Da, fericirea mea – a ta, de ce nu – e văzută prin ochii altora. Trebuie să fii așa și pe dincolo să fii fericit. Ba nu, trebuie să fii cum ești și vine ea și-ți bate la ușă.

Și da, SUNT FERICITĂ!

A apărut dintr-o altă lume- fix atunci când mi se rupea -la figurat – de oricine și orice, fix atunci când nu-mi mai păsa nici cât negru sub unghie de vreo creatură masculină. Doar bărbați -. Și cum apuneam: a apărut dintr-o altă lume, o altă viață. Cu educație, bun simț, fără presiuni, dar cu o mulțime de dovezi. Fără vorbe aruncate la întâmplare, doar dovezi. A venit așa de niciunde fiind matur, purtându-se ca atare și dând zi după zi dovada intențiilor sale. Sătulă de cuvinte ce nu își găsesc niciodată mersul spre concret și speranțe transpuse în vorbe nematerializate, iată că se poate. Mai întâi dovada, ce atâta vorbă degeaba când pot să arăt și apoi să spun? Maturitatea, faptele, non vulgaritatea, fără figuri de macho doar de dragul de-a ne arăta bărbăția, da, toate astea la pachet mi-au dat speranța că mai există bărbați.

Asumarea faptelor și vorbelor – chiar dacă eu nu am fost prea asumată, recunosc. Rar lucru și măreț.

Critici, oh, oricum veți găsi de criticat. Știu asta. Mă confrunt cu voi de atâta timp încât nici nu mai contează. Contează doar că sunt fericită. Chiar sunt. În sfârșit simt de la celălalt o siguranță, simt că nu vorbește doar ca să nu adoarmă. Și, da, uneori, bine, de multe ori am testat și nu am găsit defectul. Cuvântul a fost cuvânt, vorba a fost vorbă, fapta de asemenea. Fără niciun fel de constrângere, fără niciun fel de “temniță”, doar cu o puritate și un devotament pe care credeam că oamenii l-au pierdut. Voința aceea de-a mă ține acolo, de-a nu renunța, dar mai ales asumarea aia fermă, fără a mă presa pe mine să fac același lucru.

Vorba lui tata: “Ceasu’ rău, pisica neagră” :)) Dar oricum ar fi, oricât ar fi, fir’ar, eu chiar sunt fericită.

Cred că undeva, cumva, cu răbdare și puțină speranță – în fine, la mine nu exista – Universul, în cele din urmă îți dă ceea ce meriți. Și da, chiar sunt fericită. Îmi pare rău să vă dezamăgesc, știu că majoritatea nu asta voiați să auziți. Dar ce să fac? Nu știu dacă vreodată în viața asta mi-am făcut publică fericirea, pentru că aș fi mințit, dar acum, de ce nu? Blamați, judecați, faceți ce vreți: EU SUNT FERICITĂ!