, așa, că pare interesant. Uite de aia îi admir eu pe ruși. Ei nu uită și nu își vorbesc limba cu englezisme și alte amestecături.

Poate că sufăr eu de mania persecuției sau de teoria conspirației, dar ceea ce mi-a povestit mama că s-a întâmplat în ultimul timp în Pitești nu mă poate duce cu gândul decât la asasinarea în masă. Am spus-o de la Colectiv că nu e ceea ce pare. Ar fi simplu să fie așa. Acolo s-a vrut pentru a schimba un guvern – care acum are de gând să încalce Constituția cu libertatea de exprimare – dar nu numai pentru asta. Și pentru a ne reuni în turmă, pentru a nu mai gândi și a nu ne mai opune.

În ultimul timp la Spitalul Județean din Pitești au murit niște copii și, din câte știu eu, și un adult – recunosc, știu subiectul doar din ce mi s-a relatat, nu am avut timp să deschid televizorul să văd. Copiii și omul acela au murit din cauza unei răceli aparent banale. Explicația celor de sus a fost oarecum halucinantă, ceea ce mă face să cred că austriecii ne ucid. Povestea spune că în pădurile din Argeș ar exista un virus adus de austrieci care nu a fost niciodată pe teritoriul României.

Părerea mea sinceră și fără pic de echivoc este că acest guvern tehnocrat, în frunte cu președintele și cine o mai trage sforile pe afară, a început să ne ucidă din fașă. E mai simplu așa. Adulții oricum au zilele numărate și pe unii îi mai urmărește și ghinionul, dar natalitatea trebuie redusă pentru că altfel nu au cum să facă față valului de copii inteligenți care se tot nasc și nu au cum să facă față unor personalități care se vor opune. Noi ne-am obișnuit să plecăm frunțile și să ne supunem. Ba de teama de-a nu ne pierde locul de muncă, ba de teama de-a nu deranja pe cine nu trebuie, ba pentru că avem familii la care să ne gândim, așa că tăcerea noastră a devenit parte din conspirația lor și, la rândul nostru, suntem vinovați pentru că ne ținem gurile cu lacăte.

Cu cât ne vor lua mai multe, cu atât ne vor supune mai mult. De ce banii strânși pentru cei de la Colectiv nu au ajuns la victime? S-a chinuit cineva, măcar, să-i întrebe pe cei de sus, de acolo din Olimpul lor? Încet, încet ne reduc ca număr pentru că gurile ni le-au cam închis. Cei puțini care mai vorbesc o fac în zadar, oricum suntem împinși și manipulați de unul dintre cei mai buni PR-i ai istoriei. Nu știu care-i ăla, dar aș putea specula. Dacă ar fi să cred cu adevărat într-o conspirație Mondială, atunci aș merge pe viziunea celor de la “Heros”, adică sfârșitul lumii vine prin eliminarea maselor pentru a rămâne cei care trebuie. O, da, știu, o să-mi atrag iar toate înjurăturile lumii, dar nu îmi pasă. Mie, personal, îmi e indiferent. Nu mi-a fost niciodată teamă de moarte, dar dacă vă gândiți la familiile voastre, ba chiar la voi, s-ar putea să vă dați seama că suntem într-o cușcă de unde nu prea mai avem scăpare. Și vă mai întrebați de ce fug oamenii din țara asta, doar că fug degeaba, iar eu chiar nu sunt nebună fără folos. Zic să stăm și să așteptăm exterminarea. Parcă am fi gândaci de laborator și din când în când ne mai dau cu prafuri. Cel mai puternic supraviețuiește, cei slabi… aia e.

Se știe că pentru a schimba ceva într-o societate comercială privată sau de stat se duc niște lupte interne destul de neplăcute. Michael Beer spunea într-un articol că schimbarea este “similară unei experiențe de convertire religioasă. După ce oamenii “devin credincioși”, vor urma cu certitudine schimbările în comportamentul lor”. Numai că există comportamentul individual care este puternic modelat de rolurile organizaționale pe care le joacă indivizii. Tocmai de acea pentru o schimbare eficientă cei mai buni specialiști din domeniu recomandă următorii pași:

• Mobilizarea angajamentului spre schimbare prin analiza comună a problemelor.
• Dezvoltarea unei vederi de ansamblu împărtășite a felului în care organizați și gestionați realizarea unor obiective precum competitivitatea.
• Consensul pentru a încuraja dezvoltarea noii idei, competența de-a o adopta și coeziunea pentru a o pune în mișcare.
• Răspândirea revitalizării în toate departamentele, fără a fi impusă cu forța de sus; NU CONSTRÂNGEȚI, lăsați fiecare departament să-și găsească drumul propriu spre noua organizație.
• Instituționalizarea revitalizării prin intermediul politicilor, sistemelor și structurilor oficiale.
• Monitorizarea și ajustarea strategiilor ca răspun față de problemele din procesul de revitalizare.

Pentru a câștiga devotamentul față de schimbare trebuie urmărite următoarele etape:

• Pregătirea. În această etapă persoana sau persoanele cel mai probabil să fie afectate de schimbarea propusă sunt contactate pentru a fi anunțate asupra ei.
• Acceptarea. În a doua etapă sunt oferite informații despre rolul schimbării, despre felul în care se propune implementarea ei și despre efectul pe care-l va avea. Țelul este de-a dobândi înțelegerea a ceea ce înseamnă schimbarea și de a obține o reacție pozitivă. Pentru asta este nevoie de:
• schimbarea va fi percepută ca fiind coerentă cu misiunea și valorile companiei;
• schimbarea nu este considerată amenințătoare;
• pare probabil ca schimbarea să sastisfacă necesitățile celor afectați;
• există un motiv convingător și complet înțeles pentru schimbare;
• cei afectați sunt implicați în planificarea și implementarea programului pe principiul că oamenii susțin ceea ce ajută să creeze.
• Devotamentul. În a treia etapă schimbarea este implementată și devine operațională.

În cele din urmă, orice schimbare este instituționalizată și devine parte integrantă din cultura societății.

Și e doar o avertizare!

Din categoria Iolanda Știreanu revine în forță!

Pentru mai multe detalii intrați și pe pagina de facebook.

Da, S.Ed.C Mioveni, o societate dintr-un oraș mic, dar foarte bine gospodărită, a inițiat o campanie pentru a nu se mai arunca deșeurile/rezidurile în canalizări prin intermediul vaselor de toaletă, hai, fie, wc-uri, că nu or înțelege toți sau pur și simplu prin sistemul de instalație sanitară, adică găurica aia de la chiuvetă.

Menționez cu această ocazie că S.Ed.C Mioveni nu se ocupă doar de serviciul de apă și canal, are în subordine și iluminatul public, curățenia, mediul, baza de câini, bazinele, parcurile, baze sportive și multe altele. Sunt atâtea de făcut în fiecare zi că e normal, atâta timp cât trăiești într-un grup/oraș, măcar să nu faci rău, dacă bine nu poți.

Pe mine, personal, de atâtea ori “m-au înfundat” vecinii. Hai că poate mai înțelegeam dacă era înfundat sistemul de canalizare din baie, dar la bucătărie chiar n-am priceput în veci. Ce poți să arunci pe găurica aia să înfunzi întreg palierul? Știu și eu, am văzut ce iese din canalizări: chiloți, tampoane (nu absorbante, pentru că pe alea scrie că se dizolvă și pot fi aruncate), prosoape, pamperși, prosoape inclusiv chestii metalice, iar pe astea chiar nu știu cum le-au îndesat acolo.

Ca să vă spun pe scurt și pe limba comună, să nu pun articolul să par prea pompoasă, iar articolul nu e cel de pe facebook, e mult mai mare, dar vă explic eu ca la clasa pregătitoare că de acolo începem a înțelege. Dacă voi continuați să faceți asta, să aruncați mâncarea, chimicale de orice fel și ce am zis eu mai sus, pe lângă faptul că vi se înfundă țevile, mai aveți parte și de mirosuri îmbietoare, Versace original. Acum depinde ce își dorește fiecare, pentru că dacă asta vă doriți, am auzit că puteți închiria camere direct în canale, așa beneficiați de toate aceste facilități gratuit – specific că închirierea e moca dacă nu vă prind autoritățile, dacă vă prind nu răspund că nu am cum.

Bun, dar nu asta e partea cea mai frumoasă – ba da, asta e, mirosurile alea sunt adorabile, cineva trebuie să găsească o cale de-a crea un parfum “Tomberon City” – partea grozavă e că dacă se întâmplă lucrul acesta din cauza voastră se va produce o avarie, se va opri apa până când canalul va fi desfundat și nu îi costă doar pe cei care fac intervenția, dar și pe voi, pentru că așa e corect, strici, plătești. Așa m-a învățat pe mine mama.

Dacă tu personal nu ai respect pentru propria persoană, încearcă să ai pentru ceilalți. Și nu contează că stai la bloc sau la curte, se va întâmpla același lucru și un singur om poate afecta o comunitate întreagă. Tocmai de aceea sunt tare mândră de cele peste 2500 de vizualizări de pe pagină și le mulțumesc celor care au distribuit. Poate vi se pare neimportant, dar dacă vreți lucruri funcționale trebuie să aveți grijă de ele așa cum aveți și de voi. Nu cred că vă doriți să plătiți pentru un singur om care aruncă tot felul de tâmpenii prin sistemul de canalizare. Așa că e bine, dacă puteți și doriți, să le atrageți atenția și altora. Și asta este valabil pentru orice oraș din lumea asta care dispune de o stație de epurare și un sistem de canalizare, așa că spuneți mai departe!

Eu atât am avut să vă povestesc și să vă mulțumesc!

… proști veți rămâne, continui eu. Aveți pretenția la civilizație, o strigați. Îmi dați explicații injurioase despre cum sunt eu necivilizată că fumez, când eu vă spun foarte clar că e doar o părere și culmea, mie personal îmi convine legea, că dacă ies o dată pe lună în oraș las jumătate de salariu, așa că de banii ăia pot face altceva. Pentru mine e un plus, eu am spus doar că legea nu e corectă. Pentru că asta se vrea: GLOBALIZARE = oameni proști de condus. De ce Ceaușescu nu a interzis fumatul? De ce actualele țări comuniste nu-l interzic și au natalitatea mai mare și oameni mai sănătoși? Dar nici despre asta nu este vorba.

Vreți civilizație, atunci învățați să vă purtați ca atare. Un anonim (curajos, desigur), îmi spune că dacă știu să scriu asta nu înseamnă că am dreptul să-mi dau cu părerea. GIGI, de aia am făcut revoluție și am dreptul ăsta atâta timp cât o fac politicos. Că aveți păreri pro sau contra nu e problema mea, problema e cum vi le expuneți, ca niște țărani, ceea ce ați dovedit a fi (și le cer scuze oamenilor de la țară, nu despre ei e vorba) sau ca niște domni/doamne. Puteți, desigur, să nu fiți de acord cu mine, dar exprimați-vă civilizat. Dacă sunteți nervoși eu zic să vă duceți la terapie sau să-l întrebați frumos pe Cioloș de ce se scumpește mâncarea cu 30% după ce a ieftinit-o ca să dea bine în tehnocrație? Vouă chiar nu vi se pare că asta este o făcătură ordinară.

Na, acum aveți țara aia ca afară. Nu doar țigările se vor scumpi, stați să vedeți câtă iarbă din fața blocului (asta dacă mai aveți iarbă) veți inghiți. Și o să vă placă, garantat. Cu toți microbii din ea. Asta e o problemă pe care nu o vedeți, pentru că vă pasă mai mult de tâmpenii. Este incredibil cum o simplă părere a adunat peste 15000 de unici într-o zi.

Vreți o țară ca afară? Bine, atunci începeți prin a vă exprima așa cum trebuie. Nu am nimic împotrivă dacă voi credeți că greșesc, dar fără jigniri că știu și eu. Nu de mahala are nevoie lumea asta, e destulă. Ar fi cazul să începem să avem bun simț în toate. Nu putem avea toți aceleași păreri, dar ne putem contrazice civilizat. Ce s-a întâmplat aici zilele trecute a fost jihad și asta pentru că vă reflectați ca nație. Și apoi mai urlați că ăia de afară nu vor români în preajmă. Sincer, nici eu nu vreau. Nici nu vreau să mai fiu român, dacă aș putea renunța la cetățenie nu m-aș gândi de două ori.

Din sutele de comentarii n-am găsit, decât numărate atât pro cât și contra, zece de bun simț, restul… da, restul reflectă țara în care trăim. Ce să zic. Acum că v-ați luat țara înapoi îmi e teamă că o să vreți să o dați altora. Nu plângeți de prețul țigărilor mele, ar trebui să plângem toți de prețul mâncării pentru că salariile tot alea vor fi. Așa că unde e cu adevărat problema? Atunci să vă văd cum vă mai permiteți să vă duceți la restaurante cu copiii. Dar restaurantul nu ar fi o problemă, dă-l dracu’, dă faliment și așa sunt prea multe în țara asta dacă e să mă întrebați pe mine, dar nici la magazinul din colț nu o să vă mai permiteți. La asta ar trebui să cugetați.

NU-MI PASĂ CĂ PĂRERILE VOR FI PRO SAU CONTRA, DACĂ NU LE EXPRIMAȚI CIVILIZAT O SĂ COMENTAȚI DEGEABA!

Despre efectele benefice ale cafelei s-a mai spus. Sigur, dacă aceasta este consumată moderat, pentru că, de asemenea, are și contraindicații ca orice exces pe lume. O să enumăr repede efectele benefice ale cafelei ca să putem trece la boii noștri – apropo, și cafeaua este totuși un fel de drog ușor. Bun, ce poate face bun cafeaua. Cel mai important mi se pare faptul că reduce Alzheimer-ul și demența – s-a constatat că cei care beau între 3-5 cafele pe zi în comparație cu cei care beau 0-2, este mai puțin probabil să dezvolte una din aceste boli (dar acum vorba unui prieten “când ești prost nu poți face alzheimer pentru că n-ai ce uita” așa că mai e o soluție); ajută vezica biliară, risc redus al bolii Parkinson (valabil și pentru fumători dacă nu știați); performanțe cognitive mai mari, chiar dacă conține cafeină, cafeaua poate fi și analgezic, reduce anumite dureri și dacă vă băgați la somn după primul sfert de oră după ce ați băut-o are efect de somnifer; Antidiabetic, protejează ficatul, previne cancerul de esofag, este cardioprotectoare, laxativ, antioxidant, previne cariile dentare și guta.

Acum, de ce să nu aruncăm zațul de cafea. Știam deja că este foarte bun pentru flori, poate că știați și voi. Dar cum nu am flori în ghiveci nu am cum să vă spun sigur. Despre cafea vă pot spune conform studiilor, la fel și cu zațul folosit la flori. Cu toate că am mai auzit în stânga și în dreapta că e foarte bun.

Dar, doamnelor, aici atenție mare – și nu, n-am crezut până nu am testat pe pielea mea – zațul este foarte bun pentru peeling și este și anticelulitic. La fel ca și cum ați folosi o cremă se face și cu zațul. Eu îl colectez în fiecare seară într-un castron pe care-l țin într-o pungă de congelator, asta pentru a rămâne tot timpul umed. În fiecare seară, înainte de-a face baie, îmi masez ușor tot corpul cu zaț de cafea. Nu numai că pielea moartă dispare, dar încă de la prima folosire o să simțiți cât de fină vă rămâne pielea. Apoi se înlătură ușor cu apă călduță. Nu e nimic complicat, e sănătos și veți avea o piele de bebeluș, după două săptămâni deja o să vedeți diferența la cote mult mai mari. Asta pot să v-o spun sigur pentru că la mine a funcționat. Dar cum nici rău nu vă poate face, eu zic să încercați. Ce aveți de pierdut? Două săptămâni de dat cu zaț pe corp seară de seară? Oricum trebuie să faceți un duș, așa că nu vă încurcă cu nimic.

Ăștia suntem noi – desigur că mă refer la cei din poză – oameni manipulați să facem și să spunem ce trebuie. Doar v-am explicat că diplomația, toată, fără excepții, e o minciună. Dacă-i spui omului adevărul – greu de acceptat – te va urî întreaga viață, dacă-i spui o minciună te va pupa. Și cum să faci să taci atunci când aluatul tău e altul. Că doar ți-a intrat în cap baliverna aia cu “greșeala recunoscută e pe jumătate iertată” și “adevărul e mai bun decât prefăcătoria”. Să vă iasă, așa ceva nu se aplică nici la englezi. Bine, nu că ar fi ei diplomații pământului, până și ăsta e doar un mit.

Observ zilnic cum suntem trași de sfoara aia invizibilă și obligați să ne ținem gura sau să ne prefacem că nici măcar n-am auzit. “Ce dacă te-a jignit, ce dacă n-a avut dreptate?, taci și înghite”. Cam ăștia suntem noi. Robi ai unei societăți bolnave, probabil că ar trebui să mai primească niște pedepse din alea biblice să se mai curețe. Șapte plăgi, dacă nu mă înșeală memoria. Ei bine, vă spun clar și răspicat că aici nu pot să tac, dacă vin plăgile sau sfârșitul sau ce o fi, eu voi fi cea mai bucuroasă.

O să-i iau pe Vali Badea și pe Alin Niță, ne vom sui pe cea mai înaltă clădire, ne vom aprinde o țigară – să moară Cioloș de ciudă – și vom observa până ne va lua și pe noi. Eu n-am regrete dacă se întâmplă. Am vizitat, am citit, am scris, chiar dacă n-am avut o viață simplă, sufletul meu a rămas acolo, intact. S-a bucurat de nimicuri și chiar când a fost cel mai nefericit a găsit răspunsul pentru puțină căldură. De ce să-mi pară rău? Eu rău n-am făcut, alții mi-au făcut mie. Eu i-am aceptat pe toți așa cum sunt ei și am încercat să-i înțeleg, alții n-au făcut-o cu mine. Nu m-am băgat în viața nimănui, pentru că niciodată nu m-am crezut Dumneze, dar ei s-au băgat în a mea, chiar dacă pentru asta a trebuit să inventeze romane proaste pe care nici cititorii Sandrei nu le-ar fi cumpărat. Și bârfele, da, le-am auzit, că na, nu sunt surdă, dar mi-au intrat pe o ureche și mi-au ieșit pe alta, pentru că nu sunt Țața Floarea să stau pe șanț să duc vorba mai depare – auzi maică…

Cred în continuare că mergem spre involuție. Și vă dați seama că nu mă refer la internet, știință, descoperiri etc, nu, sufletele noastre involuează pentru că sunt măcinate de boala aia cruntă care se numește răutate, boala aia care se numește invidie. Asta ne ucide, ne torturează, iar când unul îți spune, pe un ton amabil, adevărul, atunci boala crește și mai mult, pentru că 90% din populația globului nu vrea să-l audă. NU, NU ADEVĂRUL DESPRE MINE. NU, MI-AM CUSUT ATÂTEA MĂȘTI SĂ VII TU SĂ SPUI CĂ NU SUNT REAL?

Dar să vă mai spun ceva. Boala vine și de aici. Și dacă eu nu știu, nimeni nu mai știe. Dacă nu vorbești, dacă nu te descarci, te poți îmbolnăvi și încă rău. Este real, nu e o aberație de-a mea, citiți și voi. Nu trebuie, cu siguranță, să vă descărcați colegului de birou, nu, nu, asta e greșeală colosală, dar un psiholog sau cineva în care aveți mare încredere ar trebui să vă asculte măcar o dată pe săptămână, astfel vă descărcați de toate acele sentimente negative pe care le strângeți în voi.

E greu, știu, să faci față unei nedreptăți, dar, în era noastră, e singura soluție. Nu mai ai voie la sinceritate și trebuie să te obișnuiești cu lucrul ăsta, oricât ar fi de absurd. Sunt puțini cei care o vor accepta, cu ei poți fi, dar nu te încrede în cei care spun că acceptă, pentru că nu e așa. Și fiți foarte, dar foarte atenți la oamenii care spun “Sincer să-ți spun sau Sunt sincer etc” pentru că în următoarea frază urmează să spună o minciună. Ține pentru tine ce auzi și nu da mai departe, pentru că viața ta nu în asta constă. Nu trăiești cu bârfele de la colțuri, trăiești cu sufletul și liniștea ta.

Mă întreb dacă cei care abandonează animalele, pe care inițial le-au luat în grijă, așa fac și cu copii lor

Sigur, eu mă întreb, eu îmi răspund pentru că altcineva nu are cine. Dar v-ați gândit că așa cum abandonații copiii și îi lăsați în grija statului sau vor fi adoptați pe te miri unde, la fel se întâmplă și cu animalele? Aveți impresia că centrele astea care adăpostesc câinii au parte de prea multe donații, că statul plătește îngrijire lor, când ei nu au grijă nici de oamenii bolnavi? Gândiți-vă la cei care au copii cu probleme de orice fel, copii care nu se pot adapta în societate atât de bine, pentru că așa cum bine știți cei mici sunt răi cu cei care au probleme, dar, în 98% din cazuri s-a dovedit că un animal va ajuta copilul să se adapteze altfel, să fie din ce în ce mai sociabil.

Știți ce se întâmplă cu fiecare câine în parte care ajunge la ecarisaj? Cam același lucru care se întâmplă cu copii pe care îi abandonați sau mai rău. Am ajuns să tratăm animalele acestea cum erau tratați evreii în lagăre, pentru că ăsta e gradul de umanitate pe care-l mai avem. Am uitat să mai facem bine.

Știu că o donație de 50 de lei pe lună, la cel mai apropiat adăpost, este mult pentru omul de rând care muncește pe rupte să-și întrețină familia, dar e cam singura șansă pe care o mai au animalele astea. Nu mai donați prin fundații și ONG-uri, ați văzut clar ce s-a întâmplat la Colectiv. S-au strâns o grămadă de bani care s-au dus unde? Că la victime nu au ajuns. Mai bine vă duceți voi direct și primiți și chitanță pe donația dumneavoastră.

Dar cel mai rău e abandonul. Atunci când îi luați ca apoi să le dați drumul pe străzi nu vă gândiți că ați făcut un rău? De ce mai luați bietele animale dacă nu vă puteți asuma responsabilitatea? Le lăsați la un colț de drum ca să-i ia cei de la ecarisaj. Știți ce viață au acolo? Ați fost măcar o singură dată să vedeți? Vouă, ca oameni, v-ar plăcea să fiți închiși alături de o puzderie de alți oameni și să mâncați pe apucate? Eu una nu cred.

Și animalele au suflete, vă sfătuiesc sincer, nu vă mai bateți joc de suflete, pentru că și ale voastre sunt în pericol.