Nu sunt rezistentă din fire. Cum apare un păcat, nou sau vechi, cum mă prinde cu garda jos. Tot așa nu pot rezista nici împotriva sau cu alții, aici fiind chestie de nuanță, dar pot rezista contra firmei unde lucrez, adică să stau la firma de lângă. Vă întrebați de ce taman la aia de lângă. Pentru că dacă n-ar fi cofetărie ar fi cârciumă. Și în vremurile astea, decât să-ți ucizi colegii personali, mai bine îi ucizi pe ai altora. Nici juridic vorbind nu au ce-ți face, că doar nu trebuie să cer autorizație, zău așa. Am și motive întemeiate: dracu’, dacă nici în cârciumă… cofetărie, mă rog. Dar nu-mi place de ei – nu, nu de colegii mei vorbesc. Pe lângă faptul că niciodată nu au mărunt, te mai pun să-ți prepari și singur cafeaua ceea ce mi se pare ok, dar nu îmi cere bani pe asta.

Oricum, la oboseala instalată zilele astea, cred că o crimă m-ar “face om”. Nu mai suport plângeri, lamentări și nici chestii care nu mai depind de mine de la un punct încolo. Vreau să dorm. Sau nu, vreau să stau în bula mea. Aș Rezista eu cu sau fără haștag, dar de la o vârstă parcă nu mai e cum a fost. Acum pe bune. De ce dracu’ să mă opun când pot să nu?

Mă obosesc și ceilalți oameni care au o mie de probleme de nerezolvat și cumva se uită la mine cu speranță. Pfff, eu nu mă pot rezolva pe mine, dar pe voi, zău. Și apoi de ce aș face-o? M-am uitat și eu la voi cu speranță și mi-ați dat una peste față. Eu nu vă dau că vă dați singuri, dar lăsați privirile alea de milogi, n-am chef de ele și nici nu mai țin.

N-are rost să vină nici jandarmii, dacă mă gândesc mai bine îmi e lene să ucid, cum îmi e lene și de orice altceva.

Cred că cel mai bine aș rezista unui somn, doar că nu pot să dorm. Și uite așa se întâmplă să avem un cerc infinit de chestii care nu se mai termină. Să fie de la luna plină?!

P.S: Simt o tristețe dincolo de ceea ce ar putea exprima cuvintele. De ieri nici SRI-ul nu mă mai iubește. Nu cred, nu pot și nu vreau să cred.